BREAKING NEWS: PPDD Vâlcea i-a retras sprijin sprijinul politic consilierului local Iulian Voicu

Decizie de ultimă oră a pepedediştilor lui Dan Diaconescu de la Vâlcea. Preşedintele Marian Cristinel a luat hotărârea de a-l exclude din partid pe consilierul local Iulian Voicu, retrăgându-i în acest fel şi sprijinul politic din Consiliul Local al Râmnicului. În aceeaşi oală a intrat şi un alt membru PPDD din Drăgăşani, Viorel Neacşu.

Ca urmare, Iulian Voicu ar putea să îşi piardă calitatea de ales local al municipiului Rm. Vâlcea, dacă decizia rămâne definitivă. Spunem asta pentru că avocatul Voicu are de gând să conteste în instanţă decizia organizaţiei judeţene a PPDD Vâlcea, iar o ultimă decizie a Curţii Constituţionale în acest sens îi dă acest drept. Iulian Voicu spune că a fost exclus din partid din cauza faptului că a refuzat să voteze în Consiliul Local aşa cum îi dicta preşedintele PPDD Vâlcea, Marian Cristinel. „Sincer mă aşteptam la această decizie pentru că se vorbea deja prin oraş că preşedintele PPDD Vâlcea, Marian Cristinel, vrea să mă excludă din partid. Oricum nu voi lăsa lucrurile aşa. Există o decizie a Curţii Constituţionale din luna ianuarie 2014 conform căreia consilierul local poate să conteste în instanţă retragerea sprijinului politic. Practic, neînţelegerile mele cu dl. preşedinte Marian Cristinel au pornit de la faptul că trebuia să votez în Consiliul Local cum voia el. Îmi trimitea mesaje pe telefon la ce puncte trebuie să ridic mâna şi la care să votez împotrivă. Eu nu am fost de acord! Sincer, în Consiliul Local nu vreau să fac doar act de prezenţă şi nu doresc să fiu marioneta nimănui" – ne-a declarat avocatul Iulian Voicu, recent exclus din PPDD Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...