(Editie din arhiva) Anul 9, nr. 574 - Luni, 30 Iulie 2007

Marimea textului:

Economie

• În asociere cu firma Iridex Group București,

Hidroconstrucția va realiza groapa de gunoi de la Fețeni

Radu Dumitrescu

Data de 25 iulie 2007 a fost termenul limită până la care firmele puteau depune oferte pentru construirea rampei de gunoi de la Fețeni, a stației de compost și închiderea gropii de gunoi de la Râureni. Joi, 26 iulie, primarul Râmnicului, Mircea Gutău, a anunțat că până la termenul limită au cumpărat caietul de sarcini opt firme (din România, Grecia, Italia și Austria), însă numai o companie a depus oferta finală pentru participare la licitație. Este vorba de consorțiul format din întreprinderile Hidroconstrucția Râmnicu Vâlcea și Iridex Group București, care a depus o ofertă care respectă condițiile tehnice, dar depășește puțin oferta financiară inclusă în anunțul public de licitație. „Sunt convins că acest consorțiu va lucra cu rapiditate și va executa o lucrare de calitate. Sunt bucuros că Hidroconstrucția a ieșit câștigătoare pentru că a dovedit până în prezent experiență și seriozitate în execuția unor lucrări de asemenea amploare", a declarat primarul Mircea Gutău. Tot primarul a spus că până în prezent, la groapa ecologică de la Fețeni s-au executat doar 7% din lucrări, constructorul urmând să execute restul de 93% din lucrare. Din cadrul grupului Iridex, lucrarea va fi realizată de  firma SC Iridex Group Import - Export SRL, cea care are activitate de construcții, consultanță, servicii de comerț exterior; activități de salubrizare și depozitare a deșeurilor; producția de instalații mecanizate de irigații; promovarea de instalații și tehnologii moderne pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile; dezvoltarea activității financiare de investiții. Iată câteva depozite ecologice de deșeuri realizate de SC Iridex Group Import - Export SRL: rampă ecologică de depozitare a deșeurilor Chiajna de 16,5 ha, amplasament municipiul Bucuresti; rampa ecologică de depozitare a deșeurilor Boldești - Scăieni pentru municipiul Ploiești și localitățile învecinate pe 7,5 ha; rampa ecologică de depozitare a deșeurilor Costinești pe 10 ha; rampa ecologică de depozitare a deșeurilor Port Constanța pe 2,25 ha, beneficiar CNAPMC. Cu un buget total estimat la 11,35 milioane de euro, proiectul rampei ecologice pentru deșeurile menajere de la Fețeni așteaptă de ani buni finalizarea. Preluate inițial de firma Monticava Strade din Italia, lucrările au fost abandonate în luna martie a anului 2006, constructorul fiind incapabil atât financiar, cât și tehnologic  să mai continue proiectul în respectiva zonă. După luni întregi de tergiversări și nenumărate adrese către Ministerul Finanțelor Publice (MFP), intermediarul finanțării europene, contractul cu italienii a fost reziliat abia spre sfârșitul anului. Pentru a nu mai repeta erorile din primul contract, experții primăriei au adăugat unele condiții suplimentare pentru firmele care vor participa la licitația de atribuire a lucrărilor. Astfel, anunțul de participare prevede că  orice societate care participă la procedurile de atribuire trebuie să fi efectuat o lucrare asemănătoare în valoare minimă de opt milioane de euro și alte două cu o valoare de 3,5 milioane de euro. De asemenea, contractantul desemnat câștigător va trebui să depună o garanție de bună execuție de 10% din valoarea proiectului. Documentația emisă de primărie mai arată că durata contractului este de 18 luni, iar dacă procedurile se mențin în termen, în luna ianuarie a anului 2009, rampa ecologică de la Fețeni ar trebui finalizată, iar cea de la Râureni închisă definitiv.

• „Lucru nemțesc…"

Stația de epurare a Râmnicului va fi construită de două firme din Germania

Radu Dumitrescu

• cu un buget de circa 11 milioane euro, firmele „Passavant Roediger Anlangenbau GmbH", în parteneriat cu „ED Zublin AG" din Germania, vor reabilita stația de epurare a apelor uzate în Râmnicu Vâlcea

 

După trei ani de la aprobarea de către instituțiile financiare europene, proiectul de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate din Râmnicu Vâlcea pornește la drum. Bugetul total alocat acestui proiect este de 29 milioane euro, dintre care 75% reprezintă asistența financiară nerambursabilă de la Uniunea Europeană, iar 25% reprezintă cofinanțare de la Banca Europeană de Investiții. Astfel, în cadrul acestui proiect, în data de 2 iulie 2007, a fost semnat contractul cu titlul „Reabilitarea stației de epurare a apelor uzate în Râmnicu Vâlcea". Pentru această componentă fundamentală a proiectului ce reprezintă parte integrantă a Proiectului ISPA, creat în scopul acordării de asistență financiară țărilor aflate în curs de aderare și realizat cu contribuția financiară a Uniunii Europene, contractul a fost semnat de către Oficiul de Plăți și Contractare Phare din cadrul Ministerul Finanțelor, societatea Acvarim SA și firma câștigătoare (constructorul) „Passavant Roediger Anlangenbau GmbH", în parteneriat cu „ED Zublin AG" Germania. Bugetul alocat pentru realizarea acestei componente a proiectului este de 10,85 milioane de euro, din care conform schemei de finanțare 52% reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, iar 48% reprezintă cofinanțare de la Banca Europeană de Investiții. Contractul presupune reabilitarea stației de epurare a apelor uzate pentru o capacitate de 39.000 metri cubi de apă pe zi și 130.000 PE. Stația se va construi astfel încât să permită modernizarea sa ulterioară, pe principiul cost - eficiență, prin includerea treptei terțiare. De asemenea, va fi reabilitată clădirea administrativă, iar laboratorul stației va fi echipat conform standardelor în vigoare.

• În comuna Milcoiu,

„Tractorul lu' Năstase" este sub sechestru

Raul Pop


• de mai multe ori, primarul Gheorghe Ceaușu a recunoscut, că la puțin timp după ce a preluat tractorul „marca Adrian Năstase", a primit mai multe înștiințări și somații de la societatea Tractorul SA din Brașov să plătească contravaloarea utilajului • „Avem sechestru pus pe tractor, pe mașina primăriei, pe calculatoare, pentru că nu avem de unde să mai plătim aceste împrumut", a declarat primarul comunei Milcoiu

 

În ultimii ani, s-a mai scris despre „necazul" care s-a abătut asupra primarului din comuna Milcoiu, Gheorghe Ceaușu, nevoit să scoată din buzunarul primăriei bani grei pentru un tractor pe care… nu l-a dorit. În campania electorală mascată, fostul premier, Adrian Năstase, președintele de atunci al PSD, a început să arunce în stânga și în dreapta cu tractoare în cadrul unui program de întrecere comunistă de tipul „satul meu este mai frumos!". În toamna anului 2003, fostul premier Adrian Năstase, „camuflat" în promotor al valorilor social democrației, a efectuat o vizită în județul Vâlcea. Întâlnirea „spontană" a fostului premier s-a încheiat în comuna Milcoiu, prilejul constituindu-l fericitul eveniment al decernării Tractorului de Aur celei mai fruntașe și gospodare localități din județul Vâlcea. Momentul mult visat s-a întâmplat: primarul Gheorghe Ceaușu primind cheile tractorului chiar din mâna lui Adrian Năstase, cu îndemnul de a folosi acest tractor pentru muncile câmpului, pentru oricine din sat care are nevoie de acest utilaj auto. Ulterior, primarul Gheorghe Ceaușu a recunoscut, că la puțin timp după ce a preluat tractorul „marca Adrian Năstase", a primit mai multe înștiințări și somații de la societatea Tractorul SA din Brașov să plătească contravaloarea utilajului. În caz contrar, întreprinderea (atunci nu era în faliment) amenința că își va lua tractorul înapoi.

În anii care au urmat, Primăria comunei Milcoiu a făcut eforturi deosebite să plătească tractorul cu pricina, însă tocmai acum când se apropia momentul achitării totale a tractorului peste Primăria din Milcoiu a căzut „pacostea"…. Iată ce a declarat recent primarul Gheorghe Ceaușu: „În prezent, noi plătim la Banca Comercială Română dobândă și rate de 120 milioane lei pe lună, pentru un împrumut de 1,7 miliarde lei vechi. Avem sechestru pus pe tractor, pe mașina primăriei, pe calculatoare, pentru că nu avem de unde să mai plătim aceste împrumut".

 

Probleme cu lucrarea de regularizare a râului Topolog

 

Zilele trecute, primarul comunei Milcoiu, Gheorghe Ceaușu, a atras din nou atenția public despre lucrarea de regularizare a râului Topolg care traversează localitatea. Primăria Milcoiu a avut o alimentare cu apă potabilă, o investiție de vreo 20 miliarde lei, care, din cauza exploatării neraționale, a distrus alimentarea cu apă a comunei Milcoiu. Primarul Ceaușu a informat și a scris fostului ministru Sulfina Barbu. „Nenorocirea mare este că cei care vin de la minister, vin întâi la Direcția Apelor și după aceea vin la noi. La Direcția Apelor li se spune că cei de la comuna Milcoiu cred că au înnebunit, pentru că  spun numai tâmpenii. Dar, este o realitate și vreau să-mi demonstreze mie un inginer de specialitate, că la Milcoiu sistemul de alimentare cu apă nu a fost distrus de balastierele, care de 30 de ani de zile au excavat cum au vrut. Râul Topolog, sunt din zonă și știu foarte bine, nu a avut niciodată maluri de 5 m înălțime. La ora actuală malurile râului Topolog au 5-6 m înălțime, nu mai vorbesc de digul de la pod de pe DN7, drum european, care a fost distrus tot din cauza acestei balastiere, pentru că s-a dat o cădere extraordinar de mare cantității de apă care vine pe râul Topolog. Eu nu spun să o închidă că, știu că sursele de venituri ale dumnealor, una dintre surse, este și acest balast, dar să le mai mute, mai la vale, mai la deal, să mă lase în pace că mi-a distrus multe amenajări. Dacă sistemul nostru de alimentare cu apă potabilă avea posibilitatea să dea apă și la Nicolae Bălcescu, la ora actuală acest sistem, ca să-mi umple cu apă bazinul, trebuie de patru ori alimentat. Noi băgam o singură dată un bazin de 50.000 de litri și nu se cunoștea, se golea bazinul de 10 cm, este o lucrare de care ne-am bătut joc și ne batem în continuare joc. Trebuie să rețină faptul că 3 sate mari, cară apa cu sacaua. Se poate așa ceva? Adică ne-am lăudat până acum că ne băgăm apă și acum o distrugem".