Crăciunul din noi

E miez de decembrie. Afară a încetat să mai ningăde câteva zile, iar frigul ascuțit a amorțit parcă orașul, în plin anotimp alb. Peste tot, în centru, brăduți îngreunați de sutele de luminițe albe ce-i împodobesc și multe reclame de sărbători. Spiritul Crăciunului, îmi spun, a dat viațăorașului, cenușiu de la atâta ger. Îmi leg fularul mai strâns la gât și măresc pasul. Frigul acesta năprasnic a început să măenerveze teribil. De abia aștept săajung în redacție. În drum, îmi vin în minte o mie de gânduri despre sărbătorile sfinte, bunătate, Dumnezeu și cerul din noi. O voce stridentămăface sătresar. O tanti îmbrăcatămai gros decât Moș Crăciun, apărută, pare-se, din senin în dreapta mea, pe trotuar, gesticuleazăvulgar: "Ce dracului faci mă, doamnă, nu vezi că mi-ai dat peste sacoșe! Proastămai ești!". Îmi cer scuze și plec mai departe. Nu măcrede că nu am lovit-o intenționat. Merg în continuare, adâncităîn gânduri, cu fața în pământ. Parcă nici nu măintereseazăunde sunt. În fața mea câțiva oameni se opresc, buluc, la margine de stradă. E semaforul, îmi spun. Apoi, îmi aduc aminte că trebuie sătraversez și eu. Nici nu apuc săpun bine piciorul pe zebră, că un șofer nervos, încercând din răsputeri săținăîn frâu caii putere cumpărați în leasing, urlăca un smintit: "Treci mai repede, fato, că măgrăbesc. Sau poate vrei săte fac o plimbare, ce zici?". Nu apuc săripostez. Tipul tureazăsupărat motorul. În spatele lui mai rămâne decât un stresant scârțâit de roți. Măcuibăresc în haina cam subțire pentru gerul de afarăși îmi promit sănu măiau la harțăcu nimeni, indiferent de situație. Oare i-am scris vreodatălui Moș Crăciun? Întrebarea asta mi se naște tot mai des în minte în ultima vreme. Nu. Nu îmi aduc aminte să-i fi scris, pentru că nu am știut niciodatăce să-i cer și cum să măadresez. Ar fi trebuit s-o fac. Cine știe? Poate primeam Dacă aș fi, din nou, copil oare ce i-aș cere? Habar n-am, trebuie să-mi răsfoiesc jurnalul copilăriei ascuns în inimă.

Pe stradă, oameni și priviri grăbite. Fețe prea încruntate. Suflete cenușii. Zâmbetele le sunt înghețate și par demult încremenite în uitare. Intru într-un magazin. Simt nevoia să mănânc ceva dulce, sătulăde acreala urbană. Câțiva tineri "pătrunși" de Spiritul Crăciunului, se înjurăbirjărește și se împing, grăbiți săajungăprimii la casa de marcat. S-au angajat într-un adevărat maraton, pe traseul că ruia spulberătotul în cale. Lovesc o bătrânică firavăși subțire cu oasele înșirate, ca un schelet viu. Se dezechilibreazăși cade, icnind de durere. Nu o ajutănimeni. Tinerii se uităîn urmăși scuipăa scârbă. Îi întind o mânăși pare sănu creadăcă e oferitădrept ajutor. Se ridică și măprivește suspicios. Îmi mulțumește încet, parcă doar pentru ea. Îi spun "Sărbători Fericite!", dar nu-mi răspunde. Se scuturăși pleacă , pierzându-se printre rafturile ticsite cu bunătăți. La coadă, un ins grăsun și soios îmbrăcat urlădin toți rărunchii la o doamnăcam înaltăși palidă: "Nu te mai înghesui așa, femeie! Mădai jos! Vezi că -mi sufli-n ceafă! Hai, făpași!". Femeia se uitălung cu o privire tristăși rece. Îi e prea lehamite sămai răspundă. Îi face loc certărețului bondoc și ridică capul cu un aer de superioritate. Îi spun în gând "Sărbători Fericite" bărbatului. Măînțeapăcu privirea. M-o fi auzit? Gândul îmi trece fulgerător și rece prin minte. Imposibil. În fața mea, la casă, un copil foșnește ambalajul unei ciocolate mici și ieftine. E singur. De abia așteaptăsăo poatădesface. Prin geamul magazinului, o razăde soare încă lzește pardoseala. E timidăși subțire, ca un fir de ață. Hmmm, n-am mai văzut de ceva vreme soare , îmi zic. Poate se mai încă lzește afară. "1 leu face", se aude vocea casieriței. Băiețelul întinde sfios bancnota cu mâna încleștatăpe ciocolată. Îi e teamăsăi-o dea femeii. Încruntată, doamna de la casăi-o smulge din mână, cu un gest brutal. Aparatul pentru citit codul de bare, țiuie enervant. "Sărbători Fericite!. Mulțumesc pentru ciocolățică, doamnă. La mulți ani", spune copilul cu lumini în ochi. Afară e mai mult soare, iar o paletă multicoloră de raze înțeapă a lumină geamurile magazinului.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Olivia Pîrvu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa olivia.pirvu@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...