
Trăim într-o țară absolut fascinantă. Ceea ce se poate citi astăzi în ziarele românești, ne dovedește asta. Aiureli peste aiureli. Cred că foarte mulți dintre ziariștii care populează media, nici măcar n-o cunosc, dar asta contează mult prea puțin pentru ei. Scriu pentru că au unde și comenzile le vin de sus. Există astăzi o dezbatere intensă despre cine pe cine manipulează în România prin intermediul presei. O problemă complet falsă. Ea a fost generată, cu mult timp în urmă, de autoritățile statului care au crezut, nepermis, că se pot ascunde în spatele unor comunicate cosmetizate de presă. În ultimii opt ani, absolut toate instituțiile au încercat să mușamalizeze faptele celor care le conduceau. Oricare minister sau instituție a statului, de la Ministerul de Interne și până la Președinție, a remis presei sute de comunicate în care se ascundea adevărul, se diminuau faptele de corupție sau, pur și simplu, refuzau să răspundă unor întrebări directe pentru că răspunsul la acestea ar fi declanșat un scandal.
Ziariștii, la fel ca și politicienii, au ajuns să fie rupți de lume și să-și imagineze cam care ar fi universul de așteptări a cititorilor, din vârful birourilor lor și la adăpostul unor avantaje de toată jena. Mizilicuri. Dar continuă să manipuleze.. Manipularea are infinite fețe și vinovății, însă este mai vinovat cel care se lasă manipulat. Cel ce acceptă favoruri, devine el însuși manipulator. Șeful nu trebuie să mai fie șef, dacă impune încălcarea legii. Avem minte, să gândim. Să refuzăm. România e rotundă. Dacă ne-am învârti și ne-am confrunta mai întâi în cercul nostru strâmt, tot am realiza ceva mai de bine. Ar ieși la iveală, cât de cât, adevărul, pentru că pericolul se apropie.
Informații de ultimă oră, spun că forțele politice ostile noii administrații au implicat sindicatele pe tabla de joc. Planul celor care vor să-l dea jos pe șeful statului pornește de la acțiuni politice, continuă în media prin campanii agresive de înjosire a instituțiilor statului și este urmat de acțiuni complexe care implică politicieni, oameni de afaceri, sindicate și trusturi de presă. Cât de curând, vom asista la boicotarea ministerelor sau instituțiilor conduse de membrii PD, prin bombardarea cu moțiuni simple în Parlament și acțiuni de stradă ale sindicatelor. Efectele scontate sunt limitarea capacității politice a Președinției și răsturnarea majorității politice aflate la putere. Dacă această acțiune ar fi fost una întâmplătoare, naturală, s-ar numi exercițiu de democrație, dar seamănă prea mult cu scenariul răsturnării Guvernului Radu Vasile.
Se reliefează clar că scoaterea miniștrilor democrați de la guvernare este noua țintă a patrulaterului negru". În acțiune sunt angrenați și lideri de sindicat apropiați PSD. Pe fondul declanșării unor greve care să vizeze domeniile miniștrilor democrați, în Parlament, se vor depune moțiuni simple împotriva lor, urmând ca, în momentul restructurării Guvernului, să se constate incapacitatea acestora de a stăpâni situația și eliminarea lor din Cabinetul Tăriceanu.
În concluzie, pe fondul pierderii succesive a bătăliilor contra președintelui Traian Băsescu, dar și a ministrului Justiției, Monica Macovei, următoarea țintă vizată sunt miniștrii Partidului Democrat. După ce intoxicările" obișnuite, potrivit cărora PD intenționează să se retragă de la guvernare, au rămas fără rezultatul scontat, se încearcă prin tot soiul de variante eliminarea acestora. Informația se dovedește a fi veridică dacă luăm în calcul ultimele evoluții pe scena sindicală, dar și pe cea politică... Nu mai departe de aceste zile, va avea loc o grevă la metrou, regie autonomă aflată în parohia ministrului Transporturilor, democratul Radu Berceanu. Deci jocul poate începe. Pericolul este că prostia, imoralitatea și interesele se mișcă în spirală. Spirală, precum mișcarea lui Guru", unde, interesații se țin de mână. Spirala poate ademeni pe foarte mulți, într-o amețeală" la infinit.
De aceea, mai marilor noștri trebuie să le spunem răspicat și categoric: opriți-vă! Dacă președintele Băsescu a zis: Luați mâna de pe controlul politic al țării!", noi trebuie să adăugăm: Luați-vă mâna și de pe bugetul și patrimoniul imobiliar al țării". Pentru că pe fondurile bugetului, pe patrimoniu și pe fondurilor europene se bat șacalii. Mafiile se luptă pentru un ciolan mai mare (fondurile UE, autostrăzile ce întârzie să înceapă tocmai din motiv că nu se știe cine trebuie să primească comisionul/șpagă) și, cum nu se înțeleg la procente, asistăm la un circ politic ce va denatura repede în derapaj economic. Instabilitatea politică va duce foarte curând la deprecierea leului. Nu degeaba guvernatorul Isărescu a tăiat 4 zerouri... Ca să aibă unde pune. Mega-țepele date românilor continuă. Urmează șoselele cu plată, privatizarea spitalelor... și multă beție din fondurile ioropene" ce vor îngrășa porcul comunist metamorfozat în afacerist cinstit. Nu m-ar mira să aud cum prim-ministrul va îmbrățișa și el subit teoria lui Dinescu: toți au furat la început, dar acum sunt afaceriști cinstiți și trebuie iertați! Patetic.
Atunci, cine și când se mai muncește dacă aleșii neamului se țin de ranchiune, de plătit polițe, lovituri sub centură etc.? Cum să se mai adreseze oamenii cu probleme serioase și îngrijorați de soarta țării cu adevărat, unor scandalagii? Se vrea să se cârmuiască țara anapoda, peste voința poporului. Să se dezbine ceea ce alții s-au chinuit să unească. Rușinați-vă de copii voștri! Întrebați-vă, dacă ei, urmașii voștri, despre voi, vor putea să mai povestească de bine? Mai există posibilitatea ca președintele Băsescu să prindă bomba aruncată de PSD et co și să o arunce înapoi să explodeze în gașca Monstruoasei coaliții". Aceasta este varianta optimă pentru România. Așa s-ar vota legea ANI, s-ar ști cine a furat energie electrică de miliarde, cine sunt hoții de la FNI, de la Loteria Română, Petromidia și alți și alți hoți. Că prea s-au înmulțit! Altfel, în scurt timp, vom evolua de la încremeniți la debusolați", de atâtea schimbătoare fețe, fără a putea dovedi că în 17 ani partidele au avut un țel comun pentru binele cetățeanului și ocrotirea intereselor avantajoase pentru țară. Sub conducerea căror partide să mai sperăm că va fi bine? Avem toți același Dumnezeu!
Care dintre candidații de mai jos credeți că va câștiga primăria Râmnicului?