Icoana Maicii Domnului de la Guadalupe va fi adusă la Rm. Vâlcea

11 Aug 2010

La sfârșitul săptămânii, mai exact în data de 15 august a.c., cu ocazia sărbătorii Sfintei Marii, la Biserica Sfânta Rita din Rm. Vâlcea va fi adusă, chiar din Mexic, Icoana Maicii Domnului de la Guadalupe. Aflată într-un pelerinaj în România, Icoana Maicii Domnului de Guadalupe se va opri pentru o zi la Rm. Vâlcea, ocazie cu care va avea loc și un pelerinaj pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, pelerinaj ce a fost intitulat 'Procesiune anti-avort'. Maica Domnului de Guadalupe este cunoscută ca ocrotitoarea femeilor gravide și a copiilor, fiind venerată de întreaga Americă Centrală și de Sud. Icoana va sosi în Rm. Vâlcea mai întâi la Biserica Sfântul Anton, în data de 14 august, la ora 17, urmând ca la ora 20.30 să fie dusă la Biserica Sfânta Rita unde se va ține o noapte de veghe. ĂŽn data de 15 august, icoana va fi expusă spre venerare cu ocazia oficierii Sfintei Liturghii. 'Noi, pe data de 15 august, la fel ca și ortodoc și, sărbătorim Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria sau cum se spune în bisericile ortodoxe Adormirea Maicii Domnului. Pe lângă aceasta, însă, biserica noastră își sărbătorește în aceea și zi și hramul. Venirea Icoanei Maicii Domnului de la Guadalupe este o binecuvântare de la Dumnezeu pentru noi, deoarece vine într-o zi extrem de importantă pentru noi. Sincer, nici nu mă așteptam' “ ne-a spus preotul Marian Stoicănescu, paroh al Bisericii greco-catolice Sfânta Rita din Rm. Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...