Săptămâna pe scurt - de la lume adunate,16 decembrie 2013

• În întunecata galerie a soţiilor de tirani, Peninsula noastră Balcanică are două modele: Elena Ceauşescu, în România, şi Nexhmije Hoxha, în Albania • "Băse, nu fi trist/ Şi Crin este cianurist" • Moş Relu Fenechiu se pregăteşte să îi umple ghetuţele colegului săi Cristian Buican cu tot felul de surprize neplăcute • Ne gândim la fuga din Egipt, şi la faptul că israeliţii care au fugit conduşi de Moise au rătăcit prin pustiu 40 de ani • Dincolo de miza războiului rece "acciza din România", suntem consternaţi şi de forma şi de fondul problemei • Deputatul vâlcean Cristian Buican îşi trage „averea de protocol" mai spre vestul ţării

• În întunecata galerie a soţiilor de tirani, Peninsula noastră Balcanică are două modele: Elena Ceauşescu, în România, şi Nexhmije Hoxha, în Albania. Prima a devenit un model de ignoranţă şi îngustime la minte, obsedată de ideea de a primi titluri ştiinţifice – iar cu cât avea mai multe, cu atât se acoperea mai tare de ridicol. Cea de a doua s-a remarcat printr-o înclinaţie spre trivialitate şi printr-o cruzime fără egal, ceea ce i-a făcut pe albanezi să o poreclească «Pantera neagră». Vremea lui Ceauşescu a însemnat vremea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Vremea când libertatea umană era călcată în picioare, când religia era prigonită, când drepturile omului erau batjocorite, când se dărâmau lăcaşuri de rugăciune, când se trecea cu buldozerele peste monumentele memoriei naţionale, când se raţionaliza mâncarea, adică se provocă foametea în masă, şi se tremura de frig în apartamente, când copiii erau constrânşi să devină "şoimi ai patriei" şi să recite ode pentru tiran şi pentru soţia sa. Zgârcenia "Coanei Lenuţa" era patologică. Ea a fost aceea care a tăiat abonamentele la publicaţiile străine din lumea medicală şi din cercetarea ştiinţifică, şi a anulat toate cotizaţiile către organizaţiile internaţionale. În 1988, când agenţia Taniug a anunţat că României urma să i se ia dreptul la vot la ONU pentru neplata cotizaţiei, coana Lenuţa i-a avertizat pe toţi: "Nu daţi ştirea asta de la sârbi Tovarăşului". Nici măcar în ceasul al 13-lea nu şi-a putut controla avariţia. După mitingul din 21 decembrie '89, la care Ceauşescu a promis încă 100 lei în plus la salariu, ea l-a atenţionat: "Vai, dragă, e prea mult, Nicule! Dacă dăm atâţia bani cheltuim prea mult". Şi uite aşa au plecat cu buzunarele pline pe lumea cealaltă. Îmi imaginez ce frig trebuie să se fi aşternut peste iad, după sosirea lor acolo, din momentul în care focul la cazanele cu smoală a fost stins pentru a se face economie la lemne. Nu-i bai! Au mai pus o haină pe ei!

• Pentru că în Bucureşti se anunţă proteste de stradă masive împotriva infractorilor de la putere, cei de la Jurnalul Naţional au scos din funcţiune camerele video (webcam) de la Piaţa Universităţii (Fântâna şi Teatrul Naţional) pentru ca să nu se vadă din ţară ce se întâmplă în Bucureşti. Un nou 22 decembrie se apropie cu paşi repezi.

• "Băse, nu fi trist/ Şi Crin este cianurist". "Euro-Vălean/ sclava unui canadian". Inscripţiile acestea au apărut, cu ceva vreme mai înainte, pe gardul sediului central al PNL de pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti. Reacţia a venit după ce europarlamentarul Adina Vălean a făcut lobby la Bruxelles proiectului de exploatare cu cianuri a aurului de la Roşia Montana.

• Crin Antonescu s-a trezit săptămâna trecută călcat de colindătorii din Sighetul Marmaţiei. Spunem s-a trezit pentru că inclusiv colindul adresat preşedintelui Senatului Român a început cu „dedicaţie" - „Sculaţi gazde, nu durmiţi!"

• Numirea lui Bolcaş la Curtea Constituţională de către PSD-ul lui Ponta este o palmă dată tuturor celor care iau în serios drepturile omului. Omul este xenofob, nu încape îndoială. În plus, este incompetent şi de o infinită rea credinţă. Nu are ce căuta în ceea ce trebuie să fie un sanctuar al legalităţii.

• Moş Relu Fenechiu se pregăteşte să îi umple ghetuţele colegului săi Cristian Buican cu tot felul de surprize neplăcute. Aflând că, în cele din urmă, contestatarii alegerilor derulate în interiorul PNL Vâlcea în vara acestui an au ajuns la ultimul termen al instanţelor din Cadrul Curţii de Onoare şi Arbitraj din cadrul PNL, Fenechiu trage toate sforile pentru a-i aduce în Biroul Permanent Teritorial câţiva opozanţi „prietenului-baron" Cristi Buican.

• Ne gândim la fuga din Egipt, şi la faptul că israeliţii care au fugit conduşi de Moise au rătăcit prin pustiu 40 de ani. Nici unul dintre cei născuţi în Egipt nu a apucat să pună piciorul pe Pământul Făgăduinţei. Nici Moise, care a murit la porţile oraşului. Parabola ni se pare extrem de sugestivă: oamenii nu îşi schimbă mentalităţile. Cum au fost crescuţi, aşa mor. Nu le place libertatea, pentru că vine cu asumarea responsabilităţii. Aşa încât, atâta vreme cât majoritatea electoratului a fost născut înainte de 1989, cam asta va fi soarta României, să rătăcească şi să nu se regăsească. Să nu poată pune piciorul pe Pământul Făgăduinţei: democraţia.

• Dincolo de miza războiului rece "acciza din România", suntem consternaţi şi de forma şi de fondul problemei. Am rămas cu un gust amar când am citit scrisoarea deschisă în original, adresată Preşedintelui României şi am constatat că domnii consilieri de la cabinetul Primului Ministru sunt tufă de Veneţia în redactarea unui document oficial: fără alineat, fără paragrafe, fără tabulatori, amestecat cu înscrisuri în original, ce mai tura-vura, un document golănesc care se aliniază la incultura unei pleiade de plagiatori, repetenţi în serie, sculeri matriţeri, lăcătuşi şi puşcăriaşi care conduc România către un dezastru economic şi social! Ar fi culmea ca cei care proiectează bugetul să nu ştie aritmetică (adunare, scădere, înmulţire, împărţire) şi să mai încurce o virgulă în buget. Sunt dezamăgit că sunt condus în 2013 de indivizi inculţi, derbedei, hoţi, laşi şi tupeişti, mai ceva ca pe vremea lui Ceauşescu.

• Deputatul vâlcean Cristian Buican îşi trage „averea de protocol" mai spre vestul ţării. Deşi familia sa deţine importante terenuri în munţii Vâlcii şi administrează firma de produse lactate „Loviştea", deputatul vâlcean a preferat să îşi mute o parte din turme în vecinătatea comunei Deta, din Timiş. Pentru a ţine operaţiunea secretă, Cristian Buican a apelat la ajutorul unui coleg liberal, proprietar de turme în zona respectivă. Distanţa nu îl împiedică însă pe preşedintele PNL Vâlcea să ia din când în când drumul Timişului pentru a verifica starea oilor sale.

• „Superglue", acesta este numele de cod dat de uslamişti pentru alegerile europarlamentare din vara anului viitor. Varianta „superglue" şi scandalurile continue în care se scufundă la vârf liderii USL duc la o singură concluzie: discuţiile privind candidatura pe liste comune sunt deja finalizate. Scandalul se mai face doar pentru a negocia paritatea 2/1 sau 3/5. Pentru prima variantă liberalii speră să obţină inclusiv felicitări din partea colegilor europeni, reuşind să aducă un plus la numărul de membrii din Parlamentul European.
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...