DJ 677 Mădulari – Şuşani intră în modernizare

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a reuşit să obţină fonduri europene pentru modernizarea a încă unui drum judeţene. Este vorba despre DJ 677, Mădulari – Şuşani – limită judeţul Olt, în lungime de 23,850 kilometri, drum care arată cu adevărat jalnic. Trebuie menţionat că DJ 677 asigură pentru locuitorii din Mădulari şi Şuşani unica legătură cu localităţile învecinate, cu municipiul Drăgăşani şi Rm. Vâlcea, precum şi cu judeţul Olt. Startul lucrărilor se va da în cursul zilei de 11 decembrie a.c., printr-o întâlnire la Consiliul Judeţean Vâlcea cu conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în cadrul căreia va fi semnat contractul de finanţare a proiectului. „Ne aflăm în faţa unui proiect de mare anvergură care va necesita fonduri investiţionale în valoare de peste 58,9 milioane lei, din care 47,6 milioane lei reprezintă cheltuieli eligibile, iar alte 11,3 milioane lei vor trebui să acopere TVA. Conform documentaţiei tehnice, pe lângă modernizarea plăcii carosabile, vor mai trebui executate 384 podeţe pentru acces în gospodăriile cetăţenilor, alte 72 podeţe pentru legătura cu drumurile laterale, amplasarea unor parapeţi de protecţie în lungime totală de 1360 metri, aproape 250 de borne kilometrice şi hectometrice, precum şi alte lucrări specifice, toate necesitând o perioadă de implementare de 17 luni. Avem, aşadar, încă o dată şansa de a mai atrage fonduri europene, continuând seria proiectelor serioase şi de anvergură care ne permit să modernizăm nu numai reţeaua de drumuri, ci toate celelalte infrastructuri. Rămânem pe mai departe fideli politicii de atragere a fondurilor europene cu ajutorul cărora să continuăm programul de dezvoltare generală a judeţului. Implementarea de proiecte cu finanţare comunitară a devenit pentru noi o lecţie pe care am învăţat-o şi ne-am însuşit-o foarte bine. Cu această încredere şi convingere încheiem un an bun şi ne pregătim să abordăm mai viguros perspectiva pe care ne-o deschide viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020" – a precizat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...