Ştefan Prală, secundul lui Marinescu pentru europarlamentare

Pedeliştii vâlceni şi-au desemnat omul care să strângă voturile în judeţ pentru testul electoral din 2014

Pedeliştii au tras linie şi au hotărât, Ştefan Prală va reprezenta filiala vâlceană a partidului în bătălia electorală de anul viitor pentru reprezentarea în Parlamentul European. Chiar dacă nu este poziţionat pe un loc eligibil, Prală recunoaşte că este o postură care îi creşte reprezentativitatea în partid şi îi creşte prestigiul cel puţin în rândul colegilor. „Nu, nu este o poziţie impusă de asumare a unui loc în echipa lui Romulus Bulacu. Sigur, alături de domnul Bulacu voi merge în echipă pentru a obţine voturile necesare instalării în funcţia de secretar general. Pentru mine este o onoare să pot reprezenta interesele colegilor de partid în faţa conducerii filialei vâlcene a PDL", recunoaşte Ştefan Prală. După aproape un deceniu de activism politic în rândurile PSD, Prală a optat pentru tabăra democrat-liberală în 2009, fiind privit cu suspiciune de către unii din membrii de partid cu vechime. În ciuda acestui lucru, fostul pesedist şi-a demonstrat loialitatea în faţa noilor săi colegi prin munca depusă în cadrul organizaţiei.

„Aduc voturi pentru Marin Jean Marinescu"

Deşi este conştient că nu va ocupa un fotoliu în PE, Ştefan Prală îşi arată disponibilitatea de a merge în altă bătălie fără scor fix. „Este clar pentru toată lumea că Marian Jean Marinescu este ocupantul de drept al locului de europarlamentar al PDL, reprezentant al Olteniei. Ştiu că nu voi ocupa un fotoliu în Parlamentul Europei prea curând. Rolul meu este să intru într-o luptă electorală şi să aduc voturi pentru Marin Jean Marinescu. Este o onoare să fiu în echipa sa. Ne-a reprezentat interesele regiunii cu onoare în acest mandat şi consider că a făcut destul de multe pentru acest judeţ. Poziţia de candidat pentru un loc pe lista europarlamentarelor nu a fost dorită de niciun coleg din partid şi atunci am aplicat pentru această funcţie. Sunt convins că vom scoate un scor mult mai bun decât la alegerile parlamentare de anul trecut", a comentat Prală. Pentru pedeliştii vâlceni, postura de candidat pe listele alegerilor europarlamentare vine odată cu recunoaşterea muncii depuse în partid. Astfel, în 2009, actualul deputat PDL Romeo Rădulescu a contribuit consistent la susţinerea campaniei de partid pentru alegerile europarlamentare de pe locul 42, ultimul eligibil, ulterior fiind desemnat în posturta de înlocuitor al primarului arestat Mircia Gutău. Până la desemnarea lui Prală drept candidat pe listele PDL pentru alegerile PE, organizaţia de partid din Vâlcea luase în calcul şi alte variante, printre care Samoil Vâlcu şi Dorel Jurcan, doi membrii de partid care au refuzat însă implicarea în bătălia electorală de anul anul viitor.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Marius JIANU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa marius.jianu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...