Dan Constantin Mazilu, omul potrivit pentru Colegiul Bălcești

03 Sep 2008

 PSD Vâlcea a găsit candidatul ideal

Partidul Social Democrat a găsit omul ideal pentru candidatura la funcția de deputat pentru Colegiul Bălcești. Dan Constantin Mazilu, om de afaceri din Lăpușata, știe și poate schimba în bine localitățile din această zonă: Bălcești, Ghioroiu, Diculești, Făurești, Laloșu, Zătreni, Lăcusteni, Tetoiu, Roșiile, Berbești, Alunu, Sinești, Grădiștea, Livezi, Fârtățești, Măciuca, Valea Mare, Lădești, Popești, Stănești, Lăpușata, Copăceni, Roești. Colegiul i se potrivește cum nu se putea mai bine lui Dan Constantin Mazilu, care a copilărit în zona de care-l leagăcele mai frumoase amintiri și unde are cei mai mulți prieteni. De altfel, candidatul PSD vine cel puțin odatăpe săptămânăîn localitatea natală, iar pentru el "acasă" nu înseamnă nicidecum Bucureștiul, ci Lăpușata.

 

"Voi fi mereu în mijlocul oamenilor"

 

Dan Constantin Mazilu explică de ce a luat decizia de a candida la funcția de deputat în Colegiul Bălcești: "Eu am fost și voi fi mereu în mijlocul oamenilor din zonăpentru că acolo măsimt cel mai bine. Dacă voi ajunge deputat nu voi dispărea, oamenii știu unde stau, pe unde trec, pe majoritatea dintre ei îi cunosc și măcunosc. Nu sunt omul vorbelor multe, nu-mi place săplictisesc pe nimeni. Eu sunt omul faptelor. Nu am păcă lit niciodatăpe nimeni și nici de acum încolo nu o voi face".

 

Baza pe infrastructură

 

Dan Constantin Mazilu știe ce este de făcut în zona Bălcești: "Eu am marele avantaj că sunt din zonă. În mare, știu care sunt problemele oamenilor, iar în perioada imediat următoare le voi afla pe toate. În această zonăse pot face multe, în special la capitolul infrastructură. Avem nevoie de baze sportive noi, de școli moderne, de apăpotabilăși canalizare, de iluminat stradal, de că mine culturale, unde tinerii să-și poatăpetrece timpul liber. Eu nu vreau săajung deputat pentru a face bani pentru că prin munca mea am ajuns un om bogat și nu am nevoie de nimic. Eu vreau săfac ceva pentru rudele și vecinii mei, pentru oamenii din Colegiul Bălcești. Vreau și voi face ceva pentru ca toți locuitorii din zonăsăo ducă mai bine. Totul se va face în strânsăcolaborare cu aleșii locali, în niciun caz nu va conta culoarea politică a unuia sau a altuia. până la urmă, la alegerile locale, votanții au pus ștampila pe oameni nu pe partide.

 

Ion Cîlea garanteazăpentru Mazilu

 

Președintele organizației județene a PSD Vâlcea, Ion Cîlea, garanteazăpentru Dan Mazilu: "Mazilu este cunoscut în zonăca un om cinstit, că ruia nu i se poate reproșa nimic. Candidatul nostru la Colegiul Bălcești a făcut și până acum multe pentru locuitorii acestei zone și va face și mai multe din postura de parlamentar. Nu avem emoții, Dan Constantin Mazilu va câștiga fără probleme alegerile, pentru că este un om deosebit cum rar găsești".

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...