Jandarmii înăspresc măsurile de ordine la protestele spontane

Jandarmeria va înăspri măsurile de ordine la protestele de stradă spontane, în contextul valului de manifestaţii neautorizate care au avut loc în Bucureşti şi în ţară, autorităţile urmărind să nu mai fie blocate arterele principale.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a discutat, luni, la sediul ministerului, cu şefii Jandarmeriei, pentru a stabili un plan de măsuri legat de manifestaţiile spontane din ultimele săptămâni.

Potrivit unor surse din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în cadrul şedinţei s-a stabilit ca autorităţile să discute cu organizatorii protestelor, pentru ca acestea să fie autorizate.

În cazul în care manifestaţiile vor avea, în continuare, un caracter "spontan", jandarmii vor începe, într-o primă etapă, să aplice amenzi contravenţionale şi să nu mai permită protestatarilor să blocheze circulaţia pe bulevardele principale, au spus sursele citate.

În plus, manifestanţii vor fi monitorizaţi inclusiv din maşini ale Jandarmeriei.

Jandameria a anunţat, într-un comunicat remis luni, că, până acum, la nivelul Capitalei, au fost date 23 de amenzi contravenţionale unor persoane care au participat la proteste neautorizate faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, trei dintre sancţiuni fiind în cazul unor persoane care consumau alcool în timpul manifestaţiilor.

"Pentru respectarea prevederilor legale în vigoare, manifestările organizate în spaţiul public trebuie declarate în prealabil. De asemenea, acestea trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, fără a afecta folosirea normală a drumurilor publice şi fără a pune în pericol siguranţa persoanelor sau a reprezentanţilor forţelor de ordine, precum şi bunurile aparţinând cetăţenilor sau domeniului public", a precizat Jandarmeria.

La protestul faţă de proiectul minier de la Roşia Montană care a avut loc duminică în Capitală, negociatorii Jandarmeriei le-au cerut protestatarilor să nu mai blocheze circulaţia în centrul oraşului, însă, în cele din urmă, le-au permis să plece în marş, pe bulevarde, de la Universitate la Parlament.

Odată reveniţi în Piaţa Universităţii, manifestanţii au blocat circulaţia câteva zeci de minute, părăsind în cele din urmă zona în urma apelurilor repetate ale forţelor de ordine şi a înaintării cordoanelor de jandarmi.

Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...