Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Interimat in singuratate

19 Iul 2006

Au trecut câteva zile de când Constantin Monceanu a devenit, printr-o ciudată, paradoxală și șocantă ironie a sorții primar interimar al municipiului Rm. Vâlcea. A ocupat, printr-un neașteptat și nedrept concurs de împrejurări, scaunul mare și negru de piele al edilului-șef, Mircea Gutău. Prea mare pentru statura sa fizică și intelectuală. Oricum, un nepriceput ca el trece neobservat și dacă ar sta într-un jilț împărătesc. Nu noi spunem asta, ci cei care-l cunosc mai bine. Dar primarul interimar, sau "Moncy", cum este cunoscut prin târg, stă, așa cum ne-a obișnuit de 2 ani de zile, cu capul la cutie, în întunericul biroului său, fără să sufle o vorbă despre ce are de gând să facă în noua și inedita sa calitate. Nu face declarații presei, nu vrea să discute despre proiectele care trebuie urgent finalizate, începute desigur de Mircea Gutău, preferând starea de latență administrativă ce-l caracterizează, de când a ocupat biroul de viceprimar. E drept, când nu faci nimic, nici nu poți să vorbești despre activitatea ta. Iar "Moncy" a trecut de la semiobscuritatea biroului său la lumină, prin "travestirea" nebănuită din vice în primar. Se știe bine că trecerea rapidă de la întuneric la soare, e orbitoare E o lege a firii.

         Cea mai mare problemă este că nimeni din Primăria Râmnicului nu este interesat de părerile sale, și mai grav, colegii nu vor, sub nicio formă , să lucreze cu el. Acum, de când e "domn Î primar" s-a umflat în pene ca un curcan hrănit cu steroizi. I se pare chiar că s-a mai înălțat cu câțiva centimetri. Umblă pe stradă, cu ochii în nori, privind de sus frământările zilnice ale râmnicenilor, ce nu-l vor primar. Dar lui nici că -i pasă. Și-a făcut casă nouă-n Primăria Râmnicului și i-a invitat la "inaugurare" și pe colegii liberali, care se simt aici în largul lor. Visează de prea mult la acest moment. Ba chiar, fac și ședințe de partid în instituție, că doar "Moncy-Poncy" e ușor manevrabil și râde prea mult, așa de-aiurea, ca să-și dea seama cât de brutal îl trage păpușarul-șef de ațe. În primărie s-au strâns ca apăruți din pământ, din iarbă verde toți șefii și șefuleții liberali, actuali, viitori sau lipsiți de vreun viitor politic ca să discute cum ar putea decolora portocaliul în galben. Își doresc liberalizarea instituției, cu Monceanu, săgeată, în fruntea ei. Una boantă, că alea ascuțite au dispărut de mult din PNL. Le-a aruncat șeful ăl mare la gunoi În ziua în care primarul Râmnicului, Mircea Gutău a fost primit de râmniceni cu flori și lacrimi facem vorbire aici de punerea sa în liberate în urma reținerii pe 24 de ore, la închisoare pentru luare de mită singurul  liberal care a venit în întâmpinarea edilului-șef a fost Petre Ungureanu. Frumos gest din partea unui coleg de Alianță. "Monci" pe unde o fi fost atunci? Își mușca degetele de nervi că speranțele de a ajunge primar i se năruie ca un fragil castel de nisip. Și, uite-l, primar interimar. Viața e plină de neprevăzut și capul unora de nimic când sunt puși, așa pe negândite, în fața imprevizibilului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Olivia Pîrvu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa olivia.pirvu@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella