(Editie din arhiva) Anul 9, nr. 536 - Luni, 12 Martie 2007

Marimea textului:

Eveniment

Săptămâna vâlceană pe scurt




• Ion Nicolae sau „Dintele de Aur", așa cum e el cunoscut de cei mai mulți vâlceni, încearcă, în van, să-și cizeleze discursul public. Face fel de fel de invenții lingvistice, stupide și prolixe, care stârnesc chiar și zâmbetul unui nou-născut • cea mai bună glumă a anului: în dosarul Rompetrol, solicitând daune de 90 de milioane dolari, Ministerul de Finanțe a cerut punerea sub sechestru a averii lui Dinu Patriciu. Totul este o simplă propagandă, fiindcă Justiția va avea grijă să-l scoată basma curat㠕 binecunoscutele „atenții" practicate în sistemul universitar din România ar trebui să atragă o mai mare atenție persoanelor din conducerea Ministerului Educației și Cercetării, cât și a universităților

 

• Ion Nicolae sau „Dintele de Aur", așa cum e el cunoscut de cei mai mulți vâlceni, încearcă, în van, să-și cizeleze discursul public. Face fel de fel de invenții lingvistice, stupide și prolixe, care stârnesc chiar și zâmbetul unui nou-născut. Crede că este de stringentă necesitate construirea unei artere de circulație între partea de nord și cea de sud a orașului, de parcă interesează pe cineva ce crede el. Mai mult, vezi Doamne, a studiat și o hartă geografică a municipiului, ajungând la o concluzie, care i-a pus mintea pe bigudiuri și i-a obosit profund singurul neuron, ce se plimbă liniștit în spațiul limitat al cutiei sale craniene. Iată, ce judecată de valoare a emis obscurul urmaș liberal al lui Brătianu. O redăm integral, așa cum a spus-o Dințișorul, pentru că, cu siguranță, ea va rămâne pentru posteritate, însemnată pe coperta unei cărți de bucate… „Pe harta geografică a Râmnicului, Dealul Capela apare ca un pumnal înfipt în inima Râmnicului. Avem un proiect (?!!?), care va transforma acest handicap, așa cum scoica transformă firul de nisip într-o perlă". Îi sugerăm lui „Dențe", că tot îi place să vorbească de scoici să se informeze cu privire la una, căreia îi spune „Pecten" și care face foarte multe chestii. Cic㠄Pecten" este campioană la înot. Ea înoată în salturi lungi de 90 centimetri, folosind principiul mișcării hidroreactive. În plus, are o înfățișare originală, datorită ochilor ei supraetajați. Mai exact, are două șiruri de ochi formați din sute de puncte de un albastru intens, de dimensiuni diferite. În clipele de primejdie, „Pecten" își închide cele doua valve, lăsând doar o crăpătura îngustă, prin care privesc sute de puncte albastre lucioase. Cam multe asemănări cu Nicolae, nu-i așa? Acum, e mai ușor de înțeles de ce au început să-i placă așa mult scoicile. Le seamănă. Izbitor.

• Cea mai bună glumă a anului: în dosarul Rompetrol, solicitând daune de 90 de milioane dolari, Ministerul de Finanțe a cerut punerea sub sechestru a averii lui Dinu Patriciu. Cum vă puteți închipui că ministrul de finanțe din guvernul lui Tăriceanu poate să ceară ceva de la Patriciu? Totul este o simplă propagandă, fiindcă Justiția va avea grijă să-l scoată basma curată. De câțiva ani buni, Patriciu, cu ajutorul celor 17 avocați ai săi, tot amână procesele și zburdă în libertate pe toate continentele, își mută sediile ca pisica puii și își transferă fondurile. Când Justiția va hotărî să acționeze corect, va fi prea târziu, iar de recuperat nu vor mai avea ce recupera. Dacă Fiscul stabilește corect prejudiciul iar Justiția îl confirmă, Patriciu devine debitor al Statului Român și poate fi urmărit în toată lumea și cerută extrădarea lui. Problema este: Ministerul Petro - Liberal al Finanțelor României dorește într-adevăr să recupereze banii sau oferă motive pe tavă ca Patriciu să nu plătească deloc sau să plătească un mizelic, pentru ca apoi să strige în goarnă că el a plătit, iar Tăriceanu s-o facă pe grecu' imparțial?

• Săptămâna trecută, Elena Stoica, directorul Centrului Județean de Conservare și Valorificare a Creației și Tradiției Populare Vâlcea, a prezentat conducerii Consiliului Județean Vâlcea un raport privind activitatea desfășurată în ultimul trimestru din cursul anului trecut. Astfel, în acest raport, Elena Stoica, directoarea unei instituții cu 30 de salariați, spune: „Nu avem sediu propriu, de aceea nu am avut nevoie de reparații curente, ci numai de întreținere în condiții salubre a sediului închiriat care este în clădirea Direcției pentru Tineret și necesită reparații ale subsolului unde dejecțiile din conducte băltesc și sunt surse de infecție, constituind pericol de îmbolnăvire. Solicităm un sediu propriu care să ne permită să ne organizăm serviciile, biblioteca și arhiva să poată fii consultată de cei ce doresc să se documenteze și care își elaborează lucrări de licență. În viitor dorim să realizăm o sală multimedia care să permită a realizarea evenimentelor culturale un centru de informare - documentare privind patrimoniul material al județului. Solicităm de urgență o sală pentru a depozita instrumentele orchestrei Rapsodia Vâlceană lângă sala de repetiții și spectacole, iar spectacolele să le putem realiza în condiții civilizate". De altfel, în trimestrul al IV-lea al anului 2006, instituția a avut un buget de 6 miliarde de lei vechi și s-a realizat un buget de 6,3 miliarde de lei vechi, suma în plus fiind suplimentată pentru realizarea proiectului „Valori ale artei populare vâlcene în spațiul european", în zilele de 13 - 17 decembrie 2006 la Bruxelles, Belgia. În cursul ultimului trimestru, instituția a încasat și virat la bugetul Consiliului Județean suma de 123 milioane lei vechi din prestări servicii culturale (spectacole).

• Mai deunăzi, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR), Gabriel Petrea, a declarat că în toate universitățile se practică regula „micilor atenții". Liderul UNSR a afirmat c㠄bine-cunoscutele atenții" practicate în sistemul universitar din România ar trebui să atragă o mai mare atenție persoanelor din conducerea Ministerului Educației și Cercetării, cât și a universităților. „Nu este normal ca într-un sistem ce se vrea a fi competitiv la nivel european și în care spiritul academic ar trebui să primeze, să nu existe nici măcar o universitate în care atențiile să lipsească cu desăvârșire. Cu toate că au trecut peste 17 ani de la perioada comunistă, învățământul din România continuă să se afle într-o perioadă de tranziție", a afirmat Gabriel Petrea. Potrivit acestuia, în urma discuțiilor purtate cu colegii din țară, UNSR a reușit să realizeze un top al „atențiilor" oferite de studenți pentru a promova un examen. „Suntem de acord că vina pentru astfel de practici este comună, atât a profesorilor, cât și a studenților. UNSR consideră că profesorii ar trebui să pună bazele moralității în sistemul universitar, aceștia reprezentând modele pentru studenți. Este evident că, dacă doamnele și domnii profesori nu ar accepta sub nicio formă practicile incorecte, acestea din urmă nu ar exista", a adăugat Gabriel Petrea. Pentru trecerea unui examen, la Facultatea de Medicină se oferă între 200 și 1.500 de euro, la Facultatea de Drept - până în 300 de euro, la Facultatea de Inginerie - între 50 și 300 de euro, Economie - până în 200 de euro. La științele umaniste, pentru trecerea unui examen studenții oferă între 40 și 700 de lei. Președintele studenților a precizat că există cazuri în care o grupă întreagă poate „plăti" un examen, în cazul acesta suma fiind mai mică, în jurul a 40 de lei.

• Democrații nu ies de la guvernare… Anunțul a fost făcut de președintele PD, Emil Boc, și vine ca răspuns la cererea conservatorilor, dar și a primului ministru care a trimis PD în opoziție în cazul în care nu va fi de acord cu amânarea alegerilor europarlamentare. Partidul Democrat a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Național de Conducere a Alianței pe tema deciziei premierului Călin Popescu Tăriceanu de a cere amânarea alegerilor europarlamentare. Boc a declarat că democrații nu sunt de acord cu schimbarea datei alegerilor. De altfel, a explicat liderul PD, alegerile pentru Parlamentul European nu pot fi amânate, interzise sau blocate, pentru că așa prevede legea: „Amânarea alegerilor din punct de vedere juridic și constituțional nu e posibilă. Îi solicităm premierului să rămână solidar și consecvent cu propriile acte semnate și publicate în Monitorul Oficial. Sunt partide care se întrec să ceară ieșirea PD de la guvernare. Ce animă aceste partide pentru a face asemenea propuneri? Un lucru e cert: PD deranjează pentru că susține lupta anticorupție. PD va rămâne consecvent principiilor pe care le are și nimic nu va împiedica PD să le urmeze. Miniștrii PD au fost și vor fi solidari cu programul de guvernare, demersul premierului e în afara legii".

• Pataliputra


Sondaj:

Care este soluția pentru ieșire din stare în care ne aflăm: revoluție sau reformă?

Revoluție. Sistemul este putred
Reformă. Sistem este ok, dar e greșit aplicat
Nici una, lucrurile merg bine deocamdată
Nu știu / nu mă interesează

Comentarii (0) »


Sondaje vechi »


Newsletter:

E-mail: