(Editie din arhiva) Anul 9, nr. 574 - Luni, 30 Iulie 2007

Marimea textului:

Dezvaluiri

• Deși dosarul este „subțire"

Clanul Piele a ajuns în arest (V)




Spectacolul arestării unor vâlceni acuzați de comiterea a nu mai puțin de 8 infracțiuni grave a luat sfârșit. Peste 130 de lucrători de poliție au scotocit în 19 locații existența probelor care să poată dovedi organizarea, constituirea, aderarea și sprijinirea unui grup organizat, presupus a fi condus de Adrian Iordache - zis Piele. Scenariștii acțiunii de urmărire, prindere și arestare a învinuiților Adrian Iordache, Ion Jugănaru, Constantin Fiastru, Vasile Stancu, Constantin Gabriel Mateescu, Constantin Lăzăroiu și Dumitru Dobrin și-au botezat munca de investigare și anchetare sub sintagma „Operațiunea SKIN". În sarcina arestaților s-au reținut comiterea infracțiunilor de șantaj, evaziune fiscală, înșelăciune, spălare de bani, fraudarea bugetului de stat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiuni electronice (utilizarea sistemelor și programelor informatice și a sistemelor de plată falsificate și furt calificat). Așa cum am promis cititorilor noștri, în fiecare număr al ziarului vom publica declarații și alte probe existente la dosarul cauzei, din dorința de a informa corect și la timp opinia publică.

   

                                           Continuarea declarației nr. 041040 a martorului Petrescu Gheorghe

 

Menționez că între SC Spațial Petr SRL Frâncești și SC Adi și Antonio SRL s-a încheiat un contract cu privire la exploatarea parchetului din punctul Modoia și că pe toată perioada executării contractului această din urmă firmă a fost reprezentată de Fiastru Constantin, zis Lulu. La finalizarea lucrărilor de exploatare, SC Spațial Petr Frâncești avea de recuperat de la SC Adi și Antonio SRL suma de 50 milioane ROL, reprezentând contravaloare masă lemnoasă, factură emisă inițial de Ocolul Silvic Băbeni pentru SC Spațial Petr SRL, banii fiind plătiți din garanția constituită în perioada licitației de SC Spațial Petr SRL.

Cu toate că TAF-ul, tractorul U651, cele 2 drujbe și vagonul dormitor au fost date SC Adi și Antonio SRL cu titlu de împrumut, fără să se perceapă o chirie, după plecarea intempestivă a fiului meu în străinătate, eu am observat că pentru aceste mijloace fixe și masa lemnoasă exploatată până în acel moment s-au emis facturi de vânzare, mai puțin pentru vagonul dormitor și s-au înregistrat în contabilitate de către Petrescu Alin.

Menționez că în contabilitatea firmei mele nu există dovada că s-a efectuat plata acestor utilaje, în condițiile în care valoarea lor a fost substanțial diminuată, astfel TAF-ul, care avea o valoare reală de aproximativ un miliard ROL, iar tractorul o valoare reală de aproximativ 500 milioane ROL, amândouă au fost evaluate la nivelul sumei de 833 milioane ROL, din care suma de 133 milioane ROL reprezenta TVA. De asemenea, cele 3 drujbe figurează în contabilitate cu prețul total de vânzare de 25 milioane ROL, în condițiile în care numai una dintre ele poate fi vândută cu această sumă.

În pofida faptului, prețul utilajelor, chiar și cel trecut în factura fiscală, nu a fost încasat de SC Spațial Petr SRL Frâncești, pentru că nu a fost plătit de SC Adi și Antonio SRL, firma mea a plătit la bugetul consolidat al statului TVA în sumă de 133 milioane ROL, aferentă așa-zisei vânzări a TAF-ului și tractorului, mai târziu am aflat că SC Adi și Antonio SRL a solicitat DGFP Vâlcea să ramburseze TVA în valoare de 4 miliarde ROL, în competența căreia intra și cele 133 milioane ROL, bani care nu au fost plătiți niciodată de SC Adi și Antonio SRL către societatea mea.

În cursul anului 2004, Petrescu Alin a cumpărat de la Lăzăroiu Constantin un autocamion marca Mercedes, cu semiremorcă, rămânând o restanță de plată în cuantum de 5.000 euro, în contul acestei datorii Lăzăroiu Constantin a perceput de la fiul meu sume fabuloase de bani, respectiv 11.500 USD, 30-40 milioane lei lunar în perioada iunie-decembrie 2004, precum și suma de 280 milioane ROL în decembrie 2004, cu toate acestea Lăzăroiu Constantin avea pretenția să i se plătească în 10.000 euro și să îi fie remis un autoturism WV Passat achiziționat printr-un contract de leasing de SC Spațial Petr SRL.

Totodată, în luna februarie sau martie 2005, pe baza unui înscris sub semnătură privată prin intermediul unei firme sau fundații conduse de sora sa, Lăzăroiu Constantin i-a vândut o remorcă fiului meu, de fabricație germană, pentru care a primit de la acesta suma de 3.000 USD și 60 milioane ROL, plătiți prin două CEC-uri, însă cu toate acestea, Lăzăroiu Constantin a depus o plângere la Poliția Băbeni, din cuprinsul căreia rezultă că fiul meu și-a însușit pe nedrept remorca, când a dus-o la revizia tehnică pentru omologare de la RAR.

După ce am avut o discuție cu Lăzăroiu Constantin, în contextul căreia i-am reamintit care este realitatea, acesta nu m-a mai deranjat cu demersuri de acest gen.

Probleme de aceeași natură a avut fiul meu cu Ionescu Constantin, din Rm. Vâlcea, str. Știrbei Vodă, însă și acesta a încetat să emită pretenții exagerate când în contextul unei discuții i-am spus cum stau lucrurile.

Așa cum am susținut în declarația anterioară, fiul meu a plecat în data de 2 aprilie 2005, fără să încunoștințeze pe cineva cu privire la cauzele și destinația plecării sale, aflând anterior că el se află în străinătate.

De la plecarea lui și până acum, eu am vorbit cu fiul meu de două ori, mai precis în data de 01.01.2007 și în data de 23 aprilie 2007, împrejurare în care la întrebarea mea referitoare la motivele ce l-au determinat să părăsească țara, acesta a răspuns textual: „A fost mai bine pentru mine, pentru dumneavoastră și pentru familia mea să plec din țară…".

Concluzia la care am ajuns eu a fost aceea că Petrescu Alin a procedat în acest fel datorită problemelor pe care le-a avut cu persoanele nominalizate în declarații.

Atât declar, susțin și semnez, declarația fiind dată între orele 14:30 și 17:00.

• Unui fost pușcariaș i se refuză integrarea în societate

ÎNCHISOAREA DIN LIBERTATE…

Olivia Pîrvu


• Ștefan Panciu, din Drăgășani, și-a petrecut aproape 4 ani din viață după gratii pentru că a furat bunuri din mai multe autoturisme • de cinci luni, de când a ieșit din pușcărie, a făcut tot ce este omenește posibil să obțină un loc de munc㠕 a fost în audiență la președintele Consiliului Județean, Dumitru Bușe, care l-a dat afară și i-a râs în nas

 

Foștii pușcăriași nu sunt nicăieri, niciodată și de nimeni bine primiți. În România de azi, ei au mari probleme de integrare în societate. În momentul în care își termină de ispășit pedepsele, încearcă, din răsputeri, să devină oameni normali. Cel puțin unii dintre ei. Umiliți, desconsiderați, marginalizați, ajunși în pragul disperării ei se adresează autorităților în speranța că vor găsi un loc de muncă, care să le aducă ceva bani pentru un trai decent. Asta e cam tot ce vor. Și un acoperiș deasupra capului. Poveștile despre viața de calvar pe care au dus-o în închisorile țării sunt la mare căutate pe piața publicistică. Puțini sunt cei care se ocupă de  existența de după pușcărie a condamnaților, care, ani în șir, au zărit lumina decât după zăbrelele grele de fier ale unei închisori.

