Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Un drept la replică penibil

26 Mai 2010

În urma articolului nostru de săptămâna trecută, intitulat "Judecă toarea Viorica Bonciu a desființat un act de cesiune întocmit legal", am primit la redacție un drept la replică mai mult decât jenant. Autoarea acestui drept la replică a fost nimeni alta decât Anca Jidoveanu, cea care După mai bine de 4 ani s-a trezit să-și dea în judecatăfoștii asociați, cerându-le acțiunile înapoi, acțiuni pe care chiar ea le-a cesionat printr-un act înregistrat la Registrul Comerțului. Așa cum spuneam, ea a acționat în judecatăfirma BusTrans SRl, dar și pe Camelia Stoica, susținând că nu ar fi cesionat acțiunile, ci doar le-a împrumutat, lucru care, de altfel, este absurd, acțiunile unei firme neputându-se, legal, împrumuta. Asta ca sănu mai punem la socotealăfaptul că Anca Jidoveanu a cerut anularea actelor de cesiune la patru ani După încheierea acestora, faptele prescriindu-se După trei ani. Revenind însă , în dreptul la replică primit la redacție, Anca Jidoveanu și-a irosit timpul nu în a se apăra pe ea și pe soțul său, angajat al ARR Vâlcea aflat se pare în incompatibilitate, ci a-i lua apărarea judecă toarei Viorica Bonciu despre care spuneam că a dat o hotărâre judecă torească care ridică mari semne de întrebare. Mai mult decât atât, dând dovadăde superficialitate, Anca Jidoveanu nici măcar nu a reușit săcitească corect numele uneia dintre jurnalistele care au scris articolul, în loc de Alexandra Dumitru, ea numind-o Alexandra Dumitrescu. Un alt lucru care ne-a frapat a fost insolența cu care Anca Jidoveanu minte în dreptul său la replică , susținând sus și tare că , în sala de judecată, magistrata Viorica Bonciu nu l-a jignit pe Dragoș Stoica și contrazicându-ne în condițiile în care un jurnalist al Vocea Vâlcii a fost în salăși, mai mult decât atât, a înregistrat tot ce s-a discutat acolo. Anca Jidoveanu susține, de asemenea, că a fost repusăîn situația anterioarăprin sentința comercialănr. 141/21.01.2010. Îi reamintim totuși, deși am mai făcut-o, că Registrul Comerțului Vâlcea a refuzat săo punăîn posesia acțiunilor, deoarece hotărârea contesta doar actul adițional încheiat de cele două părți și nu și certificatul de mențiuni. Așadar, într-un certificat constatator emis la data de 21 mai 2010, se vede negru pe alb că la ora actualăDragoș Stoica deține 80% din acțiuni, deținând și funcția de administrator, iar Camelia Stoica are 20% din acțiuni.

În altăordine de idei, cele semnalate de noi au avut ecou, pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererile formulate de Dragoș Stoica de strămutare a cauzei, suspendând judecarea dosarului de la Tribunalul Vâlcea. În rândurile de mai jos vom reda dreptul la replică al Ancă i Jidoveanu așa cum a fost el trimis. Nu am făcut niciun fel de corecturi ortografice sau ortoepice pe marginea acestuia, pentru a arăta cititorilor noștri gravele lacune gramaticale ale acestei doamne puse pe harță. Îi recomandăm sămai punăpuțin burta pe carte și săînvețe a scrie corect românește, că -i rușine!

" Colegiul de redacție

DREPT LA REPLICĂ

Subsemnata Jidoveanu Anca, referitor la articolul apărut în data de 20.05.2010 în bisăptămânalul Vocea Vâlcii sub titulatura "Judecă toarea Viorica Bonciu a desființat un act de cesiune întocmit legal", în virtutea dreptului la replică și pentru o corectăinformare a opiniei publice precizez că :

Nu mi s-a cerut nici o opinie, informație sau document din partea ziarului Vocea Vâlcii, Claudiei Stanciu și Alexandrei Dumitrescu, articolul fiind scris exclusiv la solicitarea lui Stoica Dragoș, care înțelege că presiunile făcute prin mass-media pot săinfluențeze mersul justiției;

Subsemnata este asociat cu o cotăde 80% și administrator al SC Bus-Trans SRL- Rm.Vâlcea încă din data de 21.01.2010, însă și-a intrat efectiv în drepturi la data de 28.04.2010;

Pentru a evidenția reaua credințăa ziaristelor în editarea articolului, publicat la comanda lui Stoica Dragoș, precizez:

1. Sentința comercială nr. 141/21.01.2010 pronunțată în dosarul nr.3986/90/2008 de că tre Tribunalul Vâlcea, în care subsemnata este repusăîn situația anterioară, a rămas irevocabilăprin Decizia nr.571/R-COM, fiind pronunțatăîn data 28.04.2010 de un complet format din trei magistrați ai Curții de Apel Pitești, lucru pe care în mod deliberat nu ii menționazăarticolul. În aceste condiții de unde trag ziaristele concluzia că magistrat Bonciu Viorica a pronunțat o hotărâre dubioasăprin care a desființat un act de cesiune întocmit legal (în opinia lor), atâta timp cât hotărârea a fost validatăde un complet de judecatăalcă tuit din alți trei magistrați de la Curtea de Apel Pitești?

În plus hotărârea judecă torească irevocabilăeste investităcu formula executorie, a fost înscrisăla Oficiul Registrului Comerțului Vâlcea la data de 30.04.2010 și publicatăîn Monitorul Oficial al României, partea a IV, nr.2013/07.05.2010, fiind opozabila atât părților din proces cât și terților;

2. În continuare, ziarul nu numai că dezinformeazăcititorii dar îi și minte fără nici un fel de scrupul, afirmându-se că "Judecă toarea Bonciu jignește în ședințele de judecată".

Și această alegație a semnatarelor articolului, care de altfel au și participat la ședința de judecatăpublică din data de 18.05.2010, sala l, impune o informare corectă.

Astfel dosarul nr.920/90/2010, care a fost stabilit aleatoriu la completul de judecatăcu indicativul f2-comercial, a fost suspendat la data de 08.04.2010, pentru că în mod dubios la repunere pe rol acesta săfie transferat la un alt complet de judecatăavând indicativul f2-contencios, lucru care încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil.

În continuarea dezinformă rii, semnatarele afirmăcă doamna magistrat Bonciu "a început săadreseze pârâtului Stoica Dragoș injurii (!!!), că 1-ar fi acuzat că încearcă săinfluențeze decizia finală, numindu-1 obraznic și tupeist"

În realitate lucrurile au stau exact invers, martori fiind toate persoanele din sala de judecată, în sensul că pârâtul Stoica Dragoș, a avut o atitudine arogantăși sfidătoare la adresa completului de judecată, motiv pentru care magistratul 1-a informat că nu mai dialogheazăcu acesta. Fac mențiunea că martori ai circului făcut în fața instanței de judecatăde pârâtul Stoica Dragoș (o persoanăa că rui probitate moralăeste discutabilă) au fost inclusiv avocați, unul dintre ei chiar atrăgându-i atenția avocatului pârâtului că astfel a marcat o bilăneagră.

3. În continuarea campaniei de dezinformare a cititorilor se afirmăcă eu și soțul meu facem presiuni asupra angajaților firmei.

În calitatea mea de asociat majoritar și administrator al SC Bus-Trans SRL, nu fac presiuni ci emit decizii și dispoziții cu caracter obligatoriu pentru întreg personalul societății. Totodată, în caz de nerespectare a acestor decizii, sunt singura persoanăîn măsurăde a aplica măsurile disciplinare ce se impun.

Jurnalistele omit săprecizeze faptul că începând cu data de l1.05.2010 Stoica Dragoș nu mai are calitatea de administrator în cadrul SC Bus-Trans SRL, fiind revocat prin hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/10.05.2010, motiv pentru care nu mai are drept de administrare și reprezentare a SC Bus-Trans SRL.

În continuare, articolul susține că "administratorul Stoica Dragoș a găsit ușa de la sediul firmei spartăși că acesta ar fi făcut o plângere penalăîmpotriva Ancă i Jidoveanu pentru furt calificat" fără a preciza în ce ar consta așa zisul furt.

Și aceasta informație este tendențioasa deoarece:

Stoica Dragoș nu mai are calitate de administrator al SC Bus-Trans SRL din data de 11.05.2010, fiind înștiințat de revocare, motiv pentru care nu mai are drept de reprezentare și administrare a firmei. Se pune întrebarea atâta timp cât nu mai are calitate de administrator ce mai cautăStoica Dragos la ușa sediului firmei?

Subsemnata în calitate de asociat majoritar și unic administrator al SC Bus-Trans SRL, a fost obligatăsăpunăîn executare o hotărâre irevocabilădatoritărefuzului repetat al lui Stoica Dragoș și a lui Stoica Camelia, soția acestuia, de a se conforma;

A fost depusăplângere la Parchetul de pe lângăTribunalul Vâlcea împotriva soților Stoica pentru săvârșirea infracțiunii de furt și săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credințăa creditului și bunurilor societății.

4. În finalul articolului se spune că soțul meu, angajat al Autorității Rutiere Române ar fi în incompatibilitate. Jurnalistele marșeazăpe aceeași linie de dezinformare adoptatăîncă din titlu, deoarece la o simplăverificare ar fi aflat faptul că prin Decizia 202/CM a Curții de Apel Constanța nu mai existănici o interdicție fațăde subsemnata.

În final articolul afirmăca domnul Butnaru Florin, director al Autorității Rutiere Române-Vâlcea s-ar fi răstit la ziariste.

Este de observat caracterul puternic părtinitor al articolului, în care semnatarele fabuleazăla adresa tuturor autorităților și a celor menționați în articol.

Astfel, în opinia Claudiei Stanciu și Alexandrei Dumitresculor avem de-a face cu: judecă tor care "jignește" în ședințe și adresează"injurii" (!!!) pârâtului Stoica Dragoș, director al Autorității Rutiere Române Vâlcea care se "răstește" la jurnaliste, subsemnata care face "presiuni" asupra angajaților", funcționar al ARR "incompatibil", etc, în timp ce Stoica Dragoș, cel care a comandat articolul, pozeazăîn victima inocentăa "grupurilor de interese".

Cu speranța că pe viitor veți promova în ziarul Vocea Vâlcii, articole documentate, napărtinitoare și adevărate, văsolicit publicarea de urgențăa acestui drept la replică pe o pagina întreaga a ziarului Vocea Vâlcii, alături de Sentința irevocabila nr. 141/21.01.2010.

" Jidoveanu Anca

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella