Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Legea Lustrației a fost adoptată

19 Mai 2010

Legea lustrației a fost adoptată de Camera Deputaților, cu 203 voturi pentru, 40 împotrivăși 12 abțineri. Ca persoane lustrabile au fost definite persoanele care au ocupat funcții de conducere și au fost remunerate pentru aceasta în PMR, PCR, UTC, UASCR, deputații în Marea Adunare Națională, membrii consiliilor populare județene, municipale și orașenești, membrii Consiliului de Stat și ai Consiliului de Ministri, conducatorii instituțiilor de presă sau de propagandăai PCR, directorii de editură, persoanele din învățământul de partid, din structurile Securității sau colaboratorii acesteia ca poliție politică , magistrații cu funcții de conducere în sistemul judiciar comunist, comandanții din Inspectoratul General de Miliție până la nivelul șefilor de post inclusiv, șefii misiunilor diplomatice și consulare ș.a. Toate aceste persoane intrăsub incidența legii și vor avea o interdicție de cinci ani la funcții publice numite și alese. Legea lustrației n-ar fi rea, dacă am mai avea pe cine lustra. Eventual, dacă se aplică post mortem.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella