Bogdan Tudor, acuzat că a cerut, în Voineasa, terenuri pentru liberali

19 Noi 2009

" Presiuni și amenințări

MIȘMAȘURI. Despre încercă rile falsului avocat Bogdan Ioan Tudor, de a pune mâna pe o serie de proprietăți care nu-i aparțin de drept, VOCEA VÂLCII a scris de zeci de ori până acum. Așa cum văinformam și cu alte ocazii, liberalul este acuzat de șarlatanie și înșelăciune, de mai multe persoane pe care ar fi trebuit săle apere în fața justiției din varii motive.

Îinut în brațe de Frâncu

La scurt timp După absolvirea Facultății de Drept, Bogdan Tudor s-a angajat ca secretar, în cadrul Primăriei Voineasa, unde a înnodat și a desfăcut ițe, pentru a putea să-și rezolve multiplele interese de ordin personal, ce-l mânau aprig de la spate. Abil și dornic de îmbogățire, individul a ajuns, în scurt timp, consilierul juridic al aceleași instituții, pe care, la un moment dat, și-ar fi dorit săo și conducă . Tudor a pierdut, în 2004, la mustață, fotoliul de primar, la care râvnea cu atâta ardoare. Cum-necum, Ioan Bogdan Tudor a ajuns și avocat și, odatăatinsăaceastă etapăprofesională, tânărul a fost de neoprit în mișmașurile de tot felul, pe care le-a întreprins, fără jenă, la adăpostul politicii liberale. Nu putem uita când, la scut timp După apariția în bisăptămânalul nostru, a unei anchete jurnalistice în care dezvăluiam falsurile săvârșite de acest "avocă țel" cu pretenții de intelectual, președintele de atunci al PNL, Emilian Frâncu, i-a luat apărarea, prezentându-l opiniei publice ca pe un "un tânăr liberal de perspectivă, cinstit și fără reproș". Dar "el-seignore" Frâncu nu a fost singurul orbit de "personalitatea" debordantăa lui Tudor, ci și ex-prefectul Anuța Handolescu care l-a pripășit prin Comisia pentru aplicarea legii fondului funciar a prefecturii. Însuși fostul președinte al organizației de tineret, Bogdan Pistol, ne amintim bine, îl purta pe junele avocat, ca pe sfintele moaște, pe la conferințele de presă , ca, mai apoi, să-l repudieze, pe considerente corecte, din cercul lui de prieteni, realizând că , astfel, de "amiciții" îi pot aduce doar neplăceri la nivel de imagine.

Sesizarea

O vreme, Bogdan Tudor a dispărut din peisajul public, preferând să-și ducă mai departe, spun unii, lungul șir al ilegalităților departe de ochii iscoditori ai presei. Peste noapte, însă , deloc întâmplător, se pare, el a reapărut în prim-plan, alături de prefectul Petre Ungureanu pe care îl ajutăîn desfășurarea unor demersuri, legate de probleme de fond funciar, cu o lealitate care dăde bănuit și care, deopotrivă, intrigă.

Cu puțin timp, înainte de "plantarea" în fotoliul de prefect a lui Petre Ungureanu, am intrat în posesia unei plângeri semnatăde mai mulți proprietari, care dețin păduri și terenuri în zona Mioarele - Miru Marem, ale că ror nume, din motive lesne de înțeles, nu le vom da publicității. Iatăce ne spun oamenii cu privire la mișmașurile acestui avocat, însetat de bani și putere, care ori nu poate, ori nu vrea săconștientizeze pericolul ce-l paște, dacă nu se desprinde din această horăa ilegalităților. "Văaducem la cunoștințăurmătoarele: din anul 1998, odatăcu apariția legilor funciare, încercă m săne luăm proprietățile de drept în zona menționatăși nu reușim datorităindolenței și lipsei de profesionalism a secretarei Crețan Georgeta și a lui Tudor Bogdan Ioan. Aceștia, prin încă lcarea legilor funciare nr. 169, nr. 18 republicată1/2000 și 247, respectiv art. 19 din Legea 18 republicată, au ajutat interesat obștile fantoma Bălcești-Perești și Pociovaliștea săpreia suprafețe în zona revendicatăde noi și chiar au reușit prin fals și înșelăciune săle predea suprafața respectivă. Soțul secretarei Crețan Georgeta, Crețan Ilie, administratorul firmelor Almeni Comp SRL și Radani SRL a exploatat masa lemnoasăde la cele 2 obști prin negociere directăcu cei doi președinți de obște: Tomescu Ion și Pătroi Nicolae. În timp ce noi ne judecam pentru terenurile noastre, cei doi secretari juriști, beneficiind de relațiile pe care le aveau în Comisia județeană de aplicare a Legilor funciare, propuneau pentru validare falsele obști de moșneni. În anul 2005, în biroul șefului de ocol Voineasa - Deaconeasa Gheorghe, respectiv pe 11 ianuarie 2005, ne-am întâlnit cu Tudor Bogdan loan, care ne-a cerut câte l hectar de teren pentru "stuff-ul PNL", spunând că , astfel, vom sta liniștiți, fără procese, împreunăcu el au fost prezenți și alți reprezentanți PNL din Voineasa: Dulcea Gheorghe. Am refuzat propunerea ilegalăa "domnului avocă țel" Tudor Bogdan Ioan și, drept urmare, începând cu aprilie, mai 2005 au început săne disparăcererile de revendicare După Legea 247/2005 și alte acte de la dosare. Am dat în judecatăComisia Localăși obștile și am obținut Hotărârea Judecă torească definitivăși executorie prin Sentința Civilănr. 550/23.10.2006 Am investit această hotărâre cu formulăexecutorie și, de atunci, atât secretara Primăriei Voineasa - Crețan Georgeta, cât și secretarul Prefecturii - domnul Ionescu, în urma depunerii de adrese și procese-verbale de executare silită, au refuzat săne dea vreun răspuns", se aratăîn sesizarea amintită.

Cerem, pe această cale, autorităților abilitate săfacă verifică rile ce se impun, pentru a clarifica, măcar acum, în ceasul al 12-lea această stare de fapt, care a intrat în atenția opiniei publice de multăvreme. În cercul de interese, care s-a format în jurul acestui tânăr "avocat" găsim mai multe nume grele de prin politicul vâlcean, și nu numai, care, pe că i opresive, doresc săintre în posesia unor terenuri și păduri ce nu le aparțin. Dar, despre toate acestea, într-unul dintre numerele viitoare ale ziarului nostru.

Raul Pop

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...