Brambureala în trafic din zona Goranu va continua şi după deschiderea circulaţiei pe pasajul suprateran. Primăria Râmnicu Vâlcea a anunţat, miercuri, 11 decembrie, lansarea proiectului „Reabilitare pod peste râul Olt". Bugetul proiectului este de 21.744.739,06 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate este de 21.309.844,28 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 26 de luni, începând cu data de 30 mai 2013. Conform datelor oferite de edili, după semnarea contractului de execuţie a lucrărilor, constructorul va avea 24 de luni la dispoziţie pentru finalizarea lucrărilor. În acest moment, oferta cea mai bună a fost făcută de Forconcid SA, existând însă o contestaţie depusă de Protectchim SA, firmă clasată pe locul III după licitaţia organizată de primăria municipiului.

Pasajul suprateran, închis pe vreme rea

Viceprimarul Eduard Vârlan susţine că în perioada imediat următoare circulaţia pe un singur fir pe pasajul suprateran va fi posibilă. „Există anumite probleme şi pentru circulaţia pe un singur fir. Pasajul nu are încă parapeţi de protecţie, nu au fost puse nici bordurile pentru delimitarea spaţiului pietonal şi există riscuri majore în ceea ce priveşte circulaţia rutieră pe vreme rea. Nici nu vreau să iau în calcul apariţia poleiului şi eventualele accidente. Mă îngrozesc la ce scenarii se pot lua în calcul. O maşină care să zboare de pe pasaj direct pe calea ferată în timp ce un tren trece pe acolo nu este tocmai ceea ce îţi poţi dori. Pe vreme rea pasajul va sta închis", explică viceprimarul. Termenul pentru predarea lucrărilor la pasajul suprateran peste calea ferată a fost stabilit pe 31 mai 2014. Este a doua amânare oferită constructorului Comfort SA Timişoara, proiectul înregistrând deja o întârziere de un an.

Reabilitare în trepte

Pentru a mai uşura chinul locuitorilor din zona Goranu, nevoiţi să ocolească 7 kilometri pentru a ajunge în centrul oraşului, vicele Vârlan promite că reabilitarea podului de la Goranu se va efectua pe câte un fir. Lucrările constau în: executarea unei plăci de suprabetonare pe podul principal şi pe viaductele de acces, cu refacerea completă a grinzilor de parapet; repararea zonelor degradate ale tablierului, grinzilor şi consolei de trotuar; precomprimarea adiţională a podului principal; executarea hidroizolaţiei podului principal şi a viaductelor de acces, inclusiv calea pe pod; înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie cu dispozitive moderne, durabile, etanşe, amplasate numai pe culee, înlocuirea gurilor de scurgere; repararea culeelor şi pilelor podului principal şi a viaductelor de acces. „Lucrările permit efectuarea lor pe câte un singur fir. Nu vom închide circulaţia rutieră pe pod", promite Eduard Vârlan.

Marius JIANU
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Marius JIANU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa marius.jianu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...