Pe scena politică românească din ultimele zile, producţia cinematografică "N0049 se întoarce" este ultima serie din capodopera "Condamnat pe drept!". Fostul premier al ţării – Adrian Năstase a primit 4 ani de închisoare şi, de acum, vreo 8 luni de zile va sta ascuns la "mititica". După 294 de zile în libertate, deţinutul cu codul de puşcăriaş N0049 se întoarce iar la Penitenciarul Jilava, printr-o perioadă de carantină la Rahova. Procesul şi pedeapsa sunt, probabil, umilitoare pentru fostul premier, în sensul că el a operat la cel mai înalt nivel, iar acum l-au condamnat ca pe găinar.

Are cineva impresia că Năstase este vreo fecioară neprihănită? Mie această condamnare mi se pare ceva pozitiv, un semnal pentru toţi hoţii că nu vor scăpa oricât de sus s-ar căţăra. Dar de neînţeles, toate relele i se pun în cârca preşedintelui Băsescu... aşa o fi, dar să-mi demonstreze cineva, dacă poate, că Năstase a fost mai cinstit sau mai breaz decât el. Năstase putea fi condamnat pentru trădarea electoratului care l-a votat, pentru vânzarea şi trădarea ţării, dar a fost pedepsit pentru faptul că a fost corupt. Asta nu înseamnă că toată lumea din Chicago nu ştia că Al Capone era vinovat!

Dar cel mai vinovat pentru această a doua condamnare este însuşi Năstase şi iată de ce: ieşirile repetate pe tv-uri şi condamnarea justiţiei precum că ar fi acţionat la comandă politică, i-au dăunat extrem de mult. O hotărâre judecătorească nu se discută, nu se comentează, nu se discreditează în faţa telespectatorilor, a publicului, aşa cum a făcut Năstase, încercând să convingă că el ar fi nevinovat. Când acuzi, adu şi probe. Astăzi nimeni nu mai crede în vorbe. Adu probe să fii crezut. De acum, multe se vor spune şi scrie despre noua condamnare a lui Adrian Năstase. Dar trebuie, din start, amintit un fapt de necontestat: verdictul Curţii Supreme îşi are punctul de pornire în... 2004, când, înainte de alegerile legislative şi pentru Palatul Cotroceni, un grup de politicieni, membri în conducerea PNL (atunci în Alianţa Dreptate şi Adevăr, alături PDL), în frunte cu Mona Muscă (iniţiatoare) au semnat un denunţ penal, la adresa premierului (PSD-ist) în funcţie şi candidat desemnat al social-democraţilor la prezidenţialele care urmau în toamnă. Exact pe speţa în care s-a dat sentinţa zilele trecute.

Printre ceilalţi semnatari remarcăm câteva nume "grele" ale USL-ului de azi, ramura PNL: Norica Nicolai, Ludovic Orban şi Nini Săpunaru. Atunci, în 2004, procurorul general Amariei, omul lui Năstase, a "îngropat" dosarul. În 2005, ajunsă la Putere, Alianţa DA l-a repus pe rol. Acum, după aproape zece ani, denunţul... actualilor aliaţi a rodit! Pe fondul condamnării pronunţată în unanimitate de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ţării, Ponta şi ai lui folosesc ocazia ca să se prezinte, în continuare, ca luptători cu hidra băsistă. E mai uşor decât să lupţi cu preţurile şi sărăcia. Numai că Ponta este principalul beneficiar al condamnării lui Năstase. A dispărut concurenţa internă, în eventuala cursă pentru prezidenţiale. Totuşi, de faţadă, îşi apără stăpânul, declarând că acesta este condamnat politic.

NB - Nu trebuie uitat, că dacă nu era Năstase, plagiatorul dormea şi astăzi în Gara de Nord din Paris, că la McDonalds l-ar fi dat afară pentru hoţie. Aşa că, de ce să ne mirăm că plagiatorul îi sare în ajutor stăpânului său. Pe Ponta îl doare în profundor de ţară, de independenţa justiţiei sau orice altceva ce nu are legătură cu bunăstarea famigliei mafiote din care face parte.
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Romeo POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa romeo.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...