Veste bună pentru bolnavii din Vâlcea de hepatita C! Pot beneficia GRATUIT DE tratamentul fără interferon

CNAS a demarat procedurile necesare pentru inițierea negocierilor în vederea încheierii unui contract de tip cost-volum-rezultat pentru tratamentul pacienților cu hepatita C care nu pot utiliza regimurile terapeutice fără interferon actuale, respectiv pentru pacienții cu ciroză decompensată și cei cu genotipurile mai rar întâlnite în țara noastră: 2,3,5,6. Numărul pacienților care vor beneficia de acest tratament va fi comunicat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătații.

„De asemenea, CNAS a mai finalizat și negocierea unui contract cost-volum-rezultat în baza căruia va fi asigurat tratamentul pentru un număr de 300 de pacienți adulți cu hepatita C (toate stadiile de fibroză și ciroză compensată) care nu au răspuns terapeutic la tratamentele fără interferon urmate anterior. Odată cu derularea noilor contracte, tratamentul fără interferon va fi acordat și în județele Suceava, Vâlcea și Arad. Astfel, tratamentul va fi asigurat adulților de medici din specialitățile gastroenterologie și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 16 județe, precum și cu CAS AOPSNAJ”, conform reprezentanților CNSAS.

Pentru copii, tratamentul va fi asigurat de medicii cu specialitățile gastroenterologie pediatrică și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 10 județe (Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș) și din Municipiul București, precum și cu CAS AOPSNAJ.
„Tratamentul fără interferon pentru pacienții cu hepatita C a fost introdus în România începând cu anul 2015, în baza contractelor cost-volum-rezultat încheiate de CNAS. În fiecare an, a crescut numărul pacienților care au beneficiat de aceste tratamente, astfel: 2015 – 2016: 5800 pacienți; 2016 – 2017: 12.000 pacienți; 2018 – 2019: 13.000 pacienți”, mai menționează CNSAS.

Tratamentul fără interferon are o rată de vindecare a hepatitei C de peste 95%.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...