CSM, ultima verificare înainte de războiul promovării

• elevii lui Niculescu au pierdut meciul cu FC Olt şi aşteaptă debutul cu CS Mioveni

CS Municipal a jucat sâmbătă în Zăvoi ultima partidă amicală înainte de reluarea campionatului. Adversari pentru elevii lui Claudiu Niculescu au fost fotbaliştii de la FC Olt Slatina, în faţa cărora au jucat ambele meciuri oficiale ale sezonului. După 0-0 la Slatina şi 1-0 în Zăvoi, elevii lui Dan Oprescu au reuşit să îşi ia revanşa, impunându-se cu 1-0. Chiar dacă a fost amical, meciul a fost unul încrâncenat, cu multe cartonaşe galbene şi unul roşu, trecut în contul oaspeţilor. Niculescu nu a urmărit ca formaţia pe care o antrenează să obţină un succes neapărat şi a rulat întreg lotul de fotbalişti pe care l-a avut la dispoziţie. Ocaziile primei reprize au fost împărţite între cele două combatante, câte două de fiecare parte dar tabela a rămas nemodificată. Singurul gol al meciului s-a marcat în minutul 55, atunci când Anghelina a transformat impecabil o lovitură liberă de la 30 de metri. CSM putea obţine măcar un rezultat de egalitate dar Edi Stoica şi Codin au ratat două ocazii mari în final de întâlnire. Pentru municipali urmează încă o săptămână de antrenamente în Zăvoi, apoi primul meci oficial al anului 2014, pe propriul teren cu CS Mioveni.

"Vă promit că toate echipele vor avea viaţă grea cu noi"

Antrenorul oaspeţilor, Dan Oprescu, le-a promis suporterilor vâlceni că FC Olt se va lupta de la egal la egal cu toate echipele care ţintesc promovarea în primul eşalon. Slătineanul spune că şi formaţia sa mai are şanse reale de a ajunge în play-off: "Pentru noi a fost ultima repetiţie înainte de startul campionatului dar şi primul nostru joc pe gazon natural, până acum am jucat numai pe sintetic, lucru care ne-a incomodat. Ne-am adaptat mai greu dar per ansamblu pot spune că sunt mulţumit de modul în care se comportă băieţii. Eu zic că suntem mai puternici ca în tur dar urmează returul, cu meciuri oficiale şi atunci se vede cu adevărat valoarea. Noi avem ca obiectiv calificarea în turneul de play-off şi ne vom bate pentru îndeplinirea lui. Noi nu avem titulari şi rezerve, la Olt poate juca orice fotbalist care este în formă. Nkongue este un fotbalist foarte bun dar a plecat la mai bine, la o echipă care îşi propune promovarea, alte amănunte nu vreau să dau despre acest transfer. CSM Râmnicu are o echipă bună. În opinia mea sunt trei formaţii care se bat pentru Liga I, printre ele şi formaţia din Zăvoi. Oricum, cu FC Olt toate echipele vor avea meciuri foarte grele".

"Nu este un motiv de îngrijorare"
faza csm16
Claudiu Niculescu nu este îngrijorat în ciuda faptului că echipa sa a pierdut ultima verificare înainte de reluarea campionatului: "Este o înfrângere dar nu un motiv de îngrijorare. A fost un test util, după o perioadă lungă de pregătire. FC Olt e o echipă bună, cu mult diferită faţă de turul campionatului. Cred că poate prinde play-off-ul. Am încercat să văd toţi fotbaliştii, să le dau la toţi minute egale în partidele amicale. Mai aveam câteva semne de întrebare cu privire la unsprezecele de start la meciul cu CS Mioveni, primul oficial. Nu m-a interesat rezultatul, a fost un antrenament bun, una peste alta." "Lunetistul" speră să-l aibă în teren şi pe Tănasă în partida cu CS Mioveni, chiar dacă atacantul adus în această iarnă este uşor accidentat: "Tănasă are o întindere musculară şi are nevoie de câteva zile de repaus total. Sperăm să revină la antrenamente săptămâna viitoare şi să-l folosim la partida cu CS Mioveni. Depinde cât de repede i se va reface organismul. Sunt convins că Ciprian îl va suplini pe Negruţ. Tănasă este în formă, a jucat foarte bine în amicale, s-a văzut şi absenţa lui azi. Mă repet, sper să îşi revină rapid." Niculescu e convins că antrenează o echipă mai puternică decât în turul campionatului: "E clar că suntem mai puternici decât în turul campionatului dar şi celelalte formaţii sunt mai puternice, va fi greu dar sper şi cred că ne vom îndeplini obiectivul. CS Universitatea Craiova şi FCM Târgu Mureş au adus fotbalişti cu experienţă în primul eşalon, timpul va dovedi şi dacă transferurile făcute de ei au fost sau nu utile. Oricum, puţin mă interesează de alte echipe, mă interesează de CS Municipal". În ceea ce-l priveşte pe brazilianul Marcio Pereira Danilo da Silva, tehnicianul vâlcenilor aşteaptă de la el să facă diferenţa în meciurile decisive: "A venit de puţin timp. A acumulat multă oboseală cu drumul, a călătorit aproape 24 de ore e şi diferenţa de fus orar, mai are de acumulat şi capitolul pregătire fizică. Eu cred că se va integra rapid, avem nevoie de el. E un fotbalist care poate face diferenţa dar nu pe acest lucru ne bazăm noi ci pe forţa grupului. "Vestea proastă este că oficialii de la CS Municipal şi CFR Cluj nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte transferul juniorului Adrain Lupu, în ciuda faptului că Niculescu îşi doreşte serviciile sale: "Îmi doream să rămână dar conducerile celor două formaţii nu s-au înţeles. Nu a picat transferul dar nici CS Municipal nu mai este de acord cu fotbaliştii împrumutaţi pentru că ştiţi ce am păţit cu Sergiu Negruţ, Clujul l-a păstrat în lot când aveam mare nevoie de el. Eu mi-am dat acordul ca Adrian Lupu să rămână, acum vom vedea ce se va întâmpla, este un copil bun, de mare viitor, asta este părerea mea."

Şi juniorii sunt pregătiţi de retur

Echipele de juniori de la CS Municipal au intrat şi ele în linie dreaptă pentru startul returului. "Ne apropiem cu paşi rapizi de începutul meciurilor oficiale ale anului 2014. În ceea ce priveşte centrul de copii şi juniori de la CS Muncipal cred că suntem pe drumul cel bun. Cu formaţia de juniori II pe care o antrenez am avut câteva meciuri de pregătire puternice, cu Şcoala de Fotbal Gică Popescu, cu CS Mioveni, cu Juventus Bucureşti. Era nevoie de aceste partide. Jucăm cu o grupă mai mică de ani la juniori II, majoritatea formaţiilor au fotbalişti născuţi în 1997, la noi majoritatea sunt din 1998. Suntem pe locul 7 după un început greu dar normal pentru că seria a V-a este una tare cu formaţii din Craiova, Piteşti şi Slatina. Am avut meciuri bune spre final. După pregătirea de iarnă eu cred că vom face partide şi mai bună. Selecţia este continuă la noi, îi aşteptăm pe copii zilnic. Avem şapte tehnicieni care au menirea de a căuta copii de 7, 8 până la 10 ani. Sunt doi ani importanţi, la zece ani, apoi cea de la 14-15 ani. Avem mulţi copii ceea ce e foarte bine, unde e masă mare apar mereu şi talente", spune şeful centrului de copii şi juniori de la CS Municipal, Gabriel Mangalagiu.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Nicu Tănase

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa nicu.tanase@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...