Hoții de apă

10 Mai 2007

Printre cei care s-au racordat ilegal la conducta de apă, se află, paradoxal, și un consilier local PNL

Suntem curioși ce are de zis, vizavi de acest subiect, președintele PNL Vâlcea Emilian Frâncu cel care se bate, de fiecare dată  cu pumnii în piept ca un Tarzan politic, urlând că în partidul său nu existăhoți. Dar, găinari, se vede treaba, existădestui. Mai avem exemple. Trebuie menționat că primarul Constantin Banacu nu a dat amenzi celor pe care i-a prins cu mâța-n sac, de teamă, probabil, sănu-și strice prea tare imaginea publică și săfie taxat de electorat la următoarele alegeri. Și pentru că tot a venit vorba de liberalism, mai trebuie spus că și primarul Bărbăteștiului se numărăprintre cei curtați de Emilian Frâncu în scopul de a se înscrie în partidul pe care-l conduce la Vâlcea. Edilul a spus că nu are de gând săse ducă la liberali, pentru că , susține el, nu este deloc de acord cu ideea traseismului politic. "E mai bine la PSD", ne-a mărturisit el.

 

Comuna vâlceanăBărbătești are o populație de 3.871 locuitori. Localitatea este împărțităîn patru sate:  Bodești, Bărbătești, Bârzești și Negrulești, iar datorităcondițiilor geografice și climaterice favorabile, primele așezăminte umane sunt consemnate istoric aici cu câteva sute de ani, înaintea erei noastre. Dintre satele mai sus menționate, cel mai mare ca și întindere este Bărbăteștiul, așezat în partea nordică a comunei.

Primarul Constantin Banacu spune că zona a fost binecuvântatăde Dumnezeu cu apă din belșug și frumusețe, de nedescris. Aici, apa iese pur și simplu din pământ și este suficientăpentru a alimenta vreo 10 comune, însă , cu toate acestea, ani buni, locuitorii au suferit de sete. până de curând, localitatea nu a avut o rețea de alimentare cu apăfuncțională, deși construirea acesteia a început încă din 1994, iar firma care s-a ocupat de lucrări a fost celebra, de acum, SC CCFACC Vâlcea, care a tras țepe chiar și pe banii din proiectele SAPARD. Constantin Banacu ne-a mărturisit că până în 1997, când rețeaua de apăa fost datăîn folosință(cu mari sincope de execuție!), s-au cheltuit aproape 4 miliarde de lei vechi, bani obținuți, pe atunci, de la Consiliul Județean. Edilul spune că lucrarea a fost extrem de prost conceputăde proiectantul acesteia și a durat mult mai mult decât era preconizat. În plus, ne-a declarat Banacu, pe perioada mandatului fostului primar al localității, Gheorghe Ploaie, lucrările, în mare parte, au stagnat, iar cele care au fost continuate s-au executat în bătaie de joc. "Am informații foarte clare că unele dintre ele (lucrări - n.r.) au fost plătite și de două -trei ori și nici așa, nu au fost complet gata. Când am venit la primărie, în 2004, am găsit un mare jaf la rețeaua de apă. Arăta foarte rău" - ne-a zis primarul. El susține că multe dintre bazinele de colectare a apei nu erau nici măcar îngrădite și erau pline de tot felul de mizerii, care ajungeau direct în apa de la cișmelele sau pompele oamenilor. Și mai grav, filtrele de apăfuncționau la capacitate foarte redusă, iar sitele (care opresc impuritățile săse împrăștie în apă) erau inexistente. Cei care au lucrat la curățirea bazinelor și filtrelor spun că apa care ajungea în conducta care face alimentarea cu apăa zonei, era plină de mâl și este o minune că cei care au consumat-o nu s-au îmbolnăvit.

Primarul piroman

Una dintre promisiunile electorale aflate în platforma program a primarului Banacu a fost aceea de a face funcționalărețeaua de alimentare cu apăa comunei. După o muncă asiduă, care a durat aproape doi ani, aproape a reușit. Edilul recunoaște că fărăajutorul oamenilor din comunănu ar fi putut niciodatăsăfacă acest lucru. Dar mai sunt multe de făcut. "Când am câștigat alegerile, am cerut celor din primărie să-mi dea schițele lucrării, pentru a o putea continua. Din păcate, nu am găsit mai nimic. Fostul primar - pentru că pe vremea lui s-au făcut multe inginerii financiare în instituție - le arsese aproape pe toate pentru a se pierde urmele măgăriilor pe care le-a făcut. Am încercat săle luăm de la proiectant, însă , acesta a murit între timp și nu a fost chip săne înțelegem cu soția acestuia, care avea, într-o arhivă, toate documente defunctului soț" - a precizat Constantin Banacu. Primarul declarăcă a fost nevoit săia lucrarea aproape de la zero. Nu a fost deloc ușor, spune el. Pe lângă cei aproape patru miliarde de lei vechi investiți, Primăria Bărbătești a mai cheltuit alți 1,5 miliarde lei vechi pentru a asigura oamenilor din Bărbătești apăcuratăla robinete. Cu toate că s-au făcut demersuri importante pentru curățarea conductei care alimenteazăcu apăzona, acest lucru s-a reușit doar parțial. Pe aceasta, în timp, s-a depus foarte mult mâl care dăapei un gust ciudat.

