Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Conservatorii și-au găsit un nou președinte

ALEGERI. Peciștii vâlceni și-au ales sâmbătă, 22 mai, un nou lider și o nouăstructurăde conducere. Fostul lider al PC Vâlcea, medicul Victor Grigorie, și-a dat demisia din partid chiar înaintea alegerilor. Astfel bătălia pentru șefia organizației județene s-a dat între Mircea Stănculescu, consilier municipal în Consiliul Local că limănești, și Nicolae Năsturică . Stănculescu obținând șefia organizației cu 258 de voturi din 284.Pentru funcția de secretar executiv a candidat o singurăpersoană, fostul secretar Liviu Boban, acesta fiind reales cu unanimitate de voturi.

După aproape doi ani de zile de la decesul fostului președinte Dumitru Bușe, PC Vâlcea a reușit săorganizeze alegeri pentru desemnarea unui nou lider. Deși fostul biroul de conducere al organizației vâlcene a încercat în repetate rânduri săorganizeze alegeri interne în partid, conducerea de la centru le-a refuzat cererea numind un lider interimar până la o datăincertă, decizie care a pus pe butuci organizația județeană a PC. Noua conducerea centralăa partidului a acceptat cu greu cererea vâlcenilor, aceștia primind avizul pentru organizarea alegerilor cu două zile înainte de data stabilită. Cu toate că decizia a venit târziu, secretariatul a reușit săconvoace 285 de delegați din cei 339.

Conservatorii îl acuzăpe fostul lider Victor Grigorie de distrugerea organizației județene, prin neimplicare, acesta ocupându-se exclusiv de cabinetele sale medicale și nu de partid. Foarte mulți dintre ei spun că fostul lider i-a trădat PSD-ului, pentru că singurii care au obținut beneficii din așa-zisa alianțăcu PSD au fost susținătorii lui, soții Ciocan, care au fost recompensați pentru că au pus bazele celei mai ,,puternice" filiale ale partidului, filiala Horezu, organizație formatănumai din profesori...are doi membri, soții Ciocan. Victor Grigorie e susținut pentru un nou mandat de o grupare la fel de puternică , formatădin... patru oameni, soții Ciocan și odraslele foștilor lideri ai PC: Sebastian Perpelea și Daniel Bușe. Gruparea anti-Grigorie e ceva mai ,,mică ", are doar 500 de membri, toți hotărâți săscape de el, dar și foarte doritori ca cele două odrasle sătreacă din tabăra demolatorului Grigorie în tabăra lor și sălupte ca și părinții lor, pentru revenirea PC pe scena politică locală.

Peciștii spun că Grigorie voia să-și menținăstatutul de lider al PC pentru că dorea săprindăpostul de manager al SJU, cu ajutorul lui Ion Cîlea, cel care, la 1 iunie, va deveni stăpânul halatelor albe dar și al gândacilor de spital. Liderul PC spera săobținăpostul în virtutea ajutorului acordat pesediștilor de peciștii din tot județul, oameni pe care liderul PC nu-i cunoaște, dar nici ei pe el, pentru că doctorul Grigorie a fost scump la vedere. În final, conservatorii vâlceni au reușit săscape de fostul lider și să-și aleagăo nouăstructurăde conducere, în ,,familie", fără invitați, deoarece liderii celorlalte formațiuni politice au trecut cu vederea invitația conservatorilor, nici măcar liderii PSD Vâlcea nu au catadicsit să-și rupăcâteva minute din timpul liber, deși la nivel central existăo alianță, iar membrii filialei PC Vâlcea i-au ajutat în toate campaniile electorale.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella