Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna vâlceană pe scurt

24 Noi 2011

- anunțul liderilor opoziției, privind declanșarea procedurii de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, nu este decât o joacă de copii - toată Europa fierbe - purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost schimbat din nou din funcție - medicii se plictisesc de moarte de când cu criza și se pândesc între ei mai ceva ca piețarii - prefectul Petre Ungureanu caută cu disperare ,,cârtițele  din instituția ce cu onor o conduce, persoanele care dau informații presei - senatorul de mucava Emilian Frâncu, unul dintre cei mai pasionați facebook-iști din câți am văzut până acum, deplânge, de mama focului, în spațiul virtual, soarta unui coleg din presă care a fost câștigat în instanță de colegul său de partid, deputatul Cristian Buican

- Anunțul liderilor opoziției, privind declanșarea procedurii de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, nu este decât o joacă de copii. Cine a urmărit ultima ispravă a cuplului Victor Ponta - Crin Antonescu n-are cum să nu remarce ridicolul situației politice în care suntem aruncați. Cei doi recunosc deschis că motivația care-i mână în luptă nu stă doar în recentele afirmații ale șiefului statului pe tema pensiilor și salariilor. Sigur, referatul ce urmează să fie întocmit de "juriștii USL-ului  pornește de la discutabila declarație potrivit căreia guvernarea nu are de unde să plătească, la anul, majorările decise de justiție. Carevasăzică, Ponta și Antonescu nu fac acum decât să încerce să salveze țara de un potențial dictator! Și noi care credeam că dân și au fost loviți, taman în ajunul anului electoral ce bate la ușă, de grija pentru soarta bugetarilor și a pensionarilor. - Toata Europa fierbe. Italia, Grecia, Spania s-au trezit că au ie șit din baie și n-au prosop. Germania și Franța caută soluții pentru noul val al crizei economice și Lolek și Bolek vor să suspende președintele României. Niște figuranți! În România, unde politica o făcea un cizmar, acum o fac niște marionete. Păpușarii din spatele lor își pun slugile să-i vaite pe români, ba că n-au căldură în case, ba că au salarii mici, pensii insuficiente, ba că nu plouă, că ninge, etc.... Ne gândim că dacă tot le pasă de săraci, dacă tot le pasă de soarta românilor puturo și, de ce nu- și cedează averile ilicite, de ce nu pun la loc ce-au furat, ca să trăiască toată lumea bine?! Marele afacerist al României, ăla de l-a făcut mă-sa petrolist, când a început o afacere adevărată, fără să mai facă "afaceri  cu statul, a dat-o în bară. Patriciu, Felix - motanu, Vântu - mafiotul-de-servici și toată gașca de îmbuibați, nu fac doi bani. Tot ce șitiu ei să facă este să fure, să mintă și să manipuleze. Era bine dacă nu aveam în justiție amestec politic, dacă aveam judecători cu adevărat inamovibili. Ce își mai aranjau ăștia pernele pe paturile din celule de la Jilava!! Dacă Lolek și Bolek vor să-l suspende pe Băsescu, șiefului lor - Ilici-KGB, ce trebuie să-i facem, pentru că a ucis oameni nevinovați și a distrus destinul unei nații? Tovară și Poanta și Antenescu ar trebui ei suspendații din funcții, pentru că chiulesc de la serviciu și câștigă banii nemunciții, adică îi fură în plus. Ei au intrat în parlament de pe locurile doi și trei, adică pe ușa din dos. Îi reamintim tovarășului Crin Chiulangiu Laurențiu Antonescu că din cauza unor tovară și securiști, așa ca tovarășul Dan Felix Motanul Voiculescu, au murit, în pușcăriile comuniste, ultimii descendenți ai familiei Brătianu ( și nu numai) dar și Iului Maniu, Mihalache și alții. - Incredibil, dar adevărat. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost schimbat din nou din funcție. Locul inspectorului Cristina Hănulescu a fost luat de subcomisarul de poliție Eusebiu Predonescu, după ce inspectorul Hănulescu a fost desemnat cu doar aproximativ trei luni de zile în urmă în locul irascibilului subcomisar Emilian Mușulete. Aceste neașteptate schimbări de cadre au creat un haos în relația cu mass-media, jurnaliștii acreditați la Poliția Vâlcea neștiind de la cine să- și mai obțină informațiile. Schimbările se pare însă că nu se opresc aici, printr-un comunicat de presă, conducerea IPJ Vâlcea aducându-ne la cunoștință că subcomisarul de poliție Eusebiu Predonescu va ocupa funcția de purtător de cuvânt doar până la data de 31 decembrie 2011, urmând ca mai apoi să se decidă desemnarea unui alt ofițer de relații publice. Inspectorul “ șief al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, chestorul Ion Stoica, spune că toți purtătorii de cuvânt de până acum au cerut să plece, întorcându-se la vechile îndatoriri. Nu înțelegem de ce toți polițiștii fug de această funcție sau se tem de relația cu presa? Motivul să fie oare că limba română este o necunoscută pentru ei și le e frică că se fac de râs? Chestorul Stoica susține că nu, dar nici nu-i poate forța să stea în funcție. "Nu am dorit eu aceste schimbări, ci pur și simplu au avut loc pentru că purtătorii de cuvânt au cerut să plece. Emilian Mușulete și-a dorit o funcție și nu m-am putut opune să nu candideze la postul de șief al Postului de Poluție Milcoiu. De asemenea, Cristina Hănulescu a cerut să plece și să se întoarcă la vechiul ei post de la Serviciul Poliției Rutiere Vâlcea, acolo unde dorea să- și continue munca. Nu m-am putut opune nici acum, pentru că nici legea nu-mi permite. Nu pot să-i forțez să rămână pe un post, atâta timp cât legea funcționarilor publici este foarte clară, când specifică că mutarea trebuie să se facă cu acordul lor. Mutarea se face în interesul serviciului sau la cerere. Acum avem un nou purtător de cuvânt până la finele anului. L-am luat de la Departamentul de Resurse Umane și vom vedea dacă mai rămâne și după ce-i expiră delegația. S-ar putea să rămână, dar numai dacă și el vrea  “ susține șieful IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica. - A înnebunit lupul. Medicii se plictisesc de moarte de când cu criza și se pândesc între ei mai ceva ca piețarii. Î și numără unul altuia și pacienții și amantele. Spre exemplu, doctorițele de la DSP se ceartă de mama focului pe sexappel-ul pierdut de mult. Două dintre angajatele instituției în cauză se pâră peste tot pe unde pot pentru toate nimicurile doar pentru că una se dă mai frumoasă și mai apetisantă decât cealaltă ¦chiar dacă sunt în pragul pensionării. - Prefectul Petre Ungureanu caută cu disperare ,,cârtițele  din instituția ce cu onor o conduce, persoanele care dau informații presei. Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu pricepe cum se face că ,,presarii  obțin informații despre ,,proiectele secrete  ale Guvernului Boc, și- și stoarce creierii să afle informatorii. Acțiunea total inutilă, a băgat spaima atât de rău în angajații din Prefectură încât aceștia nu spun fără acordul lui nici ce scrie în litera legii. Dacă și-ar concentra atenția către legile emise de propriul Guvern ar descoperi că ziariștii află cam ce pune la cale Guvernul Boc ¦. din Monitorul Oficial, nu de la angajații statului. - Senatorul de mucava Emilian Frâncu, unul dintre cei mai pasionați facebook-iști din câți am văzut până acum, deplânge, de mama focului, în spațiul virtual, soarta unui coleg de-al nostru, din presă, care a fost câștigat în instanța de judecată de colegul său de partid, deputatul liberal Cristian Buican. Pe lângă faptul că jignește jurnaliștii, în loc să- și vadă de treaba lui, mimând în continuare politica, senatorul o dă cu bâta-n baltă urât de tot și împotriva colegului său. El spune așa: "Nu înțeleg de ce presa din Vâlcea este atât de dezbinată. De și am multe puncte de vedere contrare celor exprimate de domnul Pîrnau (ziaristul învins in proces - n.r.), mi se pare ca "pedeapsa" primită, la comandă, este exagerată și vădit nemeritată. Tocmai pentru că am fost unul din fondatorii presei libere particulare din România, nu pot asista nepăsător la astfel de atentate privind libertatea de exprimare (atâta timp cât aceasta se păstrează în niște limite de minimă decență sau măcar nu reprezintă calomnii) . Adică, înțelegem de la monsieur Frâncu, că Buican a câștigat "la comandă politic㠝 acest proces. Periculoasă afirmație și denotă respectul pe care i-l poartă deputatului liberal, șieful său de partid. Un zero barat! În continuarea comment-lui său, parlamentarul spune că "jurnaliștii vâlceni au instincte sinucigașe și nu își dau seama de pericolul care îi pândește pe fiecare, individual  și că "avem colegi din presă care trăiesc doar din minciuni, calomnie și șiantaj. Aceștia fac de râs breasla. În rest mă mira lipsa de solidaritate a ziariștilor . Auzi, Frâncule, lasă în pace presa și nu te mai preocupa atât de lipsa sau (ne)lipsa de solidaritate din presă, că, de atâta stres, e posibil să-ți iasă bube la gură și nu o să mai dai bine în afișele electorale. Povețele cel le dai tu nu interesează pe nimeni și nici nu mai vorbi de șiantaj în presă că, la un moment dat, se face un ziarist al dracului și te pune să dovedești "șantajul  despre care tot latri pe Facebook. Stai acolo, liniștit, în spațiul tău virtual, desenează inimioare și ursuleți în Photoshop, că te reprezintă mai bine. Și ce spuneai tu despre instinctele sinucigașe ale jurnaliștilor? Ne vine să râdem, zău așa! Dacă la noi, așa cum spui tu, există această intenție de suicid profesional, tu te-ai sinucis politic de multă vreme, dar, pentru că încă nu te doare, nu ți-ai dat seama de acest lucru. Ai impresia că dacă bălăcărești pe FB breasla jurnaliștilor, în termeni vulgari și fraze prost scrise, are să te creadă cineva? Te înșeli. Când am scris despre tine că mai mult hăhăi decât faci politică, am crezut că am fost prea duri în exprimare. Acum ne dăm seama de contrariul. - Pataliputra

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella