Farsă macabră de Halloween

Un american căruia îi place să sperie oamenii a reuşit să bage groaza în vecinii săi, el aranjând pe aleea din faţa casei sale o scenă a crimei extrem de realistă.

Johnnie Mullins, din oraşul Mustang, şi-a "decorat" aleea din faţa casei cu două "cadavre" care nu erau altceva decât manechini desfiguraţi în aşa fel încât totul părea a fi fost scena unui dublu asasinat oribil. Sângele, fals desigur, era şi el din belşug în jurul aşa-ziselor corpuri, astfel că vecinii au apelat disperaţi şi plini de oroare la numărul de urgenţă.

Ce este Halloween-ul

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază - de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?" (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...