
Miercuri, 28 ianuarie 2008, o informație ne-a parvenit la redacție care atesta faptul că o mină din orașul Berbești urmează ca în scurt timp să fie închisă. Din câte se pare, interesele ca această mină să fie închisă sunt mari, iar ițele duc până la ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu. Astfel, mafia cărbunelui ar lăsa pe drumuri peste 130 de persoane din Berbești. Oamenii care se și văd șomeri, sunt supărați și au cerut implicarea autorităților județului în rezolvarea acestei probleme stringente pentru ei. Astfel, miercuri la sediul Exploatării Minere Berbești a avut loc o ședință între liderii sindicali, conducerea Minierei și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea. Din dorința noastră de a afla cât mai multe informații despre această problemă, ne-am deplasat la fața locului cu intenția de a participa la ședință. Ne-am lovit însă de refuzul celor prezenți care ne-au limitat accesul în sală, de parcă ar fi discutat secrete de stat. Unul dintre cei care s-a arătat nemulțumit de prezența noastră la ședința cu pricina este președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, care recidivează prin atitudinea sa. Nu mai departe de săptămâna trecută, la negocierile dintre PSD și PD-L care au avut loc la Consiliul Județean, mai marele șef al județului a trimis presa la plimbare, după care s-a baricadat în sală și a mai ieșit abia după trei ore. Atitudinea lui Ion Cîlea este greu de explicat având în vedere că nu mai departe de acum câteva luni, se milogea de presă să-i facă campanie electorală.
Care dintre candidații de mai jos credeți că va câștiga primăria Râmnicului?