
conform legii, el ar trebui să-i cedeze biroul lui Cristian Buican, dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că Pătru nu vrea să plece din biroul său nici în ruptul capului. Mai stau la CJ până la anul când îmi va expira mandatul de vice, când o să plec din instituție cu fanfara", a declarat Pătru, sigur pe sine
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Nicolae Pătru, contraatacă din nou. La sfârșitul săptămânii trecute, acesta a discutat despre procesele interminabile pe care le are cu Prefectura Vâlcea și Consiliul Județean. Din câte se pare, acest calvar" la care spune Pătru că este supus de ceva vreme încoace se va termina după 11 septembrie 2007, dată la care acesta va afla decizia finală a Curții de Apel Alba Iulia - privind bătălia" dintre el și Prefectura Vâlcea. Din punct de vedere legal, el nu mai poate face nici un recurs referitor la decizia Curții de Apel Alba Iulia, care menționează că liberalul Cristian Buican este cel care trebuie să ocupe, de azi înainte, scaunul său de vice.
Pătru și-a pierdut funcția
Până în toamnă, vicele care de fapt nu mai este vice susține că va sta confortabil în fotoliul de la CJ, deși justiția nu-i mai permite acest lucru. Conform legii, el ar trebui să-i cedeze biroul lui Cristian Buican, dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că Pătru nu vrea să plece din biroul său nici în ruptul capului. Mai stau la CJ până la anul când îmi va expira mandatul de vice, când o să plec din instituție cu fanfara", a declarat Pătru, sigur pe sine. În acest fel, Nicolae Pătru face dovada că nu dă o ceapă degerată pe hotărârile pe care le ia justiția. În plus, el crede că mai are multe de făcut și pe plan politic, uitând cu desăvârșire că munca de la Consiliu nu implică, câtuși de puțin, activitate de partid. Una peste alta, contrazicându-se în declarații, peremistul spune că ar pleca din CJ dar, vezi Doamne, este vorba și de partidul pe care îl conduc la Vâlcea. Vrem să demonstrăm că partidul nostru este mai puternic ca oricând și le va fi foarte greu să-și ducă jocul până la capăt. Este bine să avem și noi un reprezentant în instituțiile importante ale județului" - a zis el.
Nu a mai luat salariul de două luni
De două luni, Pătru nu și-a mai primit salariul de la CJ și asta pentru că, legal vorbind, el nu mai deține funcția de vice. De acum, oficial, Cristian Buican este vice în locul lui. Liberalul a primit miercuri, 25 iulie a.c., de la președintele CJ, Dumitru Bușe, o adresă în care se comunica faptul că Curtea de Apel Pitești a admis recursul și hotărârea CJ Vâlcea, prin care Buican a fost ales vice. Astfel că hotărârea nu mai este suspendată și produce efecte. Chiar dacă Pătru nu se conformează, cert este că Buican se va apuca de treabă imediat ce va primi atribuțiuni de la Dumitru Bușe. Nu mă interesează câți vicepreședinți are CJ, dar este clar că se face jocul liberalilor", a precizat Pătru.