Mutare spectaculoasă în Consiliu Local, joi, 27 februarie a.c. Primarul Emilian Frâncu a retras de pe ordinea de zi înlocuirea consilierului local PPDD, Iulian Voicu, cu următorul pe listă, Tiberiu Georgescu. Privită iniţial doar ca o manevră politică, retragerea a devenit o excelentă mutare pe tabla de şah a noilor majorităţi politice din Consiliu Local şi Judeţean. Astfel, dacă azi se reuşea îndepărtarea lui Voicu şi înlocuirea lui cu Georgescu, treburile mergeau ca unse în CJ, acolo unde în locul lui Georgescu ar fi intrat soţia senatorului PPDD, actualmente PSD, Florinel Butnaru. Aşadar, Ion Cîlea ar putea avea o majoritate liniştitoare în CJ adică 11 consilieri PSD, 3 UNPR şi cei 3 PPDD. Iar Marian Cristinel ar putea obţine postul de vicepreşedinte al lui Pistol. Şi, cam toată lumea ar fi fost mulţumită. Numai că lucrurile nu s-au petrecut întocmai planurilor lui Cristinel, iar negocierile de la CJ se află, în acest moment, în impas. Asta graţie mutărilor şahiste ale lui Frâncu, care, se ştie că priveşte scena politică vâlceană ca o tablă de şah. Aşteptăm cu interes viitoarele mişcări politice!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...