Le-a intrat tirul în case

01 Iul 2010

În localitatea Robești Două case au fost grav avariate, iar cea de a treia a rămas fără porți, după ce un tir încărcat cu hârtie igienică a intrat în ele. Nu au existat victime omenești. Un stâlp de curent electric a fost retezat,  iar zeci de case au rămas fără curent electric. Într-o curbă ușoară la km 225+ 800 de pe DN 7 pe raza localității Robești, județul Vâlcea,  șoferul, Marcel Davel,  de 40 de ani, care se deplasa de la Sibiu la Râmnicu Vâlcea, a intrat cu viteză. Din cauza încărcăturii de peste  două tone, nu a mai putut redresa ma șina și a părăsit partea carosabilă. "Eram în curte când am văzut cum TIR-ul îmi smulge gardul, apoi a  rupt  un stâlp de curent electric, a distrus pereții unei case și s-a oprit în a treia casă de la mine,  chiar în dormitor. Poarta mea este acum în dormitorul verișoarei mele. Dacă eram un pic mai aproape de gard, mă spulbera", spune Constantin Lăzureanu. Casa Elenei Lăzureanu, de 69 de ani, a fost zguduită din temelie și deplasată câțiva centimetri. Zidul unei camere a fost doborât și peste tot au apărut fisuri. "Cabina camionului a ajuns până lângă canapeaua din dormitor, iar bucățile de zid au fost aruncate aproape doi metri. Mare noroc am avut că nu a fost nimeni în casă în momentul impactului. Înainte cu o oră de tragedie, un coleg de-al meu a dormit în camera respectivă. Dacă nu pleca la serviciu acum era mort", spune fiul Elenei Lăzureanu. Bătrânei nu-i vine să creadă că locuința îi este distrusă mai mult de jumătate, iar ea este în viață.  "Dumnezeu m-a ocrotit și nu m-a lăsat să stau acasă să asist la nenorocire, muream de inimă rea.  Am plecat la prima oră cu treburi la Racovița. Când m-au sunat vecinii să îmi spună de necaz, am crezut că înnebunesc. Știam că fiul meu a rămas în casă cu un coleg" - spune bătrâna. Elena Lăzureanu are și motive să se teamă de accidente rutiere. "Soțul meu a murit acum 11 ani lovit pe un pod într-o curbă de un TIR. Acum doi ani, o ma șină a intrat în porți, iar acum altul mi-a dărâmat casa" - susține bătrâna. În cea de a doua locuință avariată nu se poate ajunge deocamdată pentru evaluarea pagubelor, are toate intrările blocate de remorca TIR-ului. Proprietarii sunt plecați din localitate și încă nu au aflat de accident. Firma la care era angajat șioferul neatent trebuie să suporte acum toate pagubele provocate. Atât celor trei familii, cât și celor de la CEZ, cărora le-a pus la pământ un stâlp și le-a rupt rețeaua electrică pe mai mulți metri. Potrivit diagramei camionul avea în jur de 70 km /oră în curba respectivă, iar limita era 50 de km/oră. "Pe linie rutieră, șioferul va fi sancționat cu amendă de 120 de lei pentru viteză, fără puncte de penalizare. Pentru restul pagubelor provocate va da socoteală în fața angajatorului", a declarat agent șief  Gabriel Stănculescu, Serviciul Poliției Rutiere Vâlcea. În ultimii cinci ani, pe Drumul Național 7, în sectorul Vâlcea, s-au înregistrat 500 de accidente rutiere, dintre care 270 foarte grave soldate cu morți și răniți.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...