Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui ediție tiparită

06 Ian 2020
Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri.
Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în care pompierii și oamenii de rând sunt la limita puterilor din cauza luptei cu focul, ar trebui nu numai să ne înduioșeze pentru a da un Like pe rețelele de socializare, ar trebui să ne îngrijoreze astfel încât să conștientizăm că e groasă și că întreaga planetă este în pericol.
Catastrofa climatică fără precedent din Australia ne arată cât de inconștienți suntem, dar și că nu mai putem continua așa. Imaginile cu mii de oameni care își caută disperați un refugiu, cerul portocaliu și focul care arde în continuu și pârjolește fără milă totul în calea lui fac înconjurul lumii, iar eu sper din tot sufletul că nu degeaba.
Bilanțul trafic al incendiilor care au cuprins Australia arată că suprafața arsă este de șase ori mai mare decât cea care a ars în pădurea amazoniană. Vești foarte proaste vin din partea oamenilor de știință, care avertizează că aproape o jumătate de miliard de animale au murit în aceste incendii și, mai mult, există temerea că anumite specii de animale și plante au dispărut complet. Tragic este și faptul că animalele care au supraviețuit dezastrului își abandonează puii, din cauza foametei generalizate și lipsei de hrană.
În timp ce dramele au loc în fiecare minut în zonele calamitate, ce credeți că a făcut premierul Australiei, Scott Morrison? A plecat în vacanță, bineînțeles. Parcă ar fi politician din România omul, zău așa! În timp ce mai mult de o treime din australieni sunt afectați, într-un fel sau altul, de incendiile de vegetație, premierul australian a simțit nevoia să se relaxeze în Hawai. Bineînțes că a revenit repede în țară, ba chiar a încercat și câteva lovituri de imagine, cu foto postate pe rețelele de socializare, însă nu i-a mers. Deși și-a prezentat scuze publice, el a fost înjurat și huiduit de localnici, în timpul unei astfel de vizite într-o zonă calamitată.
Premierul Morrison a fost foarte criticat de asemenea pentru faptul de a fi privilegiat foarte lucrativul sector al cărbunelui mai degrabă decât lupta împotriva încălzirii climatice, al cărei rol este scos în evidenţă în actuala criză a mediului. Cei mai aprigi contestatari ai premierului Morrison în aceste zile sunt pompierii, care-l acuză că a gestionat deficitar incendiile, în urma cărora 24 de oameni și-au pierdut viața. Mai mult decât atât, unii pompieri au refiuzat să dea mâna cu premierul, iar alții l-au atacat în mod direct, spunând despre el că este un prost.
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...