Primăria Râmnicului a eşuat a patra oară în delegarea gestiunii Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din municipiu. Licitaţia la care Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta din România trebuia să depună garanţia de bună execuţie pentru administrarea centrului de servicii sociale din municipiu a fost amânată după ce reprezentanţii ordinului au depus, marţi, 11 februarie, suma în contul de trezorerie al primăriei prin intermediul altei asociaţii.

Al patrulea eşec

După mai multe tentative de încredinţare a gestiunii Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice care au inclus colaborări cu Mitropolia Olteniei şi cu o asociaţie a veteranilor israelieni, municipalitatea amână încă odată deschiderea centrului de îngrijire a bătrânilor din municipiu. „Am participat la şedinţa de licitaţie. Ordinul Cavalerilor de Malta nu a depus direct suma în contul nostru, ci prin altă organizaţie. A fost considerat viciu de procedură şi licitaţia a fost amânată pentru o dată ulterioară", a precizat viceprimarul Eduard Vârlan. Clădirea în care ar trebui să funcţioneze Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice a fost inaugurată în 2011, până acum aceasta ţinându-şi porţile închise. Dotările solicitate ONG-urilor care ar urma să preia gestiunea serviciului se ridică la un milion euro, deşi responsabilii din cadrul direcţiei de profil fac referire la o sumă mult mai mică.

„Calculul nostru indică investiţii de 315.000 euro"

Din punctul de vedere al directorului DJASPC Vâlcea, Nicolae Badea, suma care ar trebui investită în dotările centrului rezidenţial din Râmnicu Vâlcea ar fi de aproximativ o treime din estimarea actuală a edililor vâlceni. „315.000 euro ar asigura funcţionarea centrului pentru persoane vârstnice din Râmnicu Vâlcea la o capacitate de 80 de locuri. Aceasta, la un calcul de 1470 lei cheltuieli lunare pentru persoană rezidentă. Fac un apel către responabilii din primăria Râmnicului de a apela la noile linii de finanţare deschise prin Ministerul Muncii pentru astfel de obiective.Pot depune proiectul până pe 20 februarie", a precizat Nicolae Badea. Pentru edili, sugestiile directorului Badea vin ca un duş rece după ce planurile lor indicau o investiţie de un milion de euro în dotări şi un preţ de găzduire lunară a beneficiarilor de 2000 lei. „Dacă domnul director Badea se pricepe atât de bine să vină să ne ofere consultanţă", a reacţionat evident nervos vicele Vârlan. În Râmnicu Vâlcea, alte trei centre de îngrijire a bătrânilor adăpostesc deja 37 de persoane în trei centre de asistenţă, preţurile practicate fiind cuprinse între 1500-1800 lei.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Marius JIANU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa marius.jianu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...