
Untura nu-i același lucru cu cultura
Am tot sperat ca în comuna Ionești, noul primar ales - Constantin Neagoe să culce steagul și să lase deoparte răutățile și dorința de răzbunare de predecesorul său la Primărie, Ion Cătănoiu. Dar ți-ai găsit! De unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Pentru cei neinițiați în caz", trebuie să se afle că Neagoe și Cătănoiu au fost prieteni de familie, creând chiar și admirație printre cunoscuții lor pentru căldura sufletească și liantul uman ce-i ținea foarte apropiați. Pe atunci, Ion Cătănoiu era primarul comunei, iar Constantin Neagoe un prosper afacerist râmnicean cu afaceri și în această comună. În dorința sa de expansiune, Neagoe a pus ochii pe terenul de fotbal al localității și i l-a cerut în concesiune prietenului său primarul. Evident, acesta nu a fost de acord cu înstrăinarea, cu atât mai mult cu cât nici consilierii locali nu ar fi vrut. De aici i-au sărit capacele lui Neagoe care a intrat în competiția electorală de la locale, din comună, numai ca să-l descăuneze pe prietenul lui care își dorea un alt mandat. Și l-a descăunat pe Cătănoiu, cu toate că nu-i place să fie primar (și nici nu are capacitatea intelectuală pentru administrație publică) - spune asta tuturor. Drept dovadă, vine la primărie odată cu ploaia și pleacă înainte de a-și murdări pantofii de lac rămași în picioarele lui de la cheful dintr-o bodegă râmniceană. Odată instalat în funcție, afaceristul devenit primar a sărit pe familia lui Cătănoiu, vrând să desființeze postul de bibliotecar al localității ocupat de soția fostului său prieten, să o lase fără serviciu. Cazul a făcut vogă, la vremea respectivă și abuzivul primar a primit ceea ce a meritat (un sictir înjositor), dar nu destul. Nici chiar mafioții nu se răzbunau pe soțiile adversarilor lor, respectându-și onoarea. Dar individul ăsta - hulit chiar și de familia sa - crede că, în viață, banii sunt totul. Degeaba ai bani, dacă nu ai onoare! După ce i s-a dovedit că untura nu-i același lucru cu cultura, Neagoe a intrat în cușca sa de individ ranchiunos, gândind o nouă șicanare a fostului primar și a familiei sale. La redacție, am primit o scrisoare semnată de 5 locuitori ai comunei Ionești, unde Constantin Neagoe este înjurat copios și i se pun în cârcă o serie de ilegalități pe care le-ar fi făcut, în numai câteva luni de când este la primărie. Pentru că ne trebuie timp de investigare, nu publicăm întreaga scrisoare, făcându-vă hatârul de a prezenta doar un fragment: (...) Neagoe, ca primar, ar trebui să fie pentru noi și printre noi și nu invers. În comună, vine îmbrăcat ca un boier și nu are cum călca în afara asfaltului că i se udă pantofii de lac. Dracu' a mai văzut pantofi de lac purtați în timpul zilei, printre pietroaie și noroaie!! De aceea nu calcă el pe dealuri, că are pantofi scumpi și cu staif de milioane. Acum câteva luni, locuitorii comunei au putut să-l vadă în urâțenia lui sufletească și cum se comportă ca un vechil de viță nouă, la hramul Bisericii «Sf. Maria», din comună. Știind că la masă se află nevoiașii localități, a venit îmbrăcat în costum, cu o haină care-i crăpa pe burtă și pantofi de lac, ca să facă impresie, păzit de câinele lui domestic, polițistul șef la postului Ionești. Le-a urat el ce le-a urat oamenilor prezenți și, apoi, ca un golan, cu mâna-n buzunar, a început să-l înjure pe fostul primar, neaflat acolo, spunând că acesta va fi arestat de DNA, pentru că a comis mari ilegalități la primărie și că de la el i se va trage sfârșitul. Neagoe, dacă ar fi fost mai atent, ar fi auzit zeci de înjurături și ar fi înțeles că nu poate să-și atingă scopul de denigrarea lui Cătănoiu. Dar, mai știți, poate că-i sapă acestuia groapa și cade mai întâi el în ea? De ce ne-o fi blestemat Dumnezeu cu un astfel de primar? (...)". Este evident că Neagoe este primar ales și nimeni nu are ce-i face. Numai că-l uită pe Șeful de Sus" al preoților de care se folosește în misiunea sa de răzbunare și El nu culege. Alege!
Parașutistul" Ha(ba)rnagea
Pentru susținere electorală, Cătălin Harnagea - candidatul liberal parașutat de la București, s-a aflat în negocieri cu noi - prin intermediul lui Ion Popescu-USG și al capitalistului de la capitală" Marius Vladu. După patru runde de întâlniri, s-a bătut palma și s-au stabilit termenii contractului, precum și obligațiile ce revin părților. Apoi, urma prezentarea contractului întocmit candidatului, decizându-se demararea colaborarii. Numai că un vânt de neseriozitate a bătut permanent în timpul întâlnirilor, fapt ce ne-a făcut să ne punem mari semne de întrebare asupra caracterului și educației celor din staff-ul candidatului cu ochi albaștri de la București cu care am intrat în contact. Simțeam totul, cacealmaua la care vom fi supuși, dar nu știam cine-i îmbârligătorul. Și am aflat. El este Emilian Frâncu, cel mai inutil liberal, omul care-și minte electoratul, aproape în fiecare discurs oficial. Chiar dacă l-a batjocorit pe Harnagea în fața multor liberali vâlceni (cu Harnagea absent, bineînțeles!) și l-a denumit pe acesta securist" a reușit, până la urmă, cu persuasiune, să-l corupă" pe fostul spion șef de la Externe". Dar nu oricum, ci prin subordonata lui Aura Constantinov, figură devenită celebră în umbra otrăvitoare a Frâncului. Aceasta, deși, cândva, ne-a fost prietenă, s-a dovedit a fi lipsită de toate, pictându-ne" la securist" de nu a mai știut acesta ce să facă. Aurica este doar mandatara financiar a Frâncului (et co.) și banii pe la ea trec, spre cei agreați numai de ei. Și cum noi nu suntem în grațiile lor (nu confundați cu grațiile cu gradinița"), că nu avem copilărie întârziată, am fost dați la o parte. Scoaterea noastră în decor, nu ne deranjează, o întrevăzusem, dar suntem consternați că am putut dialoga cu niste marțafoi cu pretenții de politicieni și intelectuali, needucați și lipsiți de caracter, care și-au bătut joc de negocierile purtate și nu au avut nici macar curajul denunțării înțelegerii, anunțându-ne de măgăria la care s-a recurs. Aici îi avem în vedere pe Cătălin Harnagea, pe infatuatul Marius Vlad și, ultimul pe listă, Ion Popescu - Sodă. Cum dracu' face Frâncu ăsta de-și bagă oamenii lui credincioși acolo unde sunt bani. La cotizațiile" de la partid sau pentru promovări" în funcții de conducere îl are pe Ion Nicolae și pentru afacerile proprii pe Aurica. Cât rău a putut face directoarea" asta colegilor din presă, nu a făcut nici cel mai ordinar ziarist bolnav de lipit plicuri cu destinație comandată. Poate că, odată și odată, îi va spune cineva că Frâncu este vremelnic și că roata vieții calcă pe toate spițele...
Pataliputra
Care dintre candidații de mai jos credeți că va câștiga primăria Râmnicului?