Clasa 0. Implementare de milioane

18 Oct 2013
33,6 milioane lei este suma alocată implementării clasei pregătitoare, în anul şcolar 2012 – 2013, conform unui studiu realizat în perioada iulie – septembrie 2013 de Asociaţia Naţională pentru protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România.

În 4.785 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară a fost implementată clasa pregătitoare sau clasa 0. Majoritatea sumelor alocate implementării clasei zero au avut ca destinaţie achiziţia de mobilier şcolar, materiale didactice şi rechizite. Potrivit studiului, 68,42% din numărul total al inspectoratelor școlare județene respondente au alocat sumele destinate implementării clasei pregătitoare pentru achiziția de mobilier școlar. Și asta în timp ce aproape 29% din numărul total al inspectoratelor școlare județene respondente au achiziționat rechizite școlare și materiale didactice, iar restul au achitat cheltuielile aferente resursei umane. Județul cu cele mai multe unități de învățământ în care a fost implementată clasa pregătitoare este Bacău, cu 278 de unități. La polul opus, județul cu cele mai puține unități de învățământ în care a fost implementată clasa zero este județul Giurgiu, cu 54 de unități.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...