Gheorghe Gogîrnoiu rămâne conducătorul Finanţelor Publice Vâlcea

• Nu sunt motive pentru încetarea activităţii

Moto: În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal – art. 77, alin 6, din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, consolidată 2009.

În anul 2012, un comunicat de presă emis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că directorul executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, ec. Gheorghe Gogîrnoiu, în calitatea sa oficială, a semnat şi aprobat un număr de 11 contracte şi acte adiţionale (având ca obiect achiziţii de autoturisme şi servicii întreţinere parc auto) între Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi S.C. AUTOSERVIL S.A. (societate comercială în cadrul căreia fiul acestuia, Denis Mugurel Gogîrnoiu, deţine calitatea de acţionar), în baza cărora a fost încasată suma totală de 136.871,14 lei. Drept urmare, au fost dispuse măsuri de sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de Codul Penal al României, precum şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. Totodată s-au luat măsuri de iniţierea demersurilor prevăzute de art. 22, alin. (2) din Legea 176/2010, în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Faţă de această situaţie, directorul ec. Gheorghe Gogîrnoiu a demarat procedurile de apărare prin instanţele de judecată, dorind să arate că acuzaţiile ANI sunt netemeinice şi nelegale. Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, l-a găsit, totuşi, vinovat, astfel că următoarea cale de atac a fost recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La data de 13 februarie a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o sentinţă prin care a respins recursul, menţinând soluţia de la Curtea de Apel Piteşti, dându-se dreptate, astfel, ANI şi stabilind irevocabil starea de conflict de interese. În această situaţie, conform prevederilor legale, directorul Gogîrnoiu poate să sesizeze Comisia de disciplină din cadrul Ministerului de Finanţe prin care să solicite cercetarea sa disciplinară şi sesizarea organelor competente (penale), pentru săvârşirea unor presupuse fapte penale, în baza Legii nr. 161/2003. Comisia de disciplină se va reuni la sediul Ministerului de Finanţe, dar, în paralel, odată cu sesizarea Parchetului, directorul se va prezenta şi în faţa procurorului de caz, pentru a răspunde acuzaţiilor vizate de Legea nr. 161/2003. Odată declanşată cercetarea administrativă, comisia de disciplină, la primul termen, va trebui să-şi suspende activitatea, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal. În virtutea principiului de drept potrivit căruia penalul ţine în loc civilul, neînceperea cercetării administrative este justificată. Apoi, în Legea funcţionarului public (nr. 188/1999, republicată cu modificările ulterioare) se prevede în mod expres, la art. 77 alin. 6 că, citez: "În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal". Faţă de aceste clarificări, devine limpede şi sigur că directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, ec. Gheorghe Gogîrnoiu va rămâne la conducerea finanţelor vâlcene până la soluţionarea cauzei penale, cel puţin un an de zile. Şi cum acest caz conţine multiple aspecte de subiectivism şi forţarea aprecierii situaţiei, primează verdictul de neînceperea urmăririi penale. 

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Romeo POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa romeo.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...