Grotescul sărăciei

07 Iun 2007

Doi dintre micuți furăde la vecini ca sănu moarăde foame " copilul cel mare, o fetițăde 15 ani, a rămas însă rcinatăși peste două luni va naște " mama și tatăl celor cinci suflete cheltuiesc pe băuturăși bruma de bani pe care o câștigă " părinții nu le mai dădeau voie copiilor sămeargăla școală, motivând că au nevoie de ei la muncile gospodăriei " femeia nu este de acord cu măsura de instituționalizare a odraslelor sale, iar asistenții sociali ai DGASPC Vâlcea au nevoie de o ordonanțăpreședințialăpentru a-i da în grija statului

 

Cinci copii din comuna vâlceană Berislăvești trăiesc într-o sărăcie lucie și o mizerie greu de închipuit. Casa în care locuiesc este construitădin chirpici, nu are geamuri, electricitate, apăcurentă, iar tavanul s-a prăbușit, în locul lui rămânând o gaurăimensăprin care se vede cerul. Tatăl micuților este plecat cu săptămânile, în Horezu, la muncă și cu puținii bani pe care-i câștigă își cumpărăbăutură. La fel procedeazăși mama celor 5 suflete, Aurica, care muncește la primărie, în folosul comunității. Venitul pe care îl procurădin această activitate nu depășește 3 milioane de lei vechi, sumăinsuficientăpentru a asigura mâncarea pentru odraslele sale. Vecinii familiei Radu spun că rar le-a fost dat săvadăatât de multănepăsare din partea unor părinți, vizavi de creșterea și educarea copiilor lor. Zilele trecute, primarul comunei Berislăvești, Ion Bușagă, a dat telefon conducerii Direcției Generale de AsistențăSocialăși Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea, informând-o că micuții trebuie dați în grija statului, pentru că familia nu se mai poate ocupa de ei. Copiii au vârste cuprinse între 4 și 15 ani. 

 

Fură ca să mănânce

 

Doi dintre copiii familiei Radu au devenit infractori de la o vârstăfragedă. Lipsa mâncă rii i-a determinat săfure din curtea vecinilor animale pentru a se hrăni. Primarul spune că știa de mai multăvreme de acest caz, însă , în momentul în care micuții au început săfure din ce în ce mai des, a fost nevoit săia măsuri: "Zi de zi, primeam reclamații de la zeci de cetățeni referitoare la furturile tot mai dese din gospodăriile lor. Oamenii se plângeau că le dispar animalele și m-au rugat să-i opresc pe acei copii sămai fure " - ne-a declarat edilul. Asistenții sociali ai DGASPC Vâlcea povestesc că în momentul în care au ajuns la locuința familiei Radu au găsit o mizerie greu de descris în cuvinte. Ei spun că păduchii colcă iau pur și simplu în capul copiilor, iar casa era plină de pureci și goange. "Nu am găsit decât doi copii acasă, pentru că ceilalți - hoții de animale - erau fugiți de acasă. I-am explicat femeii că trebuie să-și dea consimțământul, pentru a putea lua copiii în plasament. Ne-a spus că nu poate săfacă așa ceva, pentru că atunci când va afla ce a făcut, soțul ei o să-i dea o bătaie sorăcu moartea" - ne-a mărturisit Roxana Radu, director executiv-adjunct al DGASPC Vâlcea.

 

Insărcinatăla 15 ani

 

Copilul cel mare al familiei Radu este o fetițăde 15 ani care a renunțat la educație, pentru că a rămas însă rcinatăși vrea săse mărite, cât mai curând, cu tatăl copilului. Fiind minoră, spune Roxana Radu, conform legii, părinții au fost obligați să-și dea acordul în vederea că sătoriei. Viitorul soț al tinerei are aproape 28 de ani și a declarat că -și asumăîntreaga responsabilitate a creșterii copilului. În prezent, adolescenta locuiește cu familia băiatului și a povestit asistenților sociali ai DGASPC că este fericităcă a scă pat de sărăcia de acasă. "Am vorbit și cu mama celui cu care fata a rămas însă rcinatăși ne-a spus că va avea grijăde ea și de nepotul său. Suntem mulțumiți că în cazul său s-au aranjat lucrurile la modul acesta. Ar fi fost păcat săajungăîntr-un centru de plasament" - ne-a mai spus primarul Ion Bușagă. În plus, edilul susține că îngrijorarea sa pentru soarta acestor copii, s-a accentuat în momentul în care a aflat că aceștia nu s-au mai dus la școalăși la grădinițăde câteva săptămâni. Întrebatăcare este motivul pentru care nu au mai ajuns la cursuri, Aurica a motivat că are nevoie de micuți, în gospodărie, ca săfacă treabă.

