SĂPTĂMÂNA vâlceană PE SCURT

16 Noi 2009

" sâmbăta trecută, la evenimentul determinat de ridicarea la rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Râmnicului, a fost prezent, în scop electoral, și fostul ministru de externe PSD-ist, Cristian Diaconescu " supărare mare în tabăra pesedistăvâlceană . Liderii PSD sunt extrem de nemulțumiți de modul cum președintele Tribunalului Vâlcea, Petre Dinescu, a făcut tragerea la sorți a președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din județ " Omar Hayssam a apărut în viața publică românească în 2000, la una dintre vizitele electorale ale lui Ion Iliescu " prefectul Bebe Sexologu' se lăuda, nu cu multăvreme în urmă, că a reușit săorganizeze, impecabil, alegerile prezidențiale

" Sâmbăta trecută, la evenimentul determinat de ridicarea la rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Râmnicului, a fost prezent, în scop electoral, și fostul ministru de externe PSD-ist, Cristian Diaconescu. Onorat, ca și un demnitar de la Patriarhie, acesta a luat loc în strana Catedralei, înconjurat de "soborul" social-democrat local. La un moment dat, din cauza fumului de la lumânări, dar și pentru că nu mâncase acasă(la gândul mesei pantagruelice oferite de că lugărul Gherasim - arhiepiscop ajuns), acestuia i s-a făcut rău. Uitând de slujba ce se desfășura, aproape întreaga suflare pesedistă, dar și a preoților apolitici, au pus mânăde la mânăși idee de la idee, întrebându-se ce săfacă cu demnitarul PSD. Lingușitorul preot râmnicean Constantin Cârstea a avut ideea de a-l duce pe bolnavul temporar în biroul său, unde domnul Diaconescu a stat până și-a revenit. Mai apoi, cu culoarea liberalăîn obraji, și-a reluat locul în strană, ca un bun creștin și un bun activist politic trandafiriu ce este. Ceea ce a surprins mai pe toți cei prezenți a fost ignorarea evenimentului de că tre enoriașii Râmnicului și ai Vâlcii. Deși se miza pe o participare de 2000-3000 de enoriași, au ascultat slujba ținutăde IPS Daniel și au vizionat primirea titlului de arhiepiscop de că tre Preasfințitul Părinte Gherasim și chemarea Părintelui Arhimandrit Emilian Nică , la treapta arhieriei, doar 800-900 de credincioși locali. Datorităfaptului că încă nu s-au dus aburii "sfințirii" meselor de După eveniment cu zeama rezultatădin fructele lui Bachus, nu putem, acum, săfacem o analizăa refuzului marilor absenți de a participa la slujbele copios mediatizate, dar nu pare lipsit de sens săamintim că toleranța și indolența Preasfințitului Gherasim și a camarilei sale, actele de indisciplină preoțească semnalate prin presă și nesancționate au slăbit încrederea în Biserică și preoțimea vâlceană . A distonat, cumplit, opulența afișatăde preoții Patriarhiei, atât în ținută, cât și în comportare, mesele copioase servite invitaților de prim rang, în contrast cu sărăcia credincioșilor din jurul Catedralei și a "restaurantului" Arhiepiscopal. De asemenea, enoriașii care au participat la eveniment, s-au declarat nemulțumiți pentru faptul că niciun preot vâlcean nu a fost admis ca săslujească , oportunitatea fiind rezervatăpreoților de la patriathie. În schimb, parcă în compensare, a fost remarcate lingușelile preoților consilieri râmniceni Față de IPS Daniel și slujitorii lui. În numărul viitor, vom reveni cu o amplăanalizăa celor observate și declarate, pentru ca enoriașii vâlceni sănu se simtă străini în Catedrala lor, slujită, de acum, de Arhimandritul moldovean Emilian Nică - pila IPS Daniel, prin nesocotirea valoroșilor că lugări autohtoni care au valoare mult mai mare decât a "pilosului" venetic.

" Supărare mare în tabăra pesedistăvâlceană . Liderii PSD sunt extrem de nemulțumiți de modul cum președintele Tribunalului Vâlcea, Petre Dinescu, a făcut tragerea la sorți a președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din județ. Secretarul executiv Dumitru Persu susține cu tărie că Dinescu a încă lcat flagrant Ordonanța de Guvern nr 95/2004. În fapt, pesedistul spune că , potrivit legii, la secțiile de votare din municipiul Rm. Vâlcea, posturile de locțiitori și președinți trebuiau săfie acoperite de persoane cu studii juridice, iar în cazul în care numărul acestora este insuficient, ele vor fi completate la propunerea prefectului și a primarului cu persoane cu reputația nepătată. Deși județul Vâlcea are peste 350 de juriști, iar în municipiu sunt 91 de secții de votare, acest lucru nu s-a întâmplat. Petre Dinescu a hotărât, probabil la "sugestia" prefectului (a)politic Ungureanu, ca doar președinții de secție săfie persoane cu studii juridice, în timp ce locțiitori au fost numite persoane cu diferite meserii, printre care se numărăflorari, coafeze, ingineri și multe altele. În consecință, liderii PSD Vâlcea au făcut contestație la Biroul Electoral Județean (BEJ) Vâlcea, solicitând ca la nivelul secțiilor de votare din Rm. Vâlcea săfie puse persoane cu studii juridice și în funcțiile de locțiitori. În cazul în care solicitarea social-democraților nu va fi soluționatăfavorabil de că tre BEJ, aceștia intenționeazăsăse adreseze Biroului Electoral Central, dar și Autorității Electorale Permanente. Mai mult decât atât, Dumitru Persu susține că PSD va solicita Guvernului destituirea din funcție a prefectului de Vâlcea. Nu puține sunt, însă , vocile care spun că , dacă prefectul ar avea demnitate, și-ar da singur demisia.