 

Fără nimic pe lume

 

Cam aceasta este istoria dureroasă a unui fost deținut, Ștefan Panciu, de 42 ani, din Drăgășani, care și-a petrecut aproape 4 ani din viață după gratii pentru că a furat bunuri din mai multe autoturisme. În momentul în care a ieșit din pușcărie, ne-a povestit el, nu a știut încotro s-o apuce. Când a redevenit om liber, Ștefan Panciu nu avea nimic al lui. Nici casă, nici bani, nici măcar haine. Pe părinți nu i-a cunoscut niciodată, căci l-au abandonat la o casă de copiii, din primele clipe de viață. Viitorul, pentru un fost pușcăriaș, e o chestiune foarte complicată. Viața din închisoare e mult diferită față de cea de… afară. Acolo, trebuie să lupți să supraviețuiești clipei. În lumea noastră, aproape nimeni nu ar fi dispus să dea o șansă unui om cu asemenea trecut, și apoi, cine l-ar angaja? Ce ar ști să facă el? Angajatorii nu vor să aibă de-a face cu oameni din astfel de categorii sociale. Sunt condamnați, de cele mai multe ori, să comită din nou infracțiuni, iar viața de afară începe să li se pară adevăratul calvar. De bine de rău, la pușcărie au ce mânca și un pat în care să doarmă. Așa gândesc mulți dintre ei după ce au dat piept cu realitatea dură de afară și cu refuzul categoric al autorităților de a-i ajuta să de integreze în societate.

 

Disperare și foame

 

Ștefan Panciu a ieșit din închisoare în 13 februarie 2007, o zi cu ghinion consideră el. Prima parte a pedepsei și-a ispășit-o la Colibași, iar anii care i-au mai rămas, la penitenciarul din Turnu Severin. De cinci luni, de când a ieșit din pușcărie, a făcut tot ce este omenește posibil să obțină un loc de muncă. A fost în audiență la președintele Consiliului Județean, Dumitru Bușe, care, zice el, l-a dat afară și i-a râs în nas. „Sunt disperat, nu am ce mânca. Dorm în gară, pe bănci sau în vagoane. E tare greu. Tot ce-mi doresc este un salariu, cât de mic, ca să pot să-mi iau și eu câte ceva de mâncare. Am fost și la prefectul județului, dar nu a vrut să mă primească. Cu ceva timp în urmă, am făcut greva foamei în fața Prefecturii. M-au luat de acolo cu poliția" - ne-a mărturisit fostul deținut. Văzând că problemele sale nu au niciun fel de rezolvare pe plan local, Panciu a depus zeci de memorii chiar și la Președinția României, Guvern sau Parlament. Nu s-a întâmplat nimic. Demersurile sale au rămas fără ecou. Cei ce ne conduc destinele, au rămas orbi la zbuciumul acestui om, care nu-și dorește decât să i se redea dreptul la o existență normală.

 

A vrut să-și pună capăt zilelor

 

Ștefan Panciu povestește că, în închisoare, a vrut să se sinucidă pentru că se aștepta la calvarul ce avea să-l trăiască în afara celulei. S-a dus să ceară ajutor chiar și edilului-șef al Drăgășaniului, Gheorghe Iordache, care i-a spus să nu mai calce niciodată în primărie că nu are timp de el. „E foarte greu să ți se dea cu șutul ca unui câine. Și înainte de a intra la pușcărie, m-am simțit, toată viața, neintegrat în societate. La Drăgășani, m-am dus să dorm într-un centru pentru persoanele fără adăpost și am fost aruncat în stradă de personalul de acolo, pe motiv că sunt pușcăriaș" - a mai spus Panciu. Fostul pușcăriaș își amintește că atunci când era la închisoare, au venit în vizită, Nati Meir, Crin Antonescu și Bogdan Olteanu. A profitat de prezența lor acolo și le-a povestit de abuzurile care se fac în pușcărie și la marginalizarea la care sunt condamnați foști condamnați atunci când va veni clipa să fie, din nou, oameni liberi. Bărbatul spune că cei trei nici măcar nu s-au oprit să-l asculte. „Ce să fac eu acum? Mă obligă să fur din nou că nu am ce mânca. Nu mai vreau să ajung la pușcărie, dar ei nu-mi oferă nicio șansă" - ne-a declarat, deznădăjduit, bărbatul.