Judecătorul bătut i-ar fi provocat pe poliţişti

15 Oct 2013
Martorii afirmă că, Judecătorul bătut i-ar fi provocat pe poliţişti

Noi dezvăluiri în cazul judecătorului Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti, Gabriel Apostol, care acuză că a fost bătut într-o benzinărie pe A2 chiar de oamenii legii, în faţa copilului său. După cum bine se ştie, magistratul argeşean a făcut plângere penală împotriva a doi poliţişti din cadrul Poliţiei Autostrăzii, pentru că, spune el, ar fi fost lovit cu picioarele de aceştia şi dat cu capul de gresie. Gabriel Apostol era însoţit de fiica sa de 7 ani în acele momente şi a apucat să filmeze tot incidentul. Totul a pornit de la o exclamaţie de-a sa, spunând în faţa poliţiştilor cuvântul „Miliţia", ceea ce i-a deranjat pe oamenii legii.

Numai că, declaraţiile magistratului Apostol sunt infirmate de anumiţi martori, care susţin că acesta i-ar fi spus fiicei sale: „Uite, tati, Miliţia! Ce, ţi-e frică de jegoşi?". „Poliţiştii l-au rugat să vorbească mai frumos, apoi l-au rugat să se legitimeze. Când au încercat să-l încătuşeze, l-au culcat la pământ şi el s-a dat cu nasul de gresie singur, intenţionat, după care a început să se şteargă de sânge pe hainele poliţiştilor", a declarat un martor prezent la incident.

Dosarul deschis în urma plângerii prin care Gabriel Apostol a reclamat că ar fi fost bătut de doi agenţi ai Poliţiei Autostrăzi a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a fi desemnat un procuror care să coordoneze cauza.
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...