"Vom obține între 60-70% în primul tur" - spune Vasile Bleotu

19 Noi 2009

Municipiul Drăgășani este cunoscut ca fiind fieful social-democraților. Președintele PSD Drăgășani, Vasile Bleotu, a reușit săobțină, la toate alegerile din ultimii doi ani, scoruri extrem de mari, care au ajutat organizația județeană săia fața PD-L-ului. Ba mai mult, în urma rezultatelor bune obținute, pesediștii din Drăgășani au obținut primul loc într-un top al PSD-ului printre municipii. Acum, la alegerile prezidențiale, deputatul Vasile Bleotu este convins că atât în primul tur, cât și în cel de-al doilea tur de scrutin va obține scoruri electorale care săpropulseze municipiul Drăgășani, din nou, pe primul loc. În altăordine de idei, până la ora 16.00, prezența la vot în Drăgășani era de 32%. "Sunt convins că vom obține rezultate foarte bune în ambele tururi de scrutin, pentru că atât eu, cât și toată echipa mea de la Drăgășani am muncit foarte mult. Oamenii de aici ne știu ca oameni serioși, care vor săpunăumărul și săfacă tot posibilul pentru a le face viața mai bună. De aceea, sunt convins că în primul tur vom obține între 60-70%" - ne-a declarat președintele PSD Drăgășani, Vasile Bleotu.

Claudia Stanciu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...