"Modul cum s-a procedat cu Arpechim arată dezorganizarea din acest guvern"

04 Iun 2007

" Prezent la "Cocoșul de Hurez", Theodor Stolojan a declarat:

Scandalul legat de închiderea pentru 6 luni a rafinăriei Arpechim Pitești ține capul de afiș al presei centrale. Arpechim a intrat marți în procedurăde închidere După ce autoritățile i-au suspendat licența de mediu. Rafinăria ar putea rămâne închisătimp de șase luni în situația în care Petrom nu va face modernizările cerute de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș.

Combinatul chimic Oltchim va fi cel mai afectat de închiderea rafinăriei în contextul în care își lua mare parte din materia primă(în special etilena) de la Pitești. Oltchim a încercat preluarea instalației de pirolizăa rafinăriei Arpechim, însă negocierile cu Petrom-OMV nu au ajuns la un final. Instalația are ca scop obținerea etilenei, materie primăfundamentalăpentru combinatul Oltchim. Combinatul chimic vâlcean a înregistrat în primul trimestru o cifrăde afaceri de 451,8 milioane de lei, în creștere cu 15,17%, și un profit de două ori mai mare, de 5,67 milioane de lei.

Prezent la Horezu, pentru a participa la târgul "Cocoșul de Hurez", liderul Partidului Liberal Democrat, Theodor Stolojan a comentat decizia de închidere pentru 6 luni a rafinăriei din Pitești: "Este o măgărie. Din nou vedem ce înseamnă lipsa de coordonare a guvernului în probleme esențiale economice. Arpechim și Oltchim nu sunt două chioșcuri de legume și fructe pe care le închizi sau le deschizi După cum îi trece prin cap unui funcționar sau altuia. Nu poți săiei decizii peste noapte fărăsă stai la masă, sădiscuți cu cei care sunt în cauză. Aici este vorba de unități economice de o mare importanțăpentru economia României. Modul cum s-a procedat aratădezorganizarea și lipsa de profesionalism din acest guvern. România are probleme serioase de mediu. Și Arpechim și în orice localitate în care te duci și nu are apăpotabilă, nu are sistem de canalizare, nu are sistem de epurare a apelor uzate, peste tot sunt probleme serioase de mediu. Astfel de probleme nu se rezolvăde pe o zi pe alta. Ele necesităcheltuieli de miliarde și miliarde de euro. Faptul că asupra României s-a pus o presiune incredibilăpentru a rezolva problemele de mediu este corect. Pe de altăparte, nu uitați că firmele străine cu care se aflăîn competiție firmele românești respectăstandardele de mediu. Ele reclamă, la rândul lor, ca și firmele românești sărespecte standardele de mediu, nu numai din grija Față de mediu, ci și din ideea de a avea o competiție corectă. Politica care trebuie dusăîn acest domeniu este simplă, dar ea trebuie coordonată. De aceea, avem Agenție de Mediu și guvern săgestioneze corect problemele, nu într-un mod aiuritor, așa cum o face guvernul Tăriceanu".

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...