 

Copiii vor fi luați cu ordonanțăpreședințială

 

Directorul DGASPC susține că medicul din comună  avea obligația săcunoască situația copiilor și săsemnaleze direcției cazul referitor la adolescenta care a rămas însă rcinată. "Medicii din comune, care au cunoștințăde astfel de situații, trebuie săne anunțe și pe noi. Mai ales aici, unde avem de-a face și cu o adolescentăcare a rămas gravidă. Dacă am fi fost înștiințați de cazul acestor micuți, am fi acționat cu mai mult timp în urmăși poate, acum, situația ar fi fost alta" - ne-a mărturisit Roxana Radu. Deoarece mama nu este de acord cu măsura de instituționalizare a copiilor, angajații direcției se văd nevoiți săobținăo ordonanțăpreședințială, pentru a fi luați și duși în centre.  

 

Polițist impertinent

 

Directorul adjunct al DGASPC ne-a povestit că în ziua în care a primit sesizarea telefonică din partea primarului, vizavi de situația familiei Radu, șeful de post din comună, Mihai Damian, a amenințat-o, în cadrul unei discuții telefonice că dacă copiii nu vor fi duși cât mai urgent într-un centru de plasament, va chema mass-media vâlceană . "Mi-a vorbit foarte urât la telefon. A urlat la mine și mi-a spus că dacă nu luăm micuții de acolo, aduce presa scrisăși televiziunea și va ieși un scandal monstru. Îmi spunea, pe un ton imperativ, să-i luăm cât mai repede din Berislăvești.  I-am explicat că nu este vorba de indolențădin partea noastră, însă , lucrăm După o anumitălegislație, care, în unele situații nu este extrem de permisivă. Trebuie făcutăo anchetăsocialăla fața locului, un plan de servicii și de tot felul de alte documente" - a spus ea. Mai mult decât atât, polițistul, foarte nervos, i-a spus directorului DGASPC că a mai sesizat o datădirecția cu privire la cazul familiei Radu, dar că membrii conducerii acesteia nu au întreprins niciun fel de măsuri, pentru soluționarea problemei. Probabil, vroia săscape cât mai rapid de cei 5 micuți, considerându-i niște paraziții ai societății în care trăiesc. "Am luat toate registrele cu sesizări din urmăsăvedem dacă are dreptate. Nu am găsit nimic.  Ar fi fost total lipsit de profesionalism din partea noastrăsănu ne implică m în rezolvarea unei situații atât de grave" - a conchis aceasta.

 

Lăsați de izbeliște 

 

Ion Bușagă, primarul Berislăveștiului, spune că este foarte adevărat că direcția trebuia informatăcu mai mult timp în urmădespre sărăcia lucie în care sunt nevoiți să-și ducă existența micuții, dar că , asistentul social a renunțat, acum o lună, la locul de muncă și a considerat că are treburi mai importante de rezolvat. Nu-l contrazicem pe edil, însă , tânăr este acum gravidăîn șapte luni, iar lipsurile materiale ale familiei Radu sunt cunoscute de-o comunăîntreagă. În mod firesc, primarul este primul care află, în comunitatea pe care o păstorește, despre adulții sau copiii care trăiesc la limita subumanului. Desigur, așa cum văinformam, o mare parte din vinăo are și medicul din localitate, care a arătat un total dezinteres Față de micuții chinuiți de soartă.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Olivia Pîrvu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa olivia.pirvu@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...