Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Săptămâna pe scurt - de la lume adunate

28 Mar 2012

- Speriate de problema nivelului redus al natalității în Ucraina, oficialitățile acestei țări au trecut la măsuri hotărâte, urmând să găsească soluțiile adecvate scopului urmărit - Stimați concetățeni, avem plăcerea de a vă informa că astăzi a început Festivalul național-folcloric intitulat Trezește-te române! - Modelul  ,,Frunzăverde  va fi implementat și la Vâlcea

- Speriate de problema nivelului redus al natalității în Ucraina, oficialitățile acestei țări au trecut la măsuri hotărâte, urmând să găsească soluțiile adecvate scopului urmărit. Una din ele, propusă de deputata Natalia Korolevskaia (fostă Suskracynskaia), vizează interzicerea, prin lege, ca să se facă dragoste în poziția misionarului. Autoarea proiectului susține că această inițiativă, alături de interzicerea avorturilor și amenda pentru lipsa copiilor, urmează să rezolve problema nivelului redus al natalității, motivând că poziția clasică, numită și a misionarului, nu este deloc eficientă pentru conceperea unui copil . Prin lege, ea vrea să  promoveze poziția numită în popor "capră", perfectă pentru concepere. În prezent, proiectul este la etapa de examinare și completare. Doamne, și eu care credeam că le-am citit și auzit pe toate și că năstrujnicii  ca în Parlamentul României nu mai există pe altundeva. Dar iată că m-am înșelat. Proiectul acesta de lege este o mare idioțenie. Nepatentată. Cum vor putea șiti parlamentarii ucrainieni ce face omu ™ în patul lui? Oare își dau seama cât sunt de penibili? Pentru rezolvarea problemei natalității, mai bine s-ar da o lege de interzicerea sexului oral, ca să nu mai mănânce blonde lor nesătule copiii cruzi. Desigur, în România nu va apărea o astfel de problemă. Atunci, de luat aminte... Când nu ai ce face, te apuci să faci legi. Și parlamentarii noștri pot face astfel de legi, dar ei nu prea vor să muncească. Ei fac excursii prin Kenya, își numără ouăle unii altora, se întrec în diurne și cheltuieli inutile, construiesc autostrăzi și se pregătesc de campanie electorală... PS - Cine ne spune cu ce e mai bună poziția "capra  față de poziția "misionarului , în procreare? Ca să vedem și noi ce este în capul ucrainiencelor alea frumoase și deștepte de debitează așa ceva.

- Stimați concetățeni, avem plăcerea de a vă informa că astăzi a început Festivalul național-folcloric intitulat Trezește-te române! Conform estimărilor, se preconizează ca acest festival să se desfășoare pe trei etape. Astăzi a debutat cu faza de primăvară, urmează apoi faza de vară și se va încheia cu faza de toamnă. Faza de primăvară a debutat prin aceea că publicul spectator a putut să îl asculte și să îl omagieze pe cunoscutul rapsod popular Sorin Frunzăverde care s-a făcut remarcat, în ropotele de aplauze ale publicului spectator, prin magistrala interpretare a cunoscutului cântec popular Frunză verde de jugastru, pare-mi-se c-anceput dezastru ! Se estimează o avalanșă de noi interpreți pe scena Festivalului nostru după cum tot o avalanșă de spectatori va da năvală pentru a-i asculta pe artiștii ce vor dori să se facă remarcați în fața publicului spectator. Intrarea la spectacol este liberă, dar potrivit uzanțelor, fiecare spectator va trebui să introducă, la terminarea spectacolului, câte un bilet în urna aflată pe holurile sălii de spectacol pentru a afla care sunt preferințele artistice ale iubitului nostru public. În faza finală (cea de toamnă) se vor desemna laureații festivalului nostru național. Adresăm rugămintea ca publicul spectator să se abțină de a deranja desfășurarea spectacolului prin ascultarea de manele, ronțăit de semințe, consumul de mici și bere. Rugăm totodată spectatorii noștri să nu vină la spectacol cu diferite sacoșe căci nu se vor da nici pachete de făină, zahăr, ulei și alte asemenea. Vă mulțumim pentru înțelegere!

- Modelul  ,,Frunzăverde  va fi implementat și la Vâlcea. Cu toate că pare aberația secolului, prefectul Petre Ungureanu își pregătește reîntoarcerea la PNL Vâlcea pe modelul lansat de vicepreședintele  Sorin Frunzăverde.  Ungureanu este unul dintre cei mai reprezentativi traseiști politici ai României postdecembriste. În 22 de ani a schimbat cinci partide, a început cu țărăniștii: 1990 - 1999 a fost  vicepreședinte al PNÅ¢CD Vâlcea;  1999 - 2002 - președinte al UFD Vâlcea;  2000 - 2002 - vicepreședinte UFD;  2002 - 2007 - vicepreședinte al PNL Vâlcea; 2007 - 2008 lider al PLD Vâlcea; 2008 “ 2009 vicepreședinte PDL Vâlcea, actualmente pedelist sub acoperire din cauza funcției de prefect. Săptămâna trecută, surse din PDL și PNL Vâlcea au dat ca sigură trecerea lui Ungureanu la PNL Vâlcea, cu toată organizația aferentă fostului PLD. Actualul prefect de Vâlcea mizează pe ajutorul confraților de la PNÅ¢CD, aproape toți în actuala conducere a PNL Vâlcea, inclusiv liderul Cristian Buican,  fost ,,țărănist  de frunte. De și pare greu de crezut, ținând cont de războiul dintre prefect și actualul lider  al PNL Vâlcea, care i-a cerut demisia din funcția de prefect sub acuzația de fraudare a alegerilor, colegii de partid susțin că este cât se poate de credibilă în contextul actual. Buican a început deja să racoleze primarii PDL cu șianse de victorie la viitoarele alegeri, patru dintre ei au trecut la liberali după ce au fost refuzați de PSD. Racolarea prefectului Petre Ungureanu, fostul său coleg de la PNÅ¢CD, i-ar aduce un plus de imagine în ochii liderilor de la București care au început deja o campanie de racolare a parlamentarilor și liderilor de marcă ai PDL. Dar nu aceasta este miza principală. Prin racolarea lui,  Buican ar rezolva dintr-un foc și problema fraudării alegerilor la Vâlcea, deoarece prefectul ar veghea la corectitudinea alegerilor mai ceva ca un buldog cu pedigri. Ungureanu și-ar fi  negociat revenirea prin intermediul apropiaților din PNL: Constantin Monceanu, Mircea Nadolu și Mircea Poenaru. Cum grupul țărăniștilor este majoritar în PNL, pelediștii lui Ungureanu vor trece de proba votului fără probleme. De cealaltă parte, Ungureanu are scuzele pregătite: a plecat din PNL din cauza aroganței fostului lider Emilian Frâncu, iar reîntoarcerea în PDL a devenit imposibilă din cauza impotenței liderilor PDL Vâlcea, a lipsei lor  de viziune și combativitate, dar și cauza colaborării  cu dușmanul de clasă, cu PSD etc. Acuze lansate pe toate canalele media încă de anul trecut, de la alegerile interne din PDL când Dorel Jurcan a fost reconfirmat ca lider, o decizie amendată de Ungureanu la scenă deschisă. Toate aceste elemente puse cap la cap fac cât se poate de real   scenariul trădării, al reîntregirii familiei țărăniste din PNL.

- Pataliputra

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella