Unul dintre cele mai dezbătute subiecte din presa vâlceană a ultimelor luni, a fost situaţia încurcată din punct de vedere legal, în care se află cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Nicolae Pătru şi Cristian Buican. Nu vreau în rândurile care urmează, să refac filmul evenimentelor juridice de până acum pentru că le cunoaşteţi, deja, foarte bine şi risc să plictisesc. Voi scrie, însă, despre cauzele care au condus la starea de tensiune ce s-a creat între Pătru (el este artizanul) şi Buican ci,  despre consecinţele care au decurs din aceasta.

În acest moment, Cristian Buican este vicepreşedinte „de jure" nu însă şi „de facto" până la clarificarea situaţiei din Consiliul Judeţean. Deşi legea menţionează, în mod clar, că Pătru nu mai are ce căuta pe scaunul de vice, el dă dovadă de o încăpăţânare crasă şi spune, cu nonşalanţă, că nu are de gând să plece din Consiliu. Nici în ruptul capului. Vrea să stea acolo până la anul, când îşi va chema fanfara să-l scoată din instituţie, cu picioarele înainte. Doamne fereşte! Citind printre rânduri, peremistul a vrut să spună că va părăsi scaunul de vice cu demnitate, dar cum limba română este plină de capcane iar Pătru a căzut cam des în ele, i-a ieşit din gură o enormitate. Revenind, „fiţele" vicelui PRM sunt înghiţite fără nici un comentariu de juriştii Consiliului, cei care ar fi trebuit (asta dacă am avea pretenţia că în România starea de normalitate a depăşit demult ideea de deziderat) să clarifice situaţia lui Pătru şi Buican. În timp ce peremistul se distrează de minune pe seama faptului să vicele liberal nu are un spaţiu adecvat unde să lucreze, Buican este nevoit să împartă biroul cu preşedintele CJ, Dumitru Buşe, căruia nu-i prea convine situaţia şi ridică mereu din sprâncene la gândul că trebuie să „convieţuiască", în aceiaşi încăpere, cu penelistul. Deşi situaţia a început să devină de-a dreptul ilară iar imaginea instituţiei poate avea de suferit, aşa cum spuneam, pe nimeni nu pare să intereseze deocamdată găsirea unei soluţii viabile pentru rezolvarea acestei probleme. Cât despre Buşe, el nici măcar nu se grăbeşte să-i traseze atribuţiunile de serviciu, preferând să-l aibă în preajmă de „poză".

În Consiliul Judeţean e un „dolce far niente" din acest punct de vedere, conducerea instituţiei aşteptând cu ochii larg deschişi ca probabil tot magistraţii să fie cei care dau soluţia şi în ceea ce priveşte găsirea unui spaţiu de muncă „uman" pentru Cristian Buican. Se împlinesc două luni de când liberalul a fost votat de majoritatea consilierilor, în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului. În tot acest timp putea fi găsită o soluţie dacă s-ar fi dorit.

Pătru îl pizmuieşte de moarte pe Buican. Ura sa este atât de profundă încât e în stare să spună cele mai ordinare lucruri (lipsa de caracter îşi spune cuvântul) despre colegul său. E un om atât de mic, încât a înşirat peste tot că Buican îi fură ziarele, făcând din asta un subiect de presă. De fapt, până acum, toată activitatea pe care a desfăşurat-o el la CJ în funcţia de vice, se rezumă doar la… lucruri mici. Insignifiante. Este genul individului căruia îi place la nebunie, să dea, de ochii presei, declaraţii sforăitoare şi să se creadă mai rotund decât este. De trei ani, doarme-n scaun (şi i-ar plăcea tare mult să mai moţăie unul), lipsit de idei personale pe plan profesional şi incapabil să finalizeze atribuţiile pe care le are trasate în fişa postului.

Este absolut anormal ca presa vâlceană să încerce, la infinit, să descifreze cum stau lucrurile în ceea ce-i priveşte pe cei doi vicepreşedinţi. Repet, acest lucru intră în sarcina juriştilor instituţiilor, plătiţi cu bani grei, să se hotărască odată (pe baza hotărârilor judecătoreşti primite) cine trebuie să stea pe scaunul de vice. Pătru sau Buican. Şi dacă e Buican, de ce dracu' Pătru îi ocupă biroul?! Înseamnă că o face abuziv sau, cum ziceam, pentru că angajaţii CJ sunt mult prea impasibili vizavi de această situaţie.

Parcă îmi şi imaginez cum din biroul său întunecat, pironit într-un scaun impunător, dar incomod, Dumitru Buşe, meditând, cu faţa ascunsă în palme, asupra activităţii sale de preşedinte al Consiliului, se uită strâmb către măsuţa la care stă, aplecat cu capul în hârtii, colegul său de birou, Cristian Buican. „Cum mama dracului scap eu de ăsta? Simt că-mi suflă-n ceafă" - se întreabă el şi căută febril într-un sertar, unde-şi ţine pastilele de dureri de cap provocate de nesimţirea unora de a vrea să facă treabă. Ia medicamentul şi se strâmbă scârbit.

versiunea pentru tiparire
trimite prin e-mail

inapoi sus