" Omar Hayssam a apărut în viața publică românească în 2000, la una dintre vizitele electorale ale lui Ion Iliescu, la Nehoiu, fiind alături de fostul președinte, care l-a inclus și în delegațiile prezidențiale. Omar Hayssam avea o adevăratărețea de "prieteni" la vârful PSD, dar cel care l-a dus în "lumea bună" a fost Ristea Priboi, fost membru în Consiliul de Administrație al uneia dintre numeroasele sale firme. Se pare că legăturile dintre cei doi dureazăde pe vremea când fostul deputat PSD era ofițer DIE sau SIE. Ristea Priboi a fost cel care l-a introdus pe Omar Hayssam în "lumea bună" a PSD și tot el l-a ajutat să-și rezolve anumite probleme. Încă din 2002, FBI a avertizat că sirianul ar avea legături cu grupări teroriste, însă , în loc săfie anchetat, el a fost inclus de Ion Iliescu în delegații prezidențiale. Răpirea ziariștilor de că tre Omar Hayssam și ai lui a fost planificată, ca un joc al escrocilor. Trebuia simulatărăpirea, pentru ca escrocii din țară și Irak săia o despăgubire. În joc, au intrat și alți escroci, sub numele de teroriști. Băsescu plătește despăgubirea și ziariștii sunt repatriați. Acum trebuiesc că utați escrocii jocului de-a răpirea. Hayssam este unul, dar nu singurul. Băsescu știe totul și acum a promis că va desecretiza dosarul. Ce e de făcut? - că ci celula unei închisori, la ani grei de temniță, nu surâde nimănui. Așteptăm ca vinovații să-și ia averile, săemigreze din România, acolo unde nu-i poate ajunge brațul lung al Justiției. Care va emigra primul? Fiți pe fază. Priviți spre partidul lui Geoană, Poliție, Procuratură, Poliția de frontierăși... alte organe. Iepurașul este deja stârnit!

" Prefectul Bebe Sexologu' se lăuda, nu cu multăvreme în urmă, că a reușit săorganizeze, impecabil, alegerile prezidențiale. Plin de emfază, cu aerul omului care nu se simte suficient băgat în seamăși lăudat, Ungureanu ne-a dat asigurări peste asigurări că lucrurile sunt foarte bine puse la punct și că nu vor exista probleme. Mai mult, el a ținut săamintească că experiența "vastă" care i-a cernit părul l-a ajutat la organizarea "ireproșabilă", zice el, a acestui eveniment. Baliverne. Gogoși ieftine, umflate forțat! Zilele trecute, unul dintre redactorii publicației noastre a sunat la Prefectura Vâlcea pentru a afla numărul de telefon de la Biroul Electoral Județean (BEJ), însă , stupoare, nimeni nu-l știa. Absolut nimeni. Cum este posibil ca instituția, care organizeazăacest scrutin, săfie doar martorăla că ratul apei, atunci când se pune problema sădea detalii despre ceea ce se va întâmpla în 22 noiembrie? Cu Ungureanu în fotoliul de prefect, orice este posibil, din păcate. Nu mai credem de prea multăvreme în demagogia ieftinăa acestui cameleon politic, vopsit, de conjunctură, portocaliu, însă , cu minciuna nu putem fi de acord. Ca atare, la scurt timp După terminarea alegerilor prezidențiale, eveniment importat că ruia media, și numai, trebuie să-i acorde o importanțădeosebită, vom cere, public, în fiecare număr al ziarului nostru demisia de onoare. Nu credem, însă , că acest lucru se va întâmpla, având în vedere, că individului îi lipsește, cu desăvârșire, onoarea, iar bunul-simț este doar la nivel de deziderat.

" Acuzându-i pe portocaliii din județ de o presupusăilegalitate electorală, pesediștii lui "van Ghelie" și liberalii de "rit Iliescian" au lansat sintagma de "turism electoral", cu referire la plimbatul oamenilor de la sate cu autobuzele, pe la mânăstiri, locuri istorice și stațiuni balneo-climaterice. ªi ce este rău în asta, întrebăm noi? Prin acest turism electoral, oamenii își fac campanie electorală, legalăși cu efecte relaxante, pentru agricultorii vâlceni, care nu au nici bani de excursii și nici inițiative în acest scop. Aaaa, dacă aceștia sunt duși la circumscripțiile electorale, ca săvoteze cum li se spune, da - este o ilegalitate. Așa că îi sfătuim pe pesediștii și liberalii reclamagii săconsulte Dex-ul și săvadăsensul și diferența dintre cuvintele "turism" și "campanie". Domnilor reclamagii, oare, voi, nu ați dus cu autobuzul, niciodată, sătenii, la mânăstirile din județ? Sunteți niște ipocriți. Josnici. Ne și aducem aminte de autobuzele lui Horăscu (PSD), din Prundeni, și Popolan (PNL), din Dăești. Iar ca ei sunt mulți primari și pofticioși de primării. Așa că luați-vălopețica și găletușa galbenăși mergeți la nisip, pe prundul râurilor, că văvede lumea bunăcum ați dat în mintea copiilor.

" Pataliputra

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...