Imobile plătite triplu 

Imobilul în care va fi amplasatăstația de clorinare a apei, spune Constantin Banacu, a fost plătit de vreo două ori. "Prima datăa costat vreo 70 de milioane lei vechi apoi, pentru că -l lăsaserăfărăacoperiș și multe alte utilități, s-au băgat alți bani. Nici acum nu e complet gata. Trebuie sămai dăm și noi bani, din bugetul primăriei dacă vrem săfie utilizabil" - a relatat primarul Constantin Banacu. Edilul este de părere că au fost și alte construcții care au fost plătite de mai multe ori. Deși, așa cum văinformam în rândurile de mai sus, cetățenii din Bărbătești consumă, în sfârșit, apăcurată, problemele legate de rețeaua de apăparcă nu se mai termină. În prezent, la conducta care alimentează, sunt racordați peste 1000 de cetățeni, iar metrul cub a fost stabilit, de primărie, la 8 lei vechi. În medie, pe lună, un locuitor plătește puțin peste 30 mii lei vechi. O sumădestul de mică având în vedere că , deocamdată, primăria nu a montat, încă , apometre.

Vânătoarea hoților de apă

Cu ceva timp în urmă, cei de la Primăria Bărbătești au primit mai multe sesizări referitoare la faptul că , la rețeaua de apă, sunt racordate, ilegal, mai multe persoane.  Banacu spune că depistarea hoților de apăa fost destul de dificilă. Pierderile înregistrate datorităfurturilor  se ridică la aproape 50 de milioane lei vechi pe an, sumăce trebuie suportatădin bugetul primăriei și așa destul de mic. Conducta care asigurăapa în localitate are 43 de kilometri, iar pe alocuri, povestește primarul, a fost înțepatăde cei peste 100 de locuitori, care, au preferat săînșele decât săplătească derizoria sumăce le-ar fi revenit pentru racordarea legalăla conducta de apă. "A fost foarte greu să-i descoperim pe cei care au furat. I-am pândit noaptea, am mai apelat la câțiva vecini reclamagii care stăteau tot timpul cu ochii pe ei Mulți dintre ei, deși aveam informații certe că fură, nu recunoșteau nici în ruptul capului. Unii își montaseră, în grădină, mai multe aspensoare cu care udau și trei-patru parcele de pământ" - a povestit primarul Banacu. Din cauza racordării ilegale la conductăa hoților de apă, ceilalți, aflați în legalitate, aveau presiune foarte mică la robinete sau chiar, la câteva gospodării, apa nu mai curgea deloc. Pentru a preveni furturile, primarul a spus că intenționeazăsămonteze la fiecare gospodărie în parte apometre. Mulți dintre "ilegaliști", spune primarul, au făcut scandal spunând că nu au nevoie de asemenea aparate. "E treaba lor dacă le convine sau nu. Dacă nu vor, îi vom trece pe paușal și vor plăti mult mai mult. De nu vor nici așa, pot săse debranșeze total și săaducă apăde unde știu. Soluția cu apometrele consider că este cea mai potrivităpentru a scă pa de hoții de apă" - a mai spus primarul Constantin Banacu.

Consilierul liberal furăcios

Printre hoți, paradoxal, se numărăși un consilier local liberal, Lazăr Deaconu, care deși a tot trâmbițat prin comunăcă locuitorii trebuie săplătească la primărie taxa ce revine pentru racordarea la conducta de apă. Consilierul folosea apa pentru a uda grădina de zarzavaturi din curte. Fărănicio jenă. Nici când a fost dat ca exemplu negativ în ultima ședințăde Consiliu Local a primăriei Bărbătești nu a părut că -i pasăprea tare. Suntem curioși ce are de zis, vizavi de acest subiect, președintele PNL Vâlcea Emilian Frâncu cel care se bate, de fiecare dată  cu pumnii în piept ca un Tarzan politic, urlând că în partidul său nu existăhoți. Dar, găinari, se vede treaba, existădestui. Mai avem exemple. Trebuie menționat că primarul Constantin Banacu nu a dat amenzi celor pe care i-a prins cu mâța-n sac, de teamă, probabil, sănu-și strice prea tare imaginea publică și săfie taxat de electorat la următoarele alegeri. Și pentru că tot a venit vorba de liberalism, mai trebuie spus că și primarul Bărbăteștiului se numărăprintre cei curtați de Emilian Frâncu în scopul de a se înscrie în partidul pe care-l conduce la Vâlcea. Edilul a spus că nu are de gând săse ducă la liberali, pentru că , spune el, nu este deloc de acord cu ideea traseismului politic. E mai bine la PSD, ne-a mărturisit el.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Olivia Pîrvu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa olivia.pirvu@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...