MIRCIA GUTĂU: Peneleul local face politică cu fake-news şi cu show-uri regizate

19 Feb 2020
Comunicat de presă
Peneleul local continuă campania de denigrări la adresa actualei administraţii locale. După ce la începutul acestei săptămâni lansa, printr-un site dedicat atacurilor la persoană, o ştire falsă doar ca să aibă ocazia ulterior să emită un comunicat în care să o contrazică şi, bineînţeles, să mai arunce o găleată de mizerii în spaţiul public, acum se erijează în apărătorul drepturilor cetăţeneşti, încercând să vândă o scenetă atent regizată drept o încălcare a dreptului la libera exprimare.

Vânzătorii liberali de baloane de săpun spun că accesul cetăţenilor la şedinţele de Consiliu Local este restricţionat. Minciună! - oricine doreşte poate participa la şedinţele de Consiliu, care sunt anunţate public, din timp, prin toate mijloacele de comunicare disponibile. Dar asta nu înseamnă cu nu trebuie respectate nişte reguli care ţin, în primul rând, de bun-simţ, şi abia apoi de Regulamentul legislativului municipal de organizare şi funcţionare.

Faptul că un individ, al cărui contract de muncă la Apavil a fost desfăcut pentru absenţe repetate de la locul de muncă, a vociferat şi a proferat injurii în timpul şedinţei de Consiliu Local din 18 februarie nu are nici o legătură cu drepturile cetăţenilor! Faptul că acest individ, de altfel membru la peneleului vâlcean, a tulburat desfăşurarea şedinţei până la a fi nevoie de intervenţia Poliţiei Locale pentru restabilirea ordinii nu este democraţie! Iar faptul că liberalii înţeleg totul pe dos nu mai miră pe nimeni!

Una peste alta, o concluzie tristă se impune din toată tevatura asta creată artificial: acesta este nivelul luptei politice pe care o duce în 2020 peneleul local - cu fake-news şi cu show-uri regizate din vreme şi distribuite generos în mass-media şi în mediul on-line. Mi-e şi frică să îmi imaginez ce soartă crudă va avea oraşul acesta dacă, prin cine ştie ce întorsătură ciudată a lucrurilor, ar putea ajunge vreodată în mâinile lor!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...