(Editie din arhiva) Anul 9, nr. 539 - Joi, 22 Martie 2007

Marimea textului:

Fapt divers

• Cu toate că peste 7.000 de persoane au depus cereri,

Doar 57% din pensionari au primit bilete de tratament

Claudia Stanciu (claudia.stanciu@voceavalcii.ro)


• „Cu această ocazie, aș dori să le atrag atenția tuturor pensionarilor că aceste bilete nu sunt transmisibile și trebuie să dea dovadă de responsabilitate. Există riscul să piardă banii și să nu poată avea acces la cazare. Aceste bilete de tratament pot fi ridicate doar de titulari cu două excepții", spune directorul Casei Județene de Pensii, Gabriel Andreescu

 

Rep.: Domnule Gabriel Andreescu, câte bilete de tratament au fost repartizate județului Vâlcea și câte persoane au solicitat până acum bilete?

Gabriel Andreescu: La începutul anului am primit de la Casa Națională de Pensii peste 4.000 de bilete de tratament. Bineînțeles că cererea este mult mai mare, până în prezent nu  mai puțin de 7.000 de persoane solicitând bilete. Cu această ocazie, aș dori să le atrag atenția tuturor pensionarilor că aceste bilete nu sunt transmisibile și trebuie să dea dovadă de responsabilitate. Există riscul să piardă banii și să nu poată avea acces la cazare. Aceste bilete de tratament pot fi ridicate doar de titulari cu două excepții. Una dintre ele este că soții pot ridica biletul unul pentru celălalt, iar a doua este că o persoană poate ridica biletul numai prin procură notarială. Odată cu cererea tip ce trebuie completată și depusă la Casa de Pensii, dosarul trebuie să mai conțină o copie după actul de identitate, ultimul cupon de pensie și o recomandare medicală numai de la medicul de familie.    

Rep.: Care dintre stațiuni este cea mai solicitată de către vâlceni?

G.A.: Pot să vă spun că toate stațiunile din județul Vâlcea sunt, în continuare, cele mai solicitate, iar după ele urmează Covasna, Herculane și Felix. Însă, când vom intra în sezon, iulie - august, vă dați seama că, în afară de stațiunile din județ, vom avea o cereri foarte multe și pentru litoral. 

Rep.: În foarte multe județe din țară, bișnițarii profită de naivitatea bătrânilor și-i conving să-și vândă biletele de tratament. Aveți cunoștință de astfel de cazuri în Vâlcea?

G.A.: Din momentul în care noi eliberăm biletul nu mai știm ce face beneficiarul cu el. Dacă se duce sau nu la stațiunea pe care a solicitat-o nu avem de unde să știm. Până acum, personal nu am auzit de astfel de cazuri în județ și nici nu am primit vreo sesizare scrisă sau verbală în acest sens. Însă, asta nu înseamnă că nu poate să existe un astfel de caz. Numai că, repet, persoanele ce nu sunt titulare ale biletului de tratament, riscă să nu fie primite în hotel și astfel pierd banii. Din fericire, pensionarii din județul Vâlcea au dat dovadă până acum de multă seriozitate și responsabilitate.     

Rep.: Din statisticile Casei Județene de Pensii, numărul pensionarilor vâlceni este mai mare decât cel al persoanelor ce contribuie la bugetul asigurărilor de stat? Dacă da, cărui fapt credeți că i se datorează acest lucru?

G.A.: Da, însă acesta este un fenomen la nivel de economie națională, deci nu se întâmplă numai la noi. De ce? Pentru că imediat după revoluție s-au produs acele pensionări masive și foarte mulți agenți economici și-au închis porțile. După foarte mulți ani, putem spune că în ultima perioadă se observă o relansare a economiei naționale, iar scăderea ratei șomajului este o dovadă clară în acest sens. Creșterea economiei naționale înseamnă creșterea numărului de asigurați și automat și cel al persoanelor ce contribuie la bugetul asigurărilor de stat.

Rep.: Considerați că, pentru a se consolida bugetul de pensii, este necesară o modificare a legislației?

G.A.: Sigur că poate să se producă o modificare artificială prin creșterea cotelor de contribuție. Însă, părerea mea este alta și am spus-o de nenumărate ori. Pentru ca bugetul asigurărilor sociale să fie cât mai mare, economia țării trebuie să meargă bine, iar creșterea cotelor de contribuție nu este o soluție.

Rep.: Care sunt prioritățile Casei Județene de Pensii în anul 2007?

G.A.: În această perioadă suntem în plin proces de culegere a datelor din carnetele de muncă, din perioada 1990 și până la 1 aprilie 2001. De ce până la 1 aprilie 2001? Pentru că începând de atunci, acționează legea 19/2000 conform căreia orice angajator este obligat să depună, la sediul Casei de Pensii, declarații nominale. Deci, de la 1 aprilie 2001 și până în prezent noi avem o evidență clară a carnetelor de muncă, ceea ce nu putem spune și despre perioada 1990 - 2000. Există o Hotărâre de Guvern (1768/2005) în care este specificat că toate aceste date trebuie culese din carnetele de muncă până la sfârșitul anului. Până în prezent am primit 50.941 de carnete de muncă, dintre care peste 47.000 au fost deja culese de personalul casei. Numai că ducerea la bun sfârșit a acestei activități depinde și de alte instituții. De exemplu, Inspectoratul Teritorial de Muncă ne-a adus până acum 22.600 de carnete de muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ne-a pus la dispoziție peste 1.600 de carnete și de la alți angajatori am primit aproape 27.000. Deci, așteptăm ca cele două instituții și angajatorii să se arată în continuare cooperanți și să ne aducă carnetele de muncă pentru a duce la bun sfârșit această acțiune. Trebuie să menționez că aceste date sunt extrem de importante pentru persoanele care mai devreme sau mai târziu se vor pensiona. Am estimat că mai sunt în total vreo 20.000 de carnete de muncă și dacă ni le vor aduce la timp, vom termina foarte repede.

Rep.: Aveți personal suficient pentru a face față tuturor solicitărilor? 

G.A.: Personalul angajat la Casa Județeană de Pensii Vâlcea este sub-dimensionat și se fac mari eforturi pentru a fi cu toate la zi.

Copil născut mort la Mateești

Claudia Stanciu (claudia.stanciu@voceavalcii.ro)

Zilele trecute, o femeie din Mateești a născut un copil mort. Maria I. era în luna a opta de sarcină în momentul în care a intrat în travaliu. Ea a ales să nască singură, fără asistență medicală, neconștientizând pericolul la care se expune. După câteva ore, tânăra a născut un băiețel de 1,5 kilograme, însă, din nefericire, era mort. „Femeia a ales să nască singură acasă, unde mai mult ca sigur are condiții improprii. Din câte am înțeles ea mai are încă șase copii. Urmează să efectuam analizele medico-legale pentru a stabili cauzele morții copilului" - ne-a declarat medicul legist Florian Ghiță. Tânăra Maria este internată la Spitalul Orășenesc Horezu, starea ei fiind bună.

• Nou sediu pentru Serviciul Poliției Rutiere Vâlcea

INAUGURARE CONTROVERSATĂ

Alin Mitroi

Cu ocazia seriei de manifestări prilejuite de „Ziua Poliției Române", joi, 22 martie 2007, începând cu orele 10, va avea loc inaugurarea oficială a noului sediul al Serviciului Poliției Rutiere Vâlcea. Acest imobil este situat în strada Râureni nr. 146, pe DN 64 la aproximativ un kilometru după pasarela peste calea ferată, situată la ieșirea din municipiul Rm. Vâlcea spre Drăgășani. În noul spațiu al SPR Vâlcea își vor desfășura activitatea lucrătorii acestui serviciu, tot aici urmând să fie soluționate toate problemele legate de circulația pe drumurile publice ale județului Vâlcea. La începutul acestui an, ziarul nostru a scris despre manevrele incorecte pe care șefii de la Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea le-au făcut atunci când au decis să achiziționeze clădirea din localitatea Râureni și din orașul Brezoi. Cu această ocazie vom afla și dacă tranzacția dubioasă semnalată de noi a fost legală!?!

• Pavel Popescu, inspector în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare de Vehicule, avertizează:

Din 6 martie, mașinile cu certificate de tip vechi nu mai pot circula pe drumurile publice

Alin Mitroi


• „Cei care se aventurează să facă acest lucru se vor alege cu dosar penal. După înștiințările trimise de noi către proprietarii de vehicule înmatriculate până în anul 1997, puține persoane au venit la ghișeele noastre pentru preschimbarea vechilor documente", mai spune Pavel Popescu

 

În urmă cu ceva timp, prefectul Anuța Handolescu a anunțat că numărul autoturismelor din Vâlcea a crescut considerabil în ultimii ani. Dacă la nivelul anului 1983, în județ erau înmatriculate 43.358 mașini, în perioada 1990 - 2006, numărul lor s-a dublat, ajungând la 89.957 autoturisme înmatriculate. Din declarațiile oficiale reiese că județul Vâlcea se apropie de ținta maximă acceptată pe protecția mediului în Uniunea Europeană. Limita admisă este de 400 de autoturisme la 1.000 de locuitori. Administrația publică locală trebuie să intervină și să găsească soluții privind dezvoltarea infrastructurii sau gândirea unui alt sistem de taxe. Despre acest subiect, dar și despre alte chestiuni importante pentru proprietarii de mașini, am stat de vorbă cu Pavel Popescu, inspector în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare de Vehicule.

 

• Rep.: Care este situația mașinilor abandonate?

• Pavel Popescu: Legea 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori a unităților administrativ-teritoriale, modificată și completată, stabilește modul de tratare a epavelor care mai zac pe lângă blocuri sau chiar pe drumul public. Conform legii după identificarea vehiculelor abandonate pe terenul public sau privat al statului de cel puțin un an de zile agenții constatatori împuterniciți de către primar vor întocmi procese verbale de constatare. Cu această ocazie agentul constatator va afișa o somație pe caroseria vehiculului prin care solicită ridicarea acestuia de pe terenul aparținând domeniului public sau privat al statului, proprietarul având  un termen de 10 zile.

• Rep.: Ce se întâmplă cu acestea după ce expiră termenul?

• P.P.: După împlinirea acestui termen, primarul va dispune, la propunerea organului constatator, inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea și depozitarea autovehiculului și a bunurilor aflate în interiorul acestuia într-un loc special amenajat. În termen de 10 zile de la înștiințarea organelor de poliție de către agentul constatator privind datele de identificare a autovehiculului abandonat acestea vor efectua cercetări pentru identificarea proprietarului sau deținătorului legal. După cele 10 zile primarul emite la propunerea organului constatator care a încheiat procesul verbal de constatare o dispoziție prin care declară vehiculul ca fiind fără stăpân și abandonat.

• Rep.: Cine suportă cheltuielile?

• P.P.: Cheltuielile ocazionate de efectuarea operațiunilor de expertizare, ridicare, transportare și depozitare se suportă de către proprietarul sau deținătorul legal al autovehiculului. În lipsa acestuia, cheltuielile se suportă din valorificarea vehiculului și a bunurilor găsite în interiorul acestuia.

• Rep.: Cum se face restituirea mașinilor abandonate către proprietari?

• P.P.: Restituirea vehiculului către proprietar se face pe bază de proces verbal în termen de 10 zile de la data la care persoana care reclamă dispariția vehiculului face dovada că este proprietar că a achitat toate taxele și impozitele prevăzute de lege, sumele cheltuite de primărie cu transportul și depozitarea vehiculului, plata la zi a tarifului de parcare în cazul vehiculelor ridicate din parcări.

• Rep.: Ce se întâmplă cu mașinile ridicate de pe domeniul public care aparține primăriei?

• P.P.: În cazul autovehiculului abandonat primarul îl somează pe deținătorul legal al acestuia prin scrisoare recomandată cu aviz de primire ca în termen de 5 zile de la primire să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului. Dacă proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului abandonat nu răspunde somației primite prin dispoziție a primarului acesta se declară fără stăpân. După expirarea termenului de 5 zile de la data somației adresate proprietarului, vehiculul trece de drept în proprietatea unității administrativ teritoriale pe a cărei rază teritorială se află și va fi predat unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor.

• Rep.: Care este situația certificatelor de înmatriculare mai vechi de anul 1996?

• P.P.: Mașinile care au rămas cu certificate de tip vechi nu mai pot circula pe drumurile publice. Radierea a fost făcută din oficiu deoarece proprietarii acestor mașini nu au respectat prevederile legii. Șoferii care nu s-au prezentat până în ziua de marți, 6 martie 2007, în vederea procurării noilor certificate de înmatriculare nu mai au dreptul să conducă aceste vehicule. Cei care se aventurează să facă acest lucru se vor alege cu dosar penal. După înștiințările trimise de noi către proprietarii de vehicule înmatriculate până în anul 1997, puține persoane au venit la ghișeele noastre pentru preschimbarea vechilor documente.

• Rep.: Ce acte sunt necesare pentru a schimba certificatele vechi?

• P.P.: Cei care vor să-și înmatriculeze din nou mașinile radiate vor avea nevoie de următoarele acte: fișa de înmatriculare vizată la secția financiară de la locul de domiciliu, cererea solicitantului (în cazul persoanelor juridice să fie și ștampilată), vechiul certificat de înmatriculare, taxa de 30 de lei, de la BCR sau CEC, actul de identitate în original și copie, vechile plăcuțe, contravaloarea noilor plăcuțe, cartea de identitate a mașinii, dovada efectuării inspecției tehnice în termen de valabilitate și copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă.

Pașaportul românesc are zi aniversară

Cristina Pirvu

Pentru prima dată, în acest an, a fost serbată Ziua Aniversară a Pașaportului Românesc. Sărbătoarea a fost instituită, în 2006, de Ministerul Administrației și Internelor, condus de Vasile Blaga. La 19 martie 1912, Regele Carol I a promulgat „Legea asupra pașapoartelor", primul act oficial românesc care reglementează condițiile emiterii acestui document. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 martie 1912, purtând semnaturile ministrului de interne, Al. Marghiloman, a ministrului de finanțe, P.P. Carp și a ministrului justiției, M.G. Cantacuzino. Cetățenii romani pot călători în statele din Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007 doar pe baza cărții de identitate, singurul stat din UE care nu permite încă acest lucru fiind Suedia.