CU CĂRŢILE PE FAŢĂ. Mircia Gutău deplânge soarta Râmnicului

- În cadrul unui interviu acordat redactorilor Vocea Vâlcii, fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, spune lucrurilor pe nume şi vorbeşte despre actuala administraţie locală, despre neputinţa conducătorilor oraşului de a dezvolta proiecte şi de a le continua şi finaliza pe cele iniţiate de el. Mărturisiri interesante ale ex-edilului şi în privinţa planurilor sale de viitor, despre candidatura sa din 2016, dar şi despre dosarul „Locurile de joacă" ce încă îl ţine în loc.
17. CU CRILE PE FA. Mircia Gutu deplânge soarta Râmnicului


Rep.: Domnule Mircia Gutău, ce sentimente vă încearcă când vedeţi în ce stadiu sunt proiectele iniţiate de dvs.?

Mircia Gutău: Fostei şi actualei administraţii locale îi vine foarte greu să termine ce am lăsat eu pus pe tavă, proiectele cu finanţare asigurată. Mă refer aici la Bulevardul Dem Rădulescu, străzile Sacerdoţeanu şi Iustinian Marina, Parcul Zăvoi – care nici măcar nu a început. S-a făcut podul în prelungirea străzii Carol, dar care nu funcţionează aşa cum a fost proiectat deoarece nu s-a făcut acel sens giratoriu între podul Carol şi podul Vinerii Mari. S-a mai făcut pasajul de Hervil, dar imediat după inaugurare au fost nevoiţi să spargă iar şi să reia lucrările. Nu mai vorbesc de pasajul de pe Tudor Vladimirescu, care pe lângă faptul că a fost ciuntit de vechea administraţie, din dorinţa de a începe lucrarea chiar în prima zi de campanie, crezând că va mai câştiga voturi, nu este nici finalizat şi a fost şi slutit. Pasajul peste cale ferată de pe Tudor Vladimirescu este poate cel mai mare proiect lăsat de mine. Când s-a gândit acest pasaj au fost două variante: ori subtraversare, care rezolva numai problema est-vest, sau acest pasaj suprateran, care rezolva şi problema sud-nord. Atunci, după zeci de dezbateri, pentru că proiectul a fost gândit de pe vremea domnului Zamfirescu, iar eu m-am zbătut pentru finanţare, am luat decizia să rezolvăm întreaga problemă de circulaţie. Şi atunci, când tu vii şi spui, aşa cu o gândire şi exprimare populistă, că tu nu vrei să faci exproprieri, că faci nu ştiu ce sensuri giratorii pe sub pod, numai jucându-te cu nişte planşe în campanie, este şi normal că s-a ajuns la această stare. În campania electorală spuneau sus şi tare că nu acceptă varianta lui Gutău, de parcă eu eram proiectantul. O prostie mai mare nici nu se putea spune. Dar tot în campanie, ei au concesionat teren în faţa Maternităţii să se facă o biserică. Au spus că vor găsi soluţii, dar în final nu au venit cu nimic aprobat. Eu le-am lăsat toate avizele necesare. Din păcate, nu le-a mers mintea să împartă proiectul în două. Atunci când am făcut proiectul ştiam că va depăşi suma permisă pe această axă de finanţare, dar puteau să îl împartă în două. Aşa cum am făcut cu Bulevardul Dem Rădulescu, am făcut primul tronson cu fonduri proprii, iar pentru cel de-al doilea tronson am obţinut finanţare. Aşa puteau să facă şi pentru pasaj. Dar nu au avut această deschidere şi, sincer, îţi trebuie şi ceva isteţime şi să te mişti repede. Varianta propusă şi făcută de ei este cel mai mare dezastru pentru municipiul Rm. Vâlcea. Veţi vedea acest lucru şi nu vreau să spună lumea că sunt nostalgic sau răutăcios. Dar, veţi vedea că toate maşinile se descarcă, iar prima intersecţie din cale este cea de la BCR. Ori, acolo tirurile vor fi obligate să o ia în dreapta pentru a ajunge la Vamă, prin faţa Finanţelor Publice şi pe la Casa de Sănătate, pe o stradă extrem de îngustă, unde abia te strecori cu o maşină mică. Ajung maşinile pe Nicolae Bălcescu, altă intersecţie, va trebui să facă sens giratoriu sau să semaforizeze, o ia în dreapta unde o să dea de intersecţia cu Mihai Viteazul şi ajung în faţă la Inspectoratul Şcolar unde vor sta la barieră.

„Frâncu şi Matei se mănâncă între ei şi asta duce la o lipsă de autoritate în Primăria Râmnicului"

Rep.: Este, la ora actuală, cineva la conducerea Primăriei Râmnicului capabil să gândească lucrurile în aşa fel încât să rezolve problemele acestea pe care dvs. le ridicaţi?

M.G.: După cum se vede în momentul de faţă, fără să fiu lipsit de modestie, nu văd pe niciunul capabil să ia taurul de coarne, să se zbată pentru proiecte şi să fie şi finalizate. Degeaba le gândeşti, dacă nu le pui şi în practică. Eu v-am spus că şi fosta administraţie, deşi a avut un mandat scurt de doar doi ani, nu a iniţiat niciun proiect. Pentru că din momentul iniţierii până la momentul când se bagă plugul în brazdă, cum se spune, durează cel puţin doi ani. Ar fi trebuit ca un proiect al fostei administraţii acum să prindă contur. Dar, nu se vede nimic! Acelaşi lucru se întâmplă, din păcate, şi cu actuala administraţie. Restul sunt filozofii. Că vor ei să facă telegondolă sau mai ştiu eu ce, sunt vorbe spuse la şpriţ. Le-am lăsat proiect făcut la cheie cu bazin de înot, dar nu au fost în stare să îl facă. Le-am lăsat proiectul pentru Piaţa Centrală şi nici până acum nu a început. Este totul lăsat la cheie, un proiect excelent cu parcare subterană, pentru că la ora actuală este un dezastru acolo. În afară de a se lăuda şi a se poza la lucrări, nu se face nimic. Apropos de pozat, zilele trecute m-a sunat cineva din zona Copăcelu – Căzăneşti şi mi-a spus că lucrează ADP-ul acolo, iar într-una din zile a venit viceprimarul Matei să vadă stadiul lucrărilor. După ce a plecat Matei însă, cineva l-a anunţat pe Frâncu că viceprimarul a fost acolo şi după un sfert de oră a venit şi Frâncu cu Boban după el şi cu doi cameramani şi a început să dea indicaţii din ce parte să îl prindă în imagini: „Filmează-mă din stânga, filmează-mă din dreapta!", aşa le spunea cameramanilor. Ce impact credeţi că are un astfel de comportament în faţa cetăţenilor? Este de râsul lumii. Este o concurenţă între primar şi viceprimar, se mănâncă între ei şi acest fapt duce la o lipsă de autoritate în Primăria Râmnicului. În momentul de faţă, angajaţii primăriei nu mai ştiu de cine să asculte.

Rep.: Credeţi că acestea sunt motivele pentru care dezvoltarea Râmnicului stagnează?

M.G.: Sigur, lipsa de viziune, lupta politică acerbă între primar şi viceprimar, lipsa de iniţiativă şi multe altele duc la dezastru. Chiar îi admir pe câţiva consilieri locali ai PSD sau UNPR şi PNL. Dar, degeaba ai sporadic câţiva consilieri foarte buni, dacă tu ca şi conducere nu ştii să laşi orgoliul la o parte şi să iei hotărâri în Consiliul Local care să vizeze municipiul Rm. Vâlcea.

„Prin schimbarea numelor străzilor, au nenorocit oamenii din acea zonă"

Rep.: Că tot vorbim de consilierii locali, aţi urmărit „luptele" din Consiliul Local? Ce părere aveţi despre duplicitatea, dualitatea consilierilor locali, care-şi schimbă părerile de la o şedinţă la alta, chiar şi cei promovaţi de dvs.?

M.G.: A fost penibilă ultima şedinţă a Consiliului Local. Săptămâna trecută a fost o şedinţă la care toţi consilierii PSD au votat împotrivă şi au apărut şi la televizor şi au zis „domnule, noi nu putem fi de acord să schimbăm denumirile la străzi pentru că aşa vrea Frâncu, noi suntem cu cetăţenii". După exact două săptămâni, au venit la Consiliul Local aceeaşi oameni şi au ridicat mâna. Domne', când eşti vertical?! Ai spus că nu eşti de acord cu schimbarea denumirii străzile, iar apoi te răzgândeşti. Nici eu nu sunt de acord cu aceste schimbări de nume ale străzilor pentru că este un haos total ce se creează pentru locuitorii din zonă. Şi eu am făcut câteva modificări, dar strict forţat. Dar să faci modificări voit că nu îţi place ţie că se numeşte strada Fântânii şi vrei să îi pui Geo Bogza numai ca să îi nenoroceşti pe oamenii de acolo... Habar nu au că oamenii aceia trebuie să îşi schimbe paşapoartele, buletinele, permisele de conducere, contractele cu societăţile prestatoare de servicii. Este o muncă teribilă şi o cheltuială inutilă. Normal, primăria ar trebui să îşi asume această responsabilitate. Sunt nişte măsuri luate complet aiurea. Cu siguranţă s-au întâlnit cei doi şi au negociat sectoarele. Într-un astfel de mod se conduce primăria şi nu este bine pentru oraş...

„Toţi suntem de la ţară, ne tragem de la ţară, dar la unii prea tare se vede"

Rep.: Totuşi şi unii dintre consilierii promovaţi de dvs. au votat aceste proiecte?!

Rep.: Da, este adevărat, dar trebuie ştiut că aceşti consilieri sunt ameninţaţi că dacă nu votează, îi schimbă. Dar pe mine mă interesează mai puţin acest aspect. Ştiţi foarte bine motivul pentru care am fost în acea perioadă la UNPR. Nu regret deloc şi cred că a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut, altfel s-ar fi ajuns să nu mai poţi intra în primărie de aroganţa celor care o conduceau. Pe de altă parte, populaţia Râmnicului a văzut ce înseamnă şi USL la conducerea primăriei. Cu o majoritate absolută nu reuşesc să facă nimic. Ar fi trebuit să vină cu proiecte pe bandă rulantă. Până la această dată, Frâncu a dovedit că nu este capabil să facă proiecte. Încă o dată se confirmă că habar nu are de administraţie. În administraţie, trebuie să ai harul de la Dumnezeu de a fi gospodar şi să îţi placă ca oraşul să arate aşa cum arată gospodăria ta.

Rep.: Ce părere aveţi despre cum arată oraşul în acest moment?

M.G.: Cred că ar fi foarte bine să faceţi un sondaj de opinie, mai ales în Ostroveni. Cred că în maximum un an de zile veţi vedea anunţuri în ziar că se cumpără apartament în municipiu, exclusiv zona Ostroveni şi Petrişor. Aşa erau când am preluat eu mandatul. Câinii parcă s-au înmulţit, deşi au toate legile pe masă în aşa fel încât să acţioneze. Faptul că ai apărut la televizor şi ai spus că ai adoptat un căţel şi te-ai lăudat o oră în faţa telespectatorilor nu rezolvă problema maidanezilor. Au trecut doi ani de zile şi haosul se vede de la distanţă. În condiţiile în care ei nu au avut de modernizat şcoli şi grădiniţe, pentru că le-a modernizat Gutău, nu au mai avut să facă locuri de joacă, puteau să facă investiţii pentru că aveau bani la buget. Pe de altă parte, ce se întâmplă cu Pieţe Prest este de plâns, pentru că este o structură supra-aglomerată. Eu ştiu că după alegeri sunt obligaţii mari faţă de cei care au lipit afişe, dar nu trebuie să îi angajezi pe toţi la birou. Acum au angajat un director de piaţă care este pensionar şi are 48 de milioane lei pensie şi mai ia un salariu şi de aici de 50 de milioane de lei. Păi asta este gândire social-democrată?

O altă boacănă pe care au făcut-o şi fosta şi actuala administraţie. Mă refer aici la concesionarea unui teren către biserică în campania electorală, crezând că obţine voturi. Mare greşeală a lui Romeo Rădulescu, mare greşeală a lui Emilian Frâncu! Nu poţi să calci totul în picioare şi să eliberezi o autorizaţie de construcţia unei biserici la patru metri de blocuri. Sunt un om credincios, dar ar trebuie să spunem STOP la aceste lucruri. Avem mai multe biserici decât şcoli şi spitale la un loc.

Rep.: Recent aţi fost amendat pentru lipsă de autorizaţie în construcţie. Despre ce este vorba?

M.G.: Eu fac o bază sportivă pe strada Morilor. Prima dată mi-am luat certificatul de urbanism şi i-am şi spus domnului primar că vreau să aduc pietriş în curte şi să mă ocup de organizarea de şantier şi să bag toate ţevile în pământ, în ideea că o să vină vremea rea. După ce am început să sap în curte, fără să ridic nimic, a venit un inspector de teren al primarului şi a amendat firma ce face lucrarea. Este problema lor. Eu vreau să le spun doar că în actuala conjunctură, când investiţiile le numeri pe degete, nu este plăcut să şicanezi un investitor în loc să îl ajuţi. Eu nu am făcut aşa ceva niciodată. Vreau să le transmit un singur lucru: toţi suntem de la ţară, ne tragem de la ţară, dar la unii prea tare se vede!

„Cu siguranţă voi candida în 2016"

Rep.: Cum îi percepeţi pe râmniceni? Sunt la fel de aproape de dvs. ca înainte?

M.G.: Vreau să vă spun că oriunde mă duc sunt întâmpinat cu mare bucurie. Sunt cu adevărat apreciat şi frecvent mă întreabă oamenii când mă întorc la primărie. Mulţi îmi spun: „Domnule Gutău, uitaţi ce au făcut nenorociţii ăştia!". Au dus municipiul Rm. Vâlcea de la primul loc, la atragerea de fonduri europene, la ultimul loc. Pe ultimul loc, acolo unde a ajuns şi echipa de handbal. Pentru că, tot aşa, dintr-un orgoliu prostesc au zis că revigorează Oltchim să nu moară. Nu au făcut decât o echipă de doi lei cu care ne facem acum de râs. Trebuia să aibă habar de sport cine s-a ocupat de acest lucru. Faptul că ai avut o persoană apropiată ţie mare om de sport, asta nu înseamnă că şi tu te pricepi la sport.

Rep.: Credeţi că mai aveţi un viitor în politică sau doar în administraţie? Veţi candidaţi la alegerile locale din 2016?

M.G.: În politică niciodată nu mi-am dorit să tind la mai mult. Nu cred că m-aş încadra în politică pentru că sunt un om care spune lucrurilor pe nume. Fără lipsă de modestie trebuie să spun că sunt un om de administraţie şi cu siguranţă voi candida în 2016 la Primăria Râmnicului, pentru că oraşul nostru merită o şansă şi merită să fie ceea ce a fost. În momentul de faţă sunt fără apartenenţă politică. Dacă ar fi după sufletul meu aş candida independent, dar trebuie să fiu sincer cu oamenii şi să le spun că am nevoie de un Consiliu Local ca să îmi treacă proiectele. Mă voi alipi de un partid, indiferent cine va fi pentru că va conta foarte puţin ce formaţiune politică.

Rep.: Care mai este stadiul procesului dvs. cu locurile de joacă, pentru că încă mai sunt răutăţi la adresa dvs.?

M.G.: Îi invit să stea liniştiţi. S-a făcut o nouă expertiză şi este totul în regulă. Eu am obţinut o achitare la instanţa de fond, iar la Curtea de Apel s-a casat şi s-a trimis spre rejudecare pentru că a fost citat Consiliul Local, care nu avea personalitate juridică, şi trebuia citat municipiul. S-au reaudiat martorii, nu a fost nicio declaraţie împotriva mea sau care să mă afecteze. De aceea, sunt convins că va fi o soluţie bună. Ştiu că mulţi îmi poartă sâmbetele şi că mulţi din cei pe care i-am crescut, care atunci când au ajuns în Bucureşti săreau peste şinele de tramvai să nu îi curenteze, s-ar bucura să îmi meargă rău. Dar, să stea liniştiţi!

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...