Gazele naturale la Slătioara pot deveni realitate ediție tiparită

27 Oct 2019
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a publicat, zilele trecute, lista proiectelor eligibile pentru finanţare din FDI. Printre cele care au primit aviz favorabil se numără şi proiectul primarului Sorin Romcescu, din Slătioara, care vizează ”Modernizarea drumurilor de interes local”. Valoarea investiţiei se ridică la peste două milioane de euro. Cu aceste fonduri, ar urma să fie asfaltate 21 de drumuri din localitate, respectiv: Ghiorghiţă, Cumpene Văi şi Angelescu (din satul Slatioara), Islazului, Chivu-Drăgulescu Prelungire (din satul Coasta Cerbului), Preot Mihăilescu (din Rugetu), Rogovenilor, Tomeştilor, Ciolofan, Stroescu, Spre Preda, Prunestilor, Angheluţă, Muscalilor, Stăncioi, Florescu, Pătroi, Mogoşenilor, Todeci, Luculescu şi Răducanu, toate din satul Milostea.
Tot astfel, pe lista proiectelor eligibile pentru finanţare din FDI se mai află şi ”Înfiinţarea sistemului de gaze naturale în localităţile Horezu, Frânceşti, Tomşani, Pietrari, Măldăreşti, Vaideeni şi Slătioara”, investiţie estimată la o valoare de aproximativ 38 de milioane de euro.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...