Ministrul Educaţiei Remus Pricopie, vine la Vâlcea

După scandalul penal de la Bacalaureat Ministrul Educaţiei vine la Vâlcea

Nu a trecut mult timp de la scandalul penal de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi de când pesedistul Remus Grigorescu a părăsit scaunul de inspector general şcolar cu un şut în dos şi cu un posibil dosar penal în cârcă. Aşadar, nimeni nu a uitat că, de la sine putere, Grigorescu a dat ordin să se modifice notele de la bacalaureat, ale unor anumiţi elevi. Nu a uitat nici măcar ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care, acum, la o lună şi câteva zile după scandal, a decis să facă o vizită fulger la Vâlcea. Motivele reale nu se ştiu exact, dar cu siguranţă el vrea să vadă dacă ordinele sale au fost duse la îndeplinire şi dacă Inspectoratul Şcolar Vâlcea funcţionează la parametri normali după ce a fost zguduit din temelii.

Ei bine, în schimb am primit invitaţia de a participa la activităţile publice din data de 7 octombrie a.c., atunci când ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, va participa la o întâlnire cu toţi directorii unităţilor de învăţământ din judeţ, la Sala Lahovari de la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari" din Rm. Vâlcea. Ulterior, ministrul va vizita Liceul „Constantin Brâncoveanu" din Horezu, Grădinița cu program prelungit Nr. 1 din Horezu, Şcoala Gimnazială şi Grădiniţa cu program normal din localitatea Slătioara, unităţi de învăţământ care au fost reabilitate cu fonduri de la Banca Mondială, dar şi Liceul Tehnologic Brătianu din Drăgășani.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...