Directorii deconcentratelor obligați săcircule în scaune cu rotile

29 Oct 2009

ILAR. Face ce face, prefectul Bebe Ungureanu și mai trage câte o ,,plombă". Mai nou, prefectului i-a venit ideea să-i plimbe pe directorii deconcentratelor, legați la ochi, în scaune cu rotile, pentru a ,,gusta" din neplăcerile întâmpinate de persoanele cu handicap. Ungureanu a mers ceva mai departe cu declarațiile și i-a amenințat pe posibilii greviști că vor fi ,,împinși" pe străzile orașului chiar de capii Prefecturii.

Persoanele cu handicap și-au găsit un aliat de nădejde: prefectul județului Vâlcea. Bebe Ungureanu s-a gândit că nu ar fi rău să-și spele păcatele făcute de Ziua Internaționalăa Nevăzătorilor, zi în care nu și-a găsit timp săsocializeze cu reprezentanții acestora, printr-o acțiune bizarăîn care sunt implicași șefii deconcentratelor. Directorii instituțiilor deconcentrate ale statului vor fi obligați sătrăiască pentru câteva ore în pielea unei persoane cu handicap locomotor și de vedere. Prefectul județului și-a propus să-i punălegați la ochi, într-un scaun cu rotile și săle dea drumul pe străzile orașului și pe rampele de acces ale instituțiilor pe care le coordoneazăși nu numai. Promisiunea a fost făcutăîn cadrul Comisiei de Dialog Social, organizată, ieri, la Prefectura Vâlcea, în prezența președintelui organizației nevăzătorilor. "Îmi pare rău că nu am organizat acest marș de ziua persoanelor cu handicap, dar văpromit că voi organiza acest marș, în viitorul apropiat, și-i voi pune pe toți directorii deconcentratelor din oraș în scaune rotile, legați la ochi săurce și săcoboare rampele de acces făcute pentru persoanele cu handicap, săvadăși ei cât de "bine" sunt făcute. Dacă nu vor, avem "puterea" săle împingem că ruciorul sau să-l oprim", a afirmat prefectul. Va fi foarte interesant de văzut dacă primarul municipiului va da curs acestei acțiuni bizare organizatăde fostul său coleg de partid.

Dana Nedescu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...