Filarmonica vâlceană a deschis o nouă stagiune a vieţilor uitate

07 Oct 2013
Mulţi în vârstă. Multe în vârstă. Poveşti adunate în câţiva râmniceni de odinioară. La Filarmonică poţi să vezi istoria autentică a unor oameni de dinainte de industrializare. Îmi place când văd vârstnici curaţi, oneşti. Cu un zâmbet trist pe faţă. Au fost invadaţi, în aceşti ultimi 40 de ani, de restul. De chimişti, de mecanici, de şantierişti. Ultimii supravieţuitori ai unui oraş anihilat. Am văzut două bătrâne care abia urcau scările şi le coborau la fel de greu, după Verdi.

Filarmonica vâlceană are farmecul seratelor vechi, cu pian în casă şi cu ultima aristocraţie falită de după război. Cu ultimii nobili, care nu ratează concertele de luni seara.

Dar la Filarmonică a venit şi restul. Intelectuali venetici, profesorime, medicinime şi câtăva funcționărime. Aici alte drame, alte şusoteli, tot în genul lui Gib Mihăescu sau Mihail Sebastian. „Aia, nu a fost mare iubire a profesorului Xulescu? A, ba da, prin anii '80. Ce dramă! Tot oraşul ştia treaba. A lăsat-o după zece ani. Femeia, niciodată, nu s-a mai putut căsători!" sau „Uite-l şi pe ăsta! E cu nevasta. Am crezut că l-a lăsat pentru inginerul ăla de la combinat". Sunt dramolete de foaier, sunt poveşti de alcov, dar nu murdare, ci aşa, spuse cu un zâmbet liric. Pentru că, Râmnicul are şi el cancanurile lui. Dincolo de ochelarii prăfuiţi ai unei profe de mate sau de română, se ascunde un suflet care a iubit, a plâns, a fost înşelat, sau mai rău, uitat. Dincolo de chelia sau părul grizonat al unui doctor, stau poveştile de sertar. Gărzile de noapte, vreo asistentă de undeva, pierdută pe străzile prăfuite ale unui oraş amorţit.

Sunt și personaje mai recente. Unele dive venite să revadă amorul pierdut al unui dandy, care a uitat-o în spatele unui tablou încremenit de timp, snobi care se vor a fi văzuţi la filarmonică, snoabe care se uită exasperate la ceas cu gândul la plecare.

De fapt, Filarmonica vâlceană adună la un loc un întreg album al Râmnicului, începând din anii '30 - '40, până în prezent. Pentru că suntem puţini în acest oraş şi toţi ne cunoaştem, ne știm viciile, dorinţele, intersecţiile, patimile, iubirile. Suntem zâmbitori, privind, uneori ipocrit, cum blonda de pe rândul șase, în timp ce stă cu soţul, se uită pe furiş la chipul tipului din rândul cinci, amintindu-si de serile de acum șase ani. Sau în spate, la două scaune, unde o altă divă, tot alături de soţ, aşteaptă măcar un salut. Sau la un el, privind abătut la fosta soţie care l-a lăsat pentru şeful instituţiei în care lucrează. Poveştile cu final mai puţin reuşit, în acorduri din Aida, au și ele farmecul lor.

În sală e linişte. Se mai trezeşte câte unul să bată din palme la pauza dintre părţi. Verdi se termină şi se aprind luminile. Evident, nu a fost deschiderea filarmmonicii din Viena. Ci a singurei filarmonici înfiinţate după război aici în ţară, ceea ce nu este puţin. Un loc în care două sau trei sute de spectatori adună istorii trecute cu istorii prezente, garderobe noi, cu unele vechi, coafuri pe care snoabele le-au pregătit ca pentru nuntă, sau ochelari vechi şi costume de anticar.

Am văzut şi copii. Băieței cu pistrui şi ochelari, instrumentişti, cursanţi la şcoala de artă. Din cei mămoşi sau plângăcioşi care nu au nicio şansă în România curentă, nici măcar la fete, dar au venit să asculte Verdi.

Am plecat, sincer, cu o plăcere interioară, dorind să mai revin pe această scenă de film alb negru. A, nu am văzut-o pe acea doamnă, în negru. Cred că o ştie toată lumea. Femeia cu haine negre, cu părul negru, cu ochelari negri care se plimbă pe străzile din centru. Şi care pare a fi suferit o dramă. De multe ori mă opresc şi o privesc intrigat. Nu ştiu cine este şi nu am curajul să o întreb. Știu doar că, acum un an, m-a ridicat de pe locul ei de la Filarmonică, privindu-mă agresiv. Luni seara nu era la Verdi.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...