Pedelistul Petre Grigore își cedează indemnizația de consilier județean bugetului

30 Mai 2010

Săptămâna trecută, în planul editorial al numărului politic, am întreprins un sondaj de opinie, printre parlamentari, consilieri și politicieni, cu întrebarea: "Ce ați făcut, personal, pentru diminuarea efectelor recesiunii economice?". Trecând peste comoditatea jurnalistului ce nu și-a îndeplinit, în totalitate, sarcina, s-au obținut niște răspunsuri aburitoare, deloc convingătoare, demne de cartea recordurilor minciunii și prefăcă toriei. Dar iatăcă a apărut și primul politician care a făcut ceva concret. Consilierul județean Petre Grigore a anunțat în plenul ultimei ședințe a Consiliului Județean că își cedeazăindemnizația (aproximativ 8 milioane lei/lunar) pentru a contribui și el la diminuarea efectelor sărăciei economice. Ne dorim ca gestul său sănu rămână singular și ca toți consilierii vâlceni (locali sau județeni) să-l imite, politicieni sau parlamentari. Sălase orgoliul de-o parte (pentru că au fost devansați în idee) și săarate că sunt solidari cu electorii lor.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Romeo POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa romeo.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...