• Eşafodajele unor afaceri cu terenuri se zdruncină serios. Zeci de hectare revendicate de doar câteva persoane

Doar câţiva moştenitori ai unor familii de renume din Râmnicu Vâlcea revendică zeci de hectare de pe domeniul public din municipiu. Printre cei afectaţi de revendicările formulate se numără societatea Urban SA, o farmacie a pedelistului Samoil Vâlcu, Direcţia Silvică şi, mai ales, municipalitatea.

Fostul deputat PDL, Samoil Vâlcu, este la un pas de a pierde una dintre sursele de venit ale afacerii pe care farmacistul vâlcean a dezvoltat-o în judeţ, farmacia instalată chiar la poarta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Ridicată în 2004, farmacia lui Vâlcu s-a dovedit în timp rentabilă pentru fruntaşul pedelist.

Avere revendicată din 1991
deal capela 1 copy
Pentru Marian Sandu şi un alt moştenitor al familiei Hanciu, stabilit în Belgia, povestea bătăliei pentru recuperarea averii moştenite a început încă din 1991. „Până la venirea comuniştilor, familia Hanciu era una dintre cele mai puternice din oraş. Au avut terenurile pe care acum sunt ridicate Grupul Şcolar Forestier şi Spitalul Judeţean. Mai sunt proprietăţi pe care încercăm să le obţinem pe strada Libertăţii, acolo unde au baza auto Urban SA, ADP-ul şi o construcţie a Valmetex. Noi am încercat să le obţinem încă din 1991. Abia pe legea 247 am reuşit să recuperăm câteva terenuri care nu erau ocupate. Mă deranjează faptul că şi acum sunt suprafeţe care nu sunt ocupate de nicio construcţie, dar cei din Comisia Locală de Fond Funciar refuză să ni le restituie. Nu vizăm terenurile pe care se află instituţii publice, ar fi absurd să solicităm restituirea lor în natură", explică vâlceanul nemulţumit de atitudinea edililor. Pe de altă parte acesta are ochii aţinţiţi asupra unor terenuri care nu sunt ocupate deocamdată de vreo construcţie. Printre ele: parcarea din zona Libertăţii a SC Urban SA, cea din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă şi alte zone din oraş.

O primă bătălie câştigată

O primă decizie favorabilă obţinută la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, i-a dat câştig de cauză moştenitorului familiei Hanciu, dar acesta este conştient că procesul este abia la început. „În 2009 am deschis o acţiune în instanţă în care solicit punerea în posesie pe terenurile libere de sarcină şi despăgubiri pentru cele ocupate de diverse instituţii sau firme. Mă săturasem să merg la Primărie, iar dânşii să mă tot cheme în fel de fel de şedinţe ale Comisiei de Fond Funciar. Mi-au propus teren la schimb, dar îmi dădeau pe undeva prin vârful munţilor. Procesul a durat patru ani până la obţinerea unei hotărâri în primă instanţă. Acum mă aştept ca juriştii primăriei să facă recurs. Nu-l cunosc pe acest domn farmacist, Samoil Vâlcu. Nu l-am văzut. Nu ştiu cine este, dar înţeleg că a devenit proprietar pe terenul revendicat de noi printr-un schimb de terenuri. Va trebui să dovedească că a fost de bună credinţă când a făcut asta, deşi îi va fi greu. În 2004, când a concesionat terenul acolo, cererea mea de revendicare a acestui avea deja ani buni de când era depusă la primărie. La posibila turnură pe care o va lua procesul este posibil să rămână fără teren şi fără farmacie. Nu va avea decât să ceară despăgubiri de la primărie", consideră Marian Sandu.

Apărarea lui Vâlcu: „Terenul este cumpărat!"
valcu
Vicepreşedintele farmaciştilor din Oltenia, Samoil Vâlcu susţine că nu are habar de vreo acţiune dusă în instanţă care să-i pericliteze afacerea. „Nu am auzit de vreo revendicare pentru acel teren. Ar fi trebuit să mă anunţe cineva. Nu cred că are cum să mă afecteze. Eu sunt proprietar pe teren, l-am cumpărat de la primărie", explică Samoil Vâlcu în încercarea de a-şi dovedi buna credinţă. Nu doar prim-vicepreşedintele PDL se arată consternat de apariţia unor revendicări pe aceste terenuri. Unul dintre consilierii locali ai PSD şi, totodată, director al Direcţiei Silvice Vâlcea, Ion Mihăilescu, consideră că bugetul municipiului va fi afectat serios în următorii ani.

Dealul Capela, teren privat

Nici simbolul oraşului, Dealul Capela nu a scăpat de febra exproprierilor. Deşi Direcţia Silvică mai deţine încă suprafeţe importante în zonă, prin intermediul Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea, directorul instituţiei, consilierul local PSD Ion Mihălescu consideră că pericolul cel mai mare se va răsfrânge asupra bugetului Primăriei Râmnicu Vâlcea. „Sunt puneri în posesie pe Dealul Capela în zone care vor fi afectate de posibile expropriei în cazul în care propunerile edililor privind amenajarea acestei zone vor prinde contur. Avem deja exemplul exproprierilor făcute pentru prelungirea bulevardului Dem Rădulescu. Trebuiau căutate variante prin care cei care au revendicat aceste terenuri să le obţină în zone care se nu fie afectate în perioada următoare de dezvoltarea urbană. Pe Capela dacă se va trece la expropriei, bugetul municipiului va fi cheltuit fără milă. Aceste terenuri trebuiau să rămână în proprietatea statului să fie cedate gratuit pentru astfel de proiecte", susţine consilierul PSD. Din 1998, parcele de câte 1-2 hectare au fost retrocedate către Aneta Zavricescu, Teodor Geantă, Rodică Ştefănescu, iar apogeul a fost atins în 2010, moment în care moştenitorii lui Dumitru Hanciu au primit aproape 29 de hectare de teren forestier pe Dealul ce străjuieşte Râmnicul.

Varga, împotriva scoaterii de fond forestier de pe Capela

Deocamdată, problema unor exproprieri pe Dealul Capela nu tulbură gândurile edililor din Executivul local, chiar dacă primarul Emilian Frâncu a anunţat că vrea să facă din zona respectivă un punct de atracţie turistic al oraşului. „Zona dealului Capela trebuie să devină una de promenadă. Probabil vom amenaja o zonă mai rustică pentru că ministrul Lucia Varga s-a declarat împotriva scoaterii din fond forestier a terenurilor de acolo. Nu ştiu dacă vom afecta prin amenajarea zonei terenurile pe care au fost puşi în posesie foştii proprietari sau moştenitoriiacestora. Este o chestiune delicată dar, din punctul meu de vedere, în următoarea perioadă nu vor fi intervenţii majore pe Capela", susţine viceprimarul Eduard Vârlan.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Marius JIANU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa marius.jianu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...