FOTO: Bărbatul spulberat de o maşină la Orleşti, va fi înmormântat de Primăria Prundeni

Tragedie în seara de 26 februarie a.c., la hotarul dintre localităţile Orleşti şi Prundeni. Aşa cum anunţam într-o ştire anterioară, un bărbat a fost pur şi simplu spulberat de o maşină condusă de o tânără de 24 de ani. Evenimentul s-a produs în jurul orei 22.50, când, pe DN 64, la kilometrul 75+800, în localitatea Orleşti, pietonul Ion Orăscu – 54 de ani, din Prundeni, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Fiind întuneric, şoferiţa unui Volkswagen, Maria N. – 24 de ani, din Popeşti, ce circula din direcţia Drăgăşani către Rm. Vâlcea, nu a văzut când pietonul a trecut strada şi l-a lovit din plin.
accident prundeni 1
Bărbatul, ce locuia în localitatea Prundeni la doi paşi de locul unde s-a produs tragedia, a murit pe loc. Primarul din Prundeni, Horia Horăscu, ne-a mărturisit că îl cunoştea pe decedat de ani de zile, fiind un foarte bun informatician, însă nu îşi practica meseria, ci trăia de pe o zi pe alta, muncind pe unde apuca. Din păcate, de mai bine de 20 de ani, Ion Orăscu era divorţat de soţia sa, iar singurul său copil s-a mutat la Braşov şi nu mai ştia nimic de el. Cum părinţii săi au decedat în urmă cu câţiva ani, Orăscu nu mai avea pe nimeni în localitate şi dăduse şi în patima băuturii. Acum, Primăria Prundeni se va ocupa de înmormântarea sa. „Din câte ştiu nu mai avea pe nimeni şi noi ne vom ocupa de înmormântarea sa. Este mare păcat că s-a întâmplat această tragedie, eu cunoscându-l ca un om bun, liniştit şi un bun informatician. Ştiu că muncea cu ziua în sat, iar pe mama sa tot primăria a înmormântat-o pentru că erau săraci. Dumnezeu să-l odihnească!" – ne-a declarat primarul din Prundeni, Horia Horăscu